Firmele europene sunt prezente la fiecare pas in viata romanilor. Chiar si trecutul de usile unui magazin inseamna tranzactii cu o firma din zona UE. Daca intri in Metro, ai de-a face cu nemti, daca intri in Carrefour sau Cora – proprietarii sunt francezi.
Dincolo de firmele de retail, si majoritatea produselor de pe rafturi fac parte tot din portofoliul unor firme europene. Regula se generalizeaza si daca ne referim la principalele sectoare de activitate economica. Constructiile, auto, telefonia sunt domenii unde firmele europene controleaza piata.
Daca ar fi sa ne luam dupa “nationalitatea” celor mai mari firme de pe piata, concluzia fireasca este ca economia romaneasca a intrat deja in UE.
Cu toate acestea, autoritatile asteapta cu infrigurare raportul de monitorizare al Comisiei Europene, de peste doua luni, care va stabili daca Romania va adera la UE din 2007 sau nu. In conditiile in care piata romaneasca a fost deja invadata de produse si de companii din statele membre UE, este clar ca decizia de la Bruxelles va fi una politica.
Produsele de consum, marci europene
Ca produsele europene joaca un rol important pe piata romaneasca se vede indiferent la ce domeniu de activitate te uiti. De exemplu – de la industria laptelui pana la telefonie sau constructii – principalele firme romanesti sunt filiale ale unor grupuri europene.
Cele mai mari cantitati de lapte si iaurturi cumparate de romani sunt produse de Danone si Friesland. Primul este un producator francez. Cel de-al doilea, olandez. Si in ceea ce priveste zaharul, cele mai populare marci apartin companiilor europene. Pe piata zaharului, austriecii de la Agrana au acaparat 33% din vanzari, urmati de francezii de la Cristal Union.
Greii industriei UE
Insa, pe langa produsele de consum, si in telefonie sau constructii cele mai mari nume sunt tot companii din UE. Pe piata telefoniei mobile, doua sunt numele mari, impartindu-si peste 96% din piata.
In spatele Orange se afla operatorul francez France Telecom, iar Connex a fost rebotezata in Vodafone, dupa numele noului patron britanic. Chiar si jucatorii mici – Cosmote si Zapp – isi au originea tot in state membre UE.
Sectoarele industriei grele au ajuns pe mana investitorilor din UE cel mai frecvent prin privatizari. Practic, tot ce inseamna distributie de gaze in Romania este gestionat de nemti si francezi. La fel stau lucrurile si la electricitate, privatizarille fiind castigate tot de companii din zona UE.
De notorietate este si industria cimentului, care a incasat o amenda-record de la Consiliul Concurentei anul trecut, dupa ce jucatorii (Holcim – Elvetia, Heidelberger Cement – Germania si Lafarge – Franta) au actionat ca un cartel.
In domeniul petrolier, austriecii de la OMV, care au achizitionat Petrom, dicteaza piata, iar siderurgia a intrat in zodia Arcelor-Mittal dupa fuziunea primilor doi jucatori de pe piata otelului.
Marii absenti
Desi majoritatea marcilor mari sunt deja prezente in Romania, piata autohtona n-a fost suficient de atractiva pentru unele dintre cele mai mari companii europene. Astfel, in sectorul petrolier, marele absent este British Petroleum, cel de-al treilea jucator mondial.
In cel al asigurarilor, lipsesc francezii de la AXA. Mari absenti sunt mai degraba in sectorul bancar: Deutsche Bank, care a fost interesata de BCR, BNP Paribas – care s-a multumit cu fostul Credisson – si grupurile britanice HSBC si HBOS.
Firmele din UE dicteaza pe principalele piete romanesti
Dupa 10 ani de telefonie mobila, piata a ajuns, la finele lui 2005, la peste 13 milioane de utilizatori. Iar companiile din domeniu au incasat aproape 2 miliarde de euro in contul minutelor vorbite de romani.
Pana anul trecut, doua au fost numele care au contat pe piata: Orange – divizia de telefonie mobila a operatorului de stat France Telecom, initial companie britanica, si Connex – fondata de canadieni si achizitionata de Vodafone, originara din Anglia.
De la inceputul anului, pe piata a inceput sa se simta si prezenta Cosmote – dupa ce grecii de la OTE si-au marit participatia la fostul Cosmorom.
Dupa marile privatizari – BRD, Bancpost, Banca Agricola, BCR – castigate de investitori straini, majoritatea capitalului bancilor romanesti a ajuns pe mana institutiilor financiare din Uniunea Europeana. Din cele aproape 35 de miliarde de euro, cat reprezinta afacerile bancilor in Romania, trei sferturi sunt realizate de banci straine.
Austriecii detin primul loc in topul investitorilor dupa tara de origine, fiind actionari majoritari ai Raiffeisen, BCR (prin Erste), Volksbank si HVB-Tiriac, Urmeaza grecii, in portofoliul carora se afla banci precum Bancpost, Alpha Bank, Piraeus Bank si Banca Romaneasca.
Privatizarile retelelor de distributie electrica, demarate in 2004, au facut ca din cele opt companii regionale cinci sa ajunga tot pe mana unor jucatori europeni. In prezent piata este “facuta” de firme din UE. Italienii de la Enel au castigat procesele de privatizare ale Electrica Muntenia Sud, Electrica Banat si Electrica Dobrogea.
Cehii de la CEZ au castigat distributia din zona Olteniei, iar nemtii de la E.ON distribuie curent in Moldova. Au mai ramas de vandut distributiile din Muntenia Nord, Transilvania Nord si Transilvania Sud, care reprezinta mai putin de jumatate din piata romaneasca.
Pe ultima suta de metri a fostei guvernari a fost privatizata si distributia de gaze din Romania. Practic, suprafata tarii a fost taiata in doua, jumatate din retele revenind companiei de stat Distrigaz Nord, iar cealalta – Distrigaz Sud. Ambele au fost privatizate tot in 2004.
Castigatorii: nemtii de la E.ON Ruhrgaz au cumparat societatea care acopera nordul Romaniei, iar francezii de la Gaz de France – sudul. Impreuna cu Petrom, cei trei detin 98% din piata gazelor naturale din Romania. Interesant este faptul ca Gaz de France este in continuare o companie de stat.
Evenimentul Zilei, 25 iul 2006