original

Cluburile din Premier League nu s-au făcut remarcate în ultimul timp prin rezultate fotbalistice spectaculoase la nivel european, însă rezultatele lor financiare depășesc orice așteptări. Numai din veniturile tv încasează sume de câteva ori mai mari decât competitoarele lor din Germania sau Spania.

Un nou studiu arată însă că, inclusiv din punct de vedere al contractelor semnate cu principalul sponsor care figurează pe echipamente, cluburile din Premier League obțin venituri egale cu cele obținute de echipele din Bungesliga, La Liga și Serie A la un loc.

În acest sezon, cele 20 de echipe din Premier League au încasat din astfel de contracte cu 67 de milioane de lire sterline mai mult decât în sezonul 2014/2015, suma totală ajungând la 260 de milioane de lire sterline. Din aceasta, 52 milioane de lire sunt încasate de Manchester United de la Chevrolet, cel mai scump contract de sponsorizare semnat la nivel global.

Yokohama Tyres plătește la rândul său 40 de milioane de lire sterline celor de la Chelsea pentru a putea figura pe tricourile campioanei en-titre a Angliei.

Cluburile din Bundesliga încasează de la sponsorii principali 133 de milioane de lire sterline, cele din LA LIga, 88, iar cele din Italia 66 milioane de lire sterline, cu doar 14 milioane peste suma încasată doar de un singur club din Anglia, Manchester United.

Campioana Europei, Barcelona, de exemplu, câștigă mult mai puțin decât echipele mari din Premier League, 26 de milioane de lire sterline, de pe urma contractului semnat cu Qatar Airways. Recent, clubul catalan a angajat o agenție, Creative Artists Agency, pentru a-i găsi un sponsor dispus să achite o sumă similară celei încasate de Manchester United de la Chevrolet.

Veniturile obținute de la sponsorii principali în principalele campionate ale Europei (milioane lire sterline)

Campionat Sezon 2014/2015 Sezon 2015/2016
Premier League (Anglia) 193 260
Bundesliga (Gemania) 124 133
La LIga (Spania) 90 83
Seria A (Italia) 67 66
Ligue 1 (Franța) 76 82
Eredivisie (Olanda) 33 32

În total, veniturile din aceste tipuri de sponsorizări din primele șase ligi ale Europei (Premier League, Bundesliga, La Liga, Ligue 1, Serie A și Eredivisie) au fost, în sezonul competițional 2015/2016, de 650 milioane de lire sterline, în creștere cu 13% față de sezolul trecut. Responsabile pentru această creștere sunt tot echipele din Anglia, celelalte campionate fie majorându-și marginal aceste venituri (Germania, Ligue 1), fie chiar micorându-și-le (La Liga, Serie A și Eredivisie).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *