Ploile si topirea zapezii cresc debitele raurilor

Meteorologii avertizeaza ca incalzirea din ultimele zile a creat conditii de topire rapida a zapezii si o crestere a debitelor raurilor. In Moldova, apele raului Trotus au iesit din matca si izoland satele Agas, Cotumba, Sulta, Goioasa si Cosnea, din judetul Bacau, dupa ce a distrus podetele.

Meteorologii anunta ca in urmatoarele 24 de ore, debitele vor fi in general in crestere, ca efect combinat al precipitatiilor prognozate, cedarii apei din stratul de zapada si propagarii.

Exceptie vor face cursurile inferioare ale Muresului, Jiului, Oltului, Vedei, Argesului si Ialomitei pe care debitele vor fi in scadere si raurile din Dobrogea, pe care debitele vor fi stationare.

Cresteri mai importante de debite, cu depasiri ale cotelor de aparare, sunt posibile, ca urmare a precipitatiilor prognozate si cedarii apei din stratul de zapada din zona de munte, pe cursurile superioare ale raurilor din bazinele Viseu, Iza, Mara, Tur, Somes, Crasna, Crisuri, Aries, Mures, Olt, Suceava, Moldova, Bistrita si Trotus.

Se va situa peste cota de inundatie raul Olt, in zona Hoghiz, jud. Brasov cu previziuni de crestere.

Pe sectorul romanesc al Dunarii, aval Portile de Fier, debitele erau in crestere la Gruia si pe sectorul Giurgiu-Braila, in scadere usoara pe sectorul Calafat-Zimnicea, la Galati si Tulcea si stationare la Isaccea.
Sursa: Ministerului Mediului si Gospodaririi Apelor

HotNews.ro, 29 mar 2006

Iubita lui Columbeanu, invidiata de sora sa cea mica

De cand a devenit iubita miliardarului Irinel Columbeanu, moldoveanca Monica Gabor si-a atras multe invidii, inclusiv pe cea a surorii sale mai mici, Ramona.

In varsta de 17 ani, mezina familiei Gabor a declarat ca isi doreste cu ardoare sa fie in locul Monicai si sa traiasca in lux. “Imi place sa fiu admirata si mereu in centrul atentiei. As fi ipocrita sa spun ca nu mi-ar placea sa fiu in locul Monicai. Orice femeie isi doreste sa aiba bani si sa fie apreciata”, a marturisit Ramona intr-un interviu acordat unui ziar din Bacau.

Averea, 29 mar 2006

Topul celor mai bune bancuri din lume

Pe baza voturilor publicului, cel mai tare banc din lume a fost ales cel prezentat de un psihiatru din Manchester, Gurpal Gossal. Bancul suna asa:

” Doi vinatori erau undeva, intr-o padure. La un moment dat, unul dintre ei se prabuseste la pamint, fara suflare, cu ochii dati peste cap.
Celalalt scoate repede celularul si suna la Salvare.
– Prietenul meu a murit. Ce sa fac?, striga el in receptor.

La care operatorul raspunde:
– Va rog calmati-va si eu o sa va ajut. Mai intai asigurati-va ca e intr-adevar mort.
Se lasa tacerea, dupa care se aude zgomotul unei impuscaturi.
Dupa care, tipul pune mina pe telefon si zice:
– OK, si acum ce sa fac? “

In afara clasamentului general, cercetatorii au intocmit si topuri pe natiuni. Astfel, americanilor, cea mai tare poanta li s-a parut a fi urmatoarea:

“Doi prieteni erau intr-o zi pe terenul de golf. Unul dintre ei tocmai se pregatea sa loveasca, moment in care zareste o lunga procesiune funerara trecind prin apropiere. Tipul se opreste cu crosa in aer, isi scoate sapca, inchide ochii si lasa capul in jos, cufundat in rugaciune.

Prietenul sau zice:
– Vai, e cel mai frumos si mai miscator gest pe care l-am vazut vreodata.Esti un om absolut nemaipomenit.
Iar celalalt raspunde:
– Ce vrei, am fost casatoriti 35 de ani”.

Bancul preferat de scotieni are si el legatura cu moartea.

“Vreau sa mor linistit, in timp ce dorm, la fel ca bunicul meu. Nu tipind de groaza ca pasagerii lui”.

In schimb, canadienii au votat pentru urmatoarea gluma:

“Cind NASA a inceput trimiterea de astronauti in spatiu, s-a descoperit ca pixurile nu functioneaza in stare de imponderabilitate.

Pentru a rezolva problema, oamenii de stiinta americani au cheltuit 12 miliarde de dolari si s-au chinuit zece ani ca sa realizeze un pix care sa scrie chiar si in lipsa gravitatiei, tinut cu susul in jos, sub apa, pe orice suprafata, inclusiv sticla si la orice fel de temperatura, de la conditii de inghet pina la 300 grade C.
Rusii au folosit un creion.”

Vestitul umor englezesc a fost si el bine reprezentat. Iata bancul castigator:

“O femeie cu un copil in brate se urca in autobuz.
Soferul zice:
– Aoleu, asta e cel mai urit copil pe care l-am vazut vreodata.
Femeia se duce in spatele autobuzului si se aseaza pe scaun spumegind de nervi.

Se intoarce catre pasagerul de alaturi si ii zice:
– Soferul asta m-a jignit foarte rau.
La care individul spune:
– Mai bine va duceti chiar acum sa-i spuneti vreo doua si in timpul asta va tin eu maimuta”.

29 mar 2006

Adevarat si fals despre manele

• Maneaua gen muzical plebeu.
Fals! Maneaua este istoriceste muzica domnilor. Cercetatorii ne asigura ca moda “turcestilor” a aparut in tarile romane la curtile domnesti si in mediile boieresti, aceasta muzica rafinata si senzuala reflectind gustul elitelor vremii, deopotriva sociale si culturale.

Dimitrie Cantemir insusi a fost in tinerete o vedeta a manelei, cu fani infocati la curtea sultanului.

• Maneaua – “plaga” de data recenta a societatii romanesti.
Fals! Cei dintre noi care isi amintesc de “Mona mea”, “Domnisoara-domnisoara”, “Cenusareasa” si alte hituri “eighties” ale trupelor Azur, Generic etc. – au de dat contorul cu mult inapoi…

Atestata de cel putin trei secole pe teritoriul tarii noastre, maneaua s-a bucurat de momente glorioase in operele unor Anton Pann, Barbu Lautarul sau Romica Puceanu.

In repertoriul inregistrat al Mariei Tanase exista o superba manea – “Pina cind nu te iubeam” – a carei perfectiune atesta rafinamentul vechii scoli romanesti de manele, cu epicentre in Dobrogea si zonele dunarene.

• “Manelismul” – stil de viata ostentativ al noilor parveniti.
Fals! Marea Doamna a manelei traditionale, Romica Puceanu, ramasa in patrimoniul folcloric prin capodopere ale genului precum “Saraiman” si “Maneaua floraresei”, a dus o viata mai degraba modesta si s-a stins aproape in mizerie.

• Manelele muzica tiganeasca prin excelenta.
Fals! Dupa cum ii zice si numele inca folosit de lautari, maneaua este o “turceasca”, o muzica de provenienta orientala, larg raspindita in Balcani. Daca manelele sint cintate cu precadere de catre rromi, este in primul rind pentru ca a fost muzica ceruta secole de-a rindul de boierii romani robilor lor lautari.

“Asta ni se cere”, definesc si azi descendentii lor dezrobiti si dezinhibati preferintele publicului majoritar, cind se justifica in fata Prutenilor, Moculestilor si altor cerberi ai unui purism iluzoriu.

• Europa occidentala – bastion de neclintit in fata influentelor orientale.
Fals! Ocupatia maura din Evul Mediu a lasat in Spania, Occitania si Italia meridionala marci de netagaduit ale culturii arabe. Daca asemanarea dintre armoniile arabesti si cele spaniolesti este un indiciu suficient, medievistii merg mai departe in cercetarea afinitatilor subtile dintre Est si Vest.

Se pare ca, prin intermediul muzicii trubadurilor, muzica de la curtile europene a fost puternic penetrata de filonul maur, care a devenit astfel mostenire a marelui clasicism european.

Occidentul, fascinat de manelo-rapperii turci din Germania si de fusion-ul maghrebienilor din Franta (printre care Khaled si Rachid Taha sint doar virfuri de aisberg), n-ar trai nicidecum astazi primul asediu muzical sarazin.

• Manelele gen inferior.
Fals! De la cintecele goliardice pina la blues-ul nascut pe plantatiile de bumbac, s-a dovedit ca nu exista genuri inferioare. Exista cel mult neglijenta, vulgaritate si tratare neprofesionista din partea unor muzicanti avizi de cistiguri usoare.

In plus, exista vecini care vor sa-mpartaseasca intregului cartier muzica preferata (si aceasta nu prea se-ntimpla sa fie Beethoven)…

Exista posesori de automobile care vor sa-mpartaseasca intregii strazi ultimele achizitii muzicale, provenind din aceeasi zona, a neo-manelei cu tobe pacanitoare in loc de tambal, cu clape ieftine pe post de clarinet si cu voce cabotina, hahaitoare, pe portiunile in care ornamentele vocale ar trebui sa exprime sentimente adevarate.

Caci daca mai este ceva fals apropo de manelele de azi, este insasi maniera contrafacuta si nesincera cu care sint cintate de multe ori aceste cintece de dragoste si durere. Este cabotinismul cu care se traficheaza sentimente, reflectat inevitabil in forma fusarita si grabnic expediata a performantei artistice.

• Este posibila o reabilitare a manelelor, in conformitate cu valoarea muzicala a unora (nu putine) dintre produsele genului?
Doi universitari americani de origine romana raspund pozitiv: Sorin Adam Matei si Cezar Giosan au declansat recente dezbateri in presa culturala, legate de posibila recuperare a manelelor… in “cheie majora”.

In timp ce primul dintre ei defineste neo-manelele ca pe un fenomen viu, prolific, de metisaj tipic spatiilor de interferenta culturala; cel de al doilea traseaza proiectul unei adevarate propasiri a manelelor, posibila prin stirnirea interesului oamenilor de cultura in a revizita aceasta muzica umila, dotati cu intentii inalte, formatoare.

E de banuit ca amindoi distinsii intelectuali de peste zari si-au putut elabora teoriile cu ingaduinta si in deplina detasare, (si) pentru ca le lipsesc vecinii care sa-i masacreze fonic cu acest adevarat “blues al Orientului”…

Florin Dumitrescu
fragment din articolul aparut in suplimentul Elle Man

28 mar 2006

O perna – 1.300 de euro, o solnita – 11.186.000 lei

Vila Diana din Snagov, apartinand Ministerului Transporturilor, a fost dotata cu farfurii de sase milioane lei bucata si o piscina de 59,5 miliarde de lei.

Fosta conducere a CFR a investit intr-o perna de pat 1.300 de euro. O pilota – 3.500 de euro. Iar pentru o garnitura de bucatarie s-au platit 11.000 de euro. Dar pretul unei solnite bate recordul – 11.186.000 lei! Toate aceste sume au fost platite pe vremea celebrului director Necolaiciuc pentru amenajarea Vilei Diana de la Snagov.

Ziarul Gandul a intrat in posesia procesului-verbal de predare-primire a obiectelor de inventar si mijloace fixe de la Regionala Cai Ferate Bucuresti la SC Agrement si Turism (unitate aflata in subordinea aceluiasi Minister al Transporturilor).

In acest act este prezentata o inzestrare a vilei care ar bate si un hotel de lux din Dubai, pentru care s-au cheltuit de la buget peste 25 de miliarde de lei.

Lista obiectelor de inventar incepe cu un soc – o aplica valoreaza 82.417.390 lei. Fiindca sunt patru bucati, totalul este de 329,6 milioane lei. Lista continua cu patru biblioteci din care pentru cea mai ieftina s-au platit 271 milioane lei, iar pentru cea mai scumpa 476 milioane lei plus vreo sapte canapele.

Ultimele au preturi care se invart in jur la 200 de milioane de lei. Dupa canapele, vin carafele. Pentru trei carafe de whisky “grosseto” si “luca” s-au dat 37,9 milioane lei! Caruciorul de carat carafe a costat si ala 61 de milioane. Numai ca CFR a cumparat 3 carucioare cu 185.486.400 lei.

Lista continua la fel de socant: covoras baie – 6,6 milioane lei, cuvertura pat “melograno” – 20,6 milioane lei, cuvertura pat “faggio” – 20,6 milioane lei. Fiindca au fost luate 14 cuverturi s-au cheltuit peste 288 milioane lei. In conditiile acestea parca nu mai e vreo surpriza cand, la capitolul vesela, o farfurie face 6 milioane lei.

Un set de 12 farfurii – 75.630.240 lei. O fructiera este 26 de milioane, iar un fotoliu cu cod “1108” este 163.165.200 lei.

Capitolul bucatarie e deja haotic. Numai o garnitura face 385 milioane. Asta e garnitura “Baltimora”, ca cea “Edena Piane” e putin mai ieftina. Doar 369 milioane lei. Mai e si o “Edenia cu corp jos lung” (!) plus o “Edenia corp suspendat” cu un total de 749 milioane lei. Total bucatarie – 2.380.950.662 lei.

Gandul, 30 mar 2006

Scarlett Johansson, ‘cea mai sexy femeie din lume

Scarlett Johansson a fost votata “cea mai sexy femeie din lume”, intr-un sondaj anual efectuat de revista FHM. Potrivit Associated Press, actrita, in varsta de 21 de ani, a declarat, dupa ce a aflat ca a ocupat prima pozitie in topul 100 al frumusetilor, ca se simte extrem de flatata.

Pe locul al doilea s-a situat Angelina Jolie, urmata de Jessica Alba, Jessica Simpson, Keira Knightley, Halle Berry, Jenny McCarthy, Maria Sarapova, Carmen Electra si Teri Hatcher.

Libertatea, 29 mar 2006

Capital a lansat editia a III-a a “Top 100 Femei de Succes”

Doua femei manager, Georgiana Pogonaru, general manager Romcolor 2000 si Camelia Sucu, manager class Mobexpert, ocupa locul 1 in “Topul celor mai de succes 100 femei din Romania”, lansat marti de catre revista Capital. Dintre cele 100 de personalitati prezente in editia de anul trecut, 95 au fost luate in calcul si pentru editia din acest an.

In plus au mai intrat in cursa alte 60 de nume noi, 34 dintre acestea fiind incluse in noul clasament.

Noutatea editiei din acest an a fost data de metodologia de evaluare, care a fost diferita de cea care a stat la baza clasamentelor anterioare. Practic criteriile de departajare au ramas aceleasi doar ca fiecare dintre ele a avut o pondere diferita in punctajul final.

Astfel, “Cariera” si “Implicarea sociala” au detinut fiecare o pondere de 15%, in timp ce “Notorietatea” si “Situatia financiara” au avut o pondere de doar 10%. Criteriul “Reusite in 2005” a fost considerat cel mai important, avand o pondere de 50% in punctajul final.

Schimbarea adusa metodologiei poate fi considerata una dintre explicatiile pentru care la editia din acest an predomina femeile care ocupa pozitii de top management (29), urmate foarte aproape de catre femeile de afaceri (27).

O pondere importanta este detinuta de catre femeile din lumea artistica (11), din domeniul medical (8), din industria modei si a infrumusetarii (5), din cadrul organismelor internationale de renume (4). Vedetele TV (4) si sportivele (2) au reprezentante in aceasta editie, dar nu lipsesc nici profesiile liberale (5).

Alte domenii din care provin femeile de succes prezente in top sunt politica (1), diplomatia si invatamantul (2).

“In toate aceste domenii exista cu adevarat modele de femei demne de urmat. Mult mai multe decat putem cuprinde noi in clasamentul Top 100. Insa, este adevarat ca domeniul cu cele mai putine reprezentante continua sa fie, ca si in editiile anterioare, politica”, a declarat Adriana Halpert, coordonatorul proiectului.

Pe langa clasamentul celor mai de succes 100 femei din Romania, topul cuprinde si in acest an clasamentul international, preluat din publicatia americana Forbes, al primelor 50 de celebritati pe plan mondial, ordonate in functie de castigurile anuale si prezenta in public de-a lundul anului.

In acelasi timp, este prezentat si topul celor mai bine platite femei manager din lume, top realizat de catre revista Fortune, care este completat, in aceasta editie, de topul celor mai puternice femei din lume, publicat de Forbes.

Top 10 femei de succes

1. Georgiana Pogonaru – general manager Romcolor 2000 (48 p.)
1. Camelia Sucu – manager Class Mobexpert (48 p.)
3. Maria Grapini – presedinte CA Pasmatex Timisoara (47 p.)
4. Mihaela Marcu Cristescu – medic pediatru Medlife (46,25 p.)
5. Ana Diculescu Sova – avocat/senior partner Casa de avocatura NNDKP (45,5 p.)
6. Anca Vlad – presedinte Fildas (45 p.)
7. Carmen Ginghina – profesor doctor, medic cardiolog (44,62 p.)
8. Maria Dorobantu – profesor doctor, medic cardiolog (44,5 p.)
9. Crina Julieta Sinescu – medic cardiolog, profesor universitar (44,12 p.)
10. Ana Culcer – medic neonatolog (43,75 p.)

HotNews.ro, 28 mar 2006

Eclipsa solara va putea fi vazuta si pe internet

Eclipsa solara va putea fi vazuta chiar in momentul in care se va produce, miercuri, 29 martie, pe site-ul www.nasa.gov, pus la dispozitie de NASA special pentru acest eveniment.

Este pentru prima data cand eclipsa solara poate fi urmarita si pe internet, dupa cum transmit agentiile internationale de presa.

HotNews.ro, D.M., 27 mar 2006

Razboi pentru Eurovision

Mihai Traistariu, reprezentantul Romaniei la Eurovision, a afirmat in mai multe randuri ca va castiga concursul, iar fostul O-Zone, Arsenie Todiras, reprezentand Moldova, se simte in stare sa castige si un concurs intergalactic.

Mai modest, maltezul Fabrizio Faniello (fost partener de scena al Andreei Antonescu), un nume cunoscut in Europa si prezent pentru a doua oara la Eurovision, se multumeste sa declare ca,”indiferent de cine va castiga la Atena, trebuie sa ne bucuram ca suntem in concurs”.

Locul trei obtinut anul trecut la Eurovision de Luminita Anghel si Sistem este cea mai buna performanta din istoria participarilor Romaniei la acest concurs.

Mihai Traistariu, care ne va reprezenta anul acesta la Atena, spune ca se lupta pentru locul intai, mizand pe un spectacol complet (piesa usor de retinut, interpretare, prezenta scenica), promovare in mai multe tari din Europa, dar si pe rezultatele sondajelor de pe diferite site-uri dedicate Eurovisionului, unde este cotat ca favorit.

Mihai Traistariu, favorit pe site-urile de predictii

Pe mai multe site-uri dedicate Eurovisionului se fac predictii referitoare la castigatorul concursului de anul acesta. Sondajele nu sunt realizate de specialisti, insa reprezinta un”barometru”, deoarece exprima preferintele publicului care va vota.

“Importanta e prestatia de pe scena, insa aceste sondaje conteaza in proportie de 60%”, spune Dan Manoliu, seful delegatiei Romaniei.

Cu toate ca se va”lupta” cu artisti cunoscuti publicului votant, Mihai Traistariu este cotat ca favorit pe mai multe site-uri de profil – www.soult.com si www.keithm.utvinternet.com sunt doar doua dintre cele unde reprezentantul Romaniei este considerat favorit la castigarea concursului.

Desi la Atena Mihai va concura alaturi de cateva nume sonore, Las Ketchup (Spania), cunoscute pentru hitul”Asereje”, Arsenium ex-O-Zone (Moldova) si Fabrizio Faniello (Malta), Mihai Traistariu este increzator in sansele sale de a castiga concursul.

Arsenium, ex-O-zone, este cotat cu mai putine sanse pe site-urile de predictii, in ciuda popularitatii de care s-a bucurat trupa din care a facut parte.

“Nu il vad in primele locuri!”

“Forumurile si sondajele pe internet influenteaza rezultatul final, insa nu este o regula”, spune Cristian Faur, compozitorul piesei”Let Me Try”.

“Nu as vrea sa cobesc, insa nu prea il vad pe Mihai in primele locuri. Piesa”Tornero” este buna, creata special pentru Eurovision, dar are nevoie si de un show pe masura ca sa ne califice pentru anul viitor”.

Un aspect important al participarii la Eurovision, care poate atrage numeroase voturi, il reprezinta promovarea artistului si a piesei in mai multe tari din Europa.

Selectia nationala din Grecia a fost prima”escala” din turneul de promovare a reprezentantului Romaniei, potrivit lui Dan Manoliu, urmeaza inca sase tari. De asemenea, piesa”Tornero” este difuzata pe mai multe posturi de radio, printre care ESCRadio, postul oficial al concursului.

Evenimentul Zilei, 27 mar 2006

Bilete securizate la meciul Rapid-Steaua

Imprimeria Nationala a securizat biletele pentru meciul Rapid-Steaua, de joi, 30 martie, din sferturile de finala ale Cupei UEFA.

Accesul pe stadionul din Giulesti se va face doar dupa ce specialistii Imprimeriei Nationale vor verifica autenticitatea biletelor cu ajutorul unui laborator mobil, dotat cu aparatura de inalta performanta, arata un comunicat al Imprimeriei Nationale.

Potrivit specialistilor, nivelul de securizare a tichetelor este foarte ridicat, astfel incat orice incercare de contrafacere va fi depistata.

1500 de jandarmi vor asigura mentinerea ordinii si linistii publice, vanzarea bauturilor alcoolice va fi interzisa joi, in mai multe magazine din sectorul 6, in perimetrul stadionului Giulesti, precum si zona Ghencea.

Partida Rapid-Steaua se va disputa cu casa inchisa deoarece s-au epuizat peste jumatate din cele 15 000 de bilete.

Pana acum, n-a mai existat nici un duel intre doua echipe romanesti in competitiile europene intercluburi la fotbal.

HotNews.ro, C.N.A., 28 mar 2006