In zece ani lumile virtuale se vor dezvolta peste capacitatea actuala a web-ului

In zece ani lumile virtuale se vor dezvolta peste capacitatea actuala a web-ului si vor deveni o forma standard de comunicare si interactiune intre oameni, sustine Philip Rosedale, directorul executiv al Linden Lab, creatorii celebrului Second Life.

Lumile virtuale in general, si Second Life in particular, au reprezentat subiectul principal de discutie la al patrulea summit anual organizat de Universitatea Stanford din Statele Unite, scrie presa internationala.

Evenimentul aduna principalii directori executivi din industria IT pentru a dezbate evolutia tehnologica la nivel global si impactul acesteia auspra economiei si comertului.

Potrivit lui Rosedale, puterea de procesare necesara pentru a sustine o lume virtuala complexa este enorma, iar pana in 2017 vor fi sute de milioane de servere care vor rula lumi virtuale – un numar ce eclipseaza puternica infrastructura pe care o administreaza in prezent gigantul Google, cel mai puternic motor de cautare pe Internet.

Oficialul Linden a precizat ca a intentionat sa creeze un mediu asemanator Internetului, in care oamenii sa aiba o libertate completa, insa tehnologia si suportul hardware nu i-au permis acest lucru pana in 1999.

El a asemanat evolutia nivelului de adoptare Second Life cu inceputurile primelor companii pe Internet in 1996, cand unii intreprinzatori aveau succes online, in timp ce altii nu. Lasand la o parte aceste urcari si scaderi ale jocului, Rosedale a mai spus ca 1,3 mil. dolari (947.729 euro) sunt cheltuilti zilnic pentru cumpararea diverselor obiecte virtuale din Second Life.

El sustine ca diferenta cruciala intre o lume virtuala si web este aceea ca “nu esti niciodata singur in lumea virtuala”. Pentru a demonstra acest lucru, Rosedale a ghidat personajul sau virtual din joc (cunoscut sub numele de avatar) catre un utilizator nou si i-a urat bun venit.

Oficialul Linden a mai spus ca un nou venit pe web nu se va putea bucura de suportul instantaneu, personal si interactiv pe care il poate oferi o lume virtuala. “In Second Life, un utilizator poate chiar merge intr-un magazin virtual si gasi un loc de munca in lumea reala, comparativ cu trimiterea CV-ului online pe un site precum Monster.com”, a adaugat Rosedale.

Anterior, Second Life a fost subiectul altor discutii pe Internet, legate de faptul ca lumea virtuala a interzis complet jocurile de noroc – o decizie prudenta din punct de vedere legal, dar care ar putea afecta veniturile companiei si starni dezamagirea utilizatorilor.

Linden Lab a impus noile reguli saptamana trecuta, invocand regulamentele care interzic jocurile de noroc in intreaga lume. Acestia au mai precizat ca ar putea suspenda sau sterge conturile persoanelor care se abat de la aceste noi reguli si au avertizat ca vor raporta autoritatilor informatiile personale ale utilizatorilor neregulari.

Sursa: Ziarul Financiar

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *