Salariile profesorilor vor fi majorate cu 9 la suta incepand cu 1 octombrie, a anuntat astazi Guvernul, precizand ca anuntul facut luni de premier, potrivit caruia majorarea ar fi fost prevazuta pentru 1 noiembrie, ar fi fost eronat.

“Majoarea salariilor profesorilor se va derula conform negocierilor care au avut loc cu sindicatele, şi anume respectându-se cele două etape de majorare stabilite – 1 aprilie 2008 şi 1 octombrie 2008. Din păcate, dintr-o eroare, termenul a fost comunicat 1 noiembrie. Data majorării rămâne însă aşa cum a fost stabilită cu sindicatele, respectiv 1 octombrie”, a declarat, astazi, purtătorul de cuvânt al Executivului, Camelia Spătaru.

Premierul Tariceanu a anuntat luni seara, dupa consultarile de la Palatul Victoria, cu liderii PSD, ca pensiile vor fi marite incepand de la 1 otombrie, cu o luna mai devreme, iar salariile profesorilor vor fi indexate cu 9 la suta de la 1 noiembrie.

“În programul pe anul acesta de majorare a salariilor bugetarilor, învăţământul va beneficia de o creştere substanţială de nouă procente de la 1 noiembrie. Este ceea ce poate fi făcut în acest moment, ceea ce poate să ofere economia românească fără să alterăm echilibrele macroeconomice. Aşteptările profesorilor, elevilor şi părinţilor sunt foarte mari privind calitatea învăţământului, dar salariile trebuie să fie în acord cu performanţa economică, nu pot fi mărite doar pentru a răspunde unor aşteptări electorale”, a declarat luni Calin Popescu Tariceanu.

Sursa: ROL.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *