5 destinatii de lux pentru luna de miere

S-a cam dus vremea lunii de miere, cand cei doi insuratei plecau la Sovata si stateau o saptamana. Acum, daca ai bani (si cum iubirea nu are pret) poti alege dintr-o serie de destinatii de lux pentru proaspat casatoriti.

1. Great Mercury Island, Noua Zeelanda

Trebuie spus de la inceput ca aceasta destinatie o veti alege daca sunteti mai multe cupluri aflate in luna de miere, intrucat pretul este stabilit pentru un grup de minimum sase persoane. Aceasta insula privata, pe care ajungi dupa 20 de minute de zbor cu elicopterul pe care il iei din Auckland, a intrat in circuitul de inchirieri abia anul trecut. Umbla vorba ca si Tom Cruise s-ar fi “aciuat” o perioada pe aici. Pasari exotice, orchestra si multe alte atractii. Daca ai deja copii, sau vrei sa iti iei socrii dupa tine, trebuie sa stii ca un sejur pentru sase persoane costa 19.395 de dolari pe noapte. Poti sa vii doar cu sotioara, dar te costa la fel de mult…

2. The Four Seasons, New York

New York poate fi cel mai romantic oras din lume, mai ales daca poti crea iluzia ca este al tau. Exact pe asta mizeaza si cele doua apartamente “prezidentiale” de la hotelul Four Seasons. Sampanie Cristal la sosire, fructe exotice, bar privat, toate incluse in pret. Pretul de pornire pleaca de la 15.000 de dolari noapte in aceste apartamente sau 495 dolari/noapte intr-o camera obisnuita.

3. Halekulani, Hawaii

Bucatarul restaurantului s-a “autoexilat” din Monaco, unde a gatit pentru Grace Kelly si Casa Regala. Valet 24 de ore din 24, numai cristal si argint pe masa, sampanie si foie gras si un pret de 4.000 de dolari pe noapte.

4. Amanjena, Maroc

Amanjena, care inseamna “paradisul pasnic” in dialectul marocan este prima proprietate imobiliara a grupului Amanresort in Africa. Fantani arteziene, inconjurate de palmieri si maslini. Ziduri de culoare roz, cladiri fara acoperis, mult soare si liniste. Preturile se situeaza intre 800 si 1.350 de dolari pe noapte, pentru cei care vor un pavilion cu piscina privata.

5. Chateau de la Chevre d’Or, Franta

Situat pe o stanca in buza Marii Mediterane, la distanta egala de Nisa si Monaco, acest castel are un aer medieval care se conserva foarte bine si astazi. Stanci, valuri foarte albastre, piscina uriasa, gradini si un observator astronomic in apropiere. Trei restaurante, camere decorate cu gust si un pret de 450 de dolari pe noapte.

Sursa: Forbes.com

Cota de piata Nokia a ajuns din nou la 35%

Dupa scaderea puternica inregistrata in anul 2004, cel mai mare producator de telefonie mobila din lume, Nokia a atins din nou o cota de piata de 35 de procente, in trimestrul patru al anului trecut, informeaza Reuters, citand un studiu realizat de grupul de cercetari de piata Gartner.

Potrivit cercetatorilor de la Gartner, anul acesta, finlandezii au mari sanse sa ajunga la o cota de piata 40% la nivel mondial.

“Cred ca inca este o tinta foarte greu de atins, dar cu siguranta este mai posibil acum decat era cu putinta anul trecut” a declarat analistul Carolina Milanesi, dupa ce Gartner si-a publicat rezultatele vanzarilor globale de telefonie mobila catre clienti.

Competitia este stransa, alte cinci companii internationale aflate in top cinci la nivel mondial in privinta vanzarilor, reusind sa-si imbunatateasca cota de piata in ultimul trimestru al anului 2005. Astfel, Motorola, Sony Ericsson si LG Electronics au castigat cota de piata in trimestrul patru al anului trecut. Doar Samsung a inregistrat o usoara scadere.

Potrivit analistilor de la Gartner, marii perdanti au fost in afara companiilor aflate in top cinci dupa volumul vanzarilor la nivel mondial.

Citand succesul inregistrat de Nokia cu seria 1100, analistii Gartner au aratat in recentul raport ca Nokia a inregistrat in trimestrul patru al anului trecut o cota de piata de 35%, aproape dublu decat detinatoarea locului doi la nivel mondial, Motorola care a inregistrat in acelasi trimestru o cota de piata de 17,8%.

In Estul Europei, Orientul Mijlociu si Africa, cota de piata a Nokia este si mai puternica, respectiv de trei ori mai mare decat cota de piata a celui mai apropiat rival. Potrivit Gartner cresterea din 2005 a venit in principal de pe pietele emergente unde telefonia mobila inregistraza in prezent 2,2 miliarde de abonati.

In trimestru patru al anului trecut, cota de piata Nokia a crescut la 35% fata de 33% cat inregistrase in acelasi trimestru in 2004, iar Motorola a crescut de la 16,3% cat obtinuse in aceeasi perioada, la 17,8%.

Vanzarile de telefonie mobila in 2005 au intrecut toate asteptarile, inregistrandu-se un volum de 816,6 milioane unitati. Nokia a vandut aproximativ 265,6 milioane unitati, clasandu-se pe primul loc la nivel mondial.

HotNews.ro, A.V., 28 feb 2006

Ion Marin a fost numit noul antrenor al lui Dinamo

Ion Marin, poreclit ”Sapaliga”, a fost numit oficial luni seara ca noul antrenor al lui Dinamo, dupa o sedinta de peste 2 ore la Computerland. Esteban Vigo a refuzat sa mai antreneze pe Dinamo, preferand sa spele putina stiind ca “mentorul” Giovani Becali va intra in focuri mari cu transferul lui Adrian Mutu.

Cele mai mari sanse de a deveni presedinte in locul lui Giovani le are Petre Buduru.

Pana luni antrenor la divizionara secunda FC Oradea, ‘Sapaliga’ revine astfel la carma formatiei cu care, in sezonul 2001/ 2002 a castigat atat Cupa, cat si campionatul Romaniei.

El va semna un contract valabil pana la incheierea returului, principalul sau obiectiv fiind cucerirea titlului. Marin a fost numit in functie in urma unei sedinte furtunoase, care a avut loc la sediul firmei presedintelui Consiliului de Administratie, Nicolae Badea.

Din cate se pare, dupa ce Cornel Talnar a refuzat postul, in cursa ramasesera Ion Marin, care isi daduse deja acordul, si actualul administrator delegat, Cornel Dinu.

Dupa doua ore de discutii, ‘tabara’ condusa de Gigi Netoiu a avut castig de cauza, Ion Marin fiind inscaunat ca antrenor. Tehnicianul, care a recunoscut ca a ajuns la un acord cu ‘alb-rosii’, dar fara sa semneze inca vreun angajament, va face cunostinta cu noii sai elevi in cursul zilei de azi.

Esteban ca si cum nu ar fi fost

In ceea ce il priveste pe fostul ‘principal’, spaniolul Esteban Vigo, care nici macar nu va figura in palmaresul dinamovistilor, nedisputand vreun meci oficial la carma echipei, acesta a spus ca a demisionat din solidaritate cu fostul presedinte, Ioan Becali.

‘Decizia pe care am luat-o este definitiva si nu o regret. Am demisionat din respect pentru Ioan Becali. Din pacate, au fost anumite persoane care nu m-au lasat sa lucrez asa cum am vrut. Sunt dezamagit de ceea ce mi s-a intamplat’, a declarat, luni, Vigo, care va pleca din Romania impreuna cu ‘secundul’ sau, Urban Ortega.

Tehnicianul spaniol, care a vizitat, luni, vestiarul echipei inaintea sedintei de pregatire, urmeaza sa fie platit de Dinamo pana la terminarea contractului.

Haos la antrenament

La antrenamentul de lunia fost o adevarata babilonie. Cornel Dinu, care era considerat a fi noul antrenor, a urmarit, in costum, 10 minute din sedinta de pregatire condusa de preparatorul fizic Marco Onetto.

Apoi, ‘Procurorul’ s-a urcat in masina si a plecat. Totusi, el a fost pana la urma cel mai sincer, recunoscand ca ‘La Dinamo sunt administrator delegat’.

Tot luni, Nicolae Badea i-a inmanat lui Ioan Becali conventia de incetare a raporturilor de munca.

‘Voi mai fi la Dinamo pana se vor rezolva problemele cu banii. Plecarea mea nu o iau ca pe un esec, ci ca pe o linistire sufleteasca. Sunt trist, insa, cand ies din birou si ii vad pe toti ca plang’, a declarat Ioan Becali. Banii investiti de el la Dinamo ii vor fi restituiti in decurs de o saptamana.

Dinamo a anuntat oficial:

“In aceasta seara, Dinamo a ajuns la un acord cu antrenorul Ion Marin pentru preluarea imediata a formatiei din Stefan cel Mare. Cu Ion Marin pe banca, Dinamo a castigat titlul de campioana in sezonul 2001-2002”.

Onlinesport.ro, 28 feb 2006

Romania nu mai are sanse de a redeveni producator garantat de metale pretioase

Piata reglementata este cvasiinexistenta, TVA mareste preturile, iar exportul se face in pierdere.

Vestea proasta e ca muntii nostri aur nu prea mai poarta. Vestea si mai proasta e ca platim din poarta-n poarta ca sa ne marcheze altii aurul. In 1970, Romania era recunoscuta ca producator de aur garantat. Fiecare lingou turnat la combinatul metalurgic Phoenix Baia Mare avea numarul de ordine, greutatea, concentratia, denumirea producatorului si un poanson al Bancii Nationale.

Poansonul este un fel de brand al aurului. “BNR era analizorul acreditat pe cea mai mare bursa a aurului din lume, cea din Londra. Aurul poansonat de BNR la Baia Mare prezenta garantie pe bursa londoneza. Cand cineva dorea sa cumpere aur din Romania, acesta nu mai era analizat si nici macar cantarit”, explica expertul in piata metalelor pretioase, Horia Ozarchevici.

In 2002, Phoenix Baia Mare pierde poansonul international. La bursa din Londra, Romania este scoasa de pe lista producatorilor de aur “good delivery”. Motivul oficial este ca productia combinatului baimarean nu se mai incadreaza in standardele internationale (vezi caseta alaturata).

Motivul neoficial este scandalul financiar care falimenteaza compania anglo-indiana Allied Deals, proprietarul din acel moment al combinatului baimarean. Allied Deals, apoi RBG cumparasera Phoenix de la statul roman pentru 37 milioane $.

Galbenii vor galbeni

Blestemul aurului loveste cand actionarul majoritar al companiei anglo-indiene este acuzat de frauda bancara. Allied Deals/RBG voia credite de 600 milioane $ cu garantii false. Escrocheria indienilor se rasfrange asupra combinatului. Productia de aur scade pana la doua tone pe an.

Romanii de la Remin Baia Mare se asociaza cu australienii de la Esmeralda si infiinteaza Aurul Baia mare, companie care exporta aur sub forma aliajului de aur si argint numit “Dore”. Aliajul este procesat in Anglia, desi Phoenix (azi, Cuprom) putea foarte bine face acest lucru. “Cu ajutorul poansonului se putea vinde aur rapid, in conditii optime si garantat.

Fara aceasta facilitate, orice producator din Romania trebuie sa apeleze azi la un laborator acreditat, ceea ce ii mareste costurile. Va plati o taxa de expertiza fie pentru toata cantitatea vanduta, fie pentru probele care se iau dupa ce se topesc lingourile”, spune Horia Ozarchevici.

Cheltuielile in plus sunt un procent sau doua din pretul de bursa al metalului. Daca vi se pare putin, ganditi-va ca aurul graviteaza acum la 550 $ uncia, pretul sau dublandu-se in ultimii cinci ani.

Iar trendul este crescator dupa ce piata Chinei s-a liberalizat si un miliard de chinezi au voie acum sa cumpere aur, in vreme ce unele state arabe au facut o pasiune din a fi detinatoarele celei mai mari rezerve mondiale.

Fara bursa, dar cu TVA

Analistii pietei aurului spun ca Romania nu mai are sanse de a indeplini conditiile de reintrare pe lista producatorilor de aur garantat. Rezervele subsolului sunt in scadere. Transgold Baia Mare si-ar putea reduce productia cu 85%, din cauza unei decizii a justitiei din Ungaria, in urma celebrului scandal de poluare cu cianuri.

Aurul romanesc este rar, dar si scump, din cauza taxei pe valoarea adaugata. De cinci ani, Banca Nationala n-a mai cumparat aur pentru rezerva de stat. “TVA pe aur pentru investitii nu e normala, iar sa aplici TVA pentru aurul care intra in rezervele internationale ale tarii e chiar exagerat. La bursele internationale poti lua aur fara TVA”, spune un alt specialist in piata aurului, Dan Neacsu.

Experti ca Dan Neacsu sau Horia Ozarchevici n-au ce sa analizeze, pentru ca nu avem o piata reglementata a aurului. Noul statut al BNR nu-i mai permite bancii centrale sa intervina.

Producatorii, bijutierii sau bancherii discuta despre o bursa a aurului. “Daca ar exista o bursa, s-ar intalni cererea cu oferta, s-ar vinde intr-un singur loc, aurul ar fi certificat, ar exista controlul pietei, s-ar scoate la suprafata piata neagra”, spune Ozarchevici. Piata neagra reprezinta cam trei sferturi din tranzactiile cu aur in Romania.

Dan Neacsu crede ca bursa nu rezolva problema: “N-avem jucatori importanti si cred ca se va prefera in continuare piata neagra”. Directorul Transgold Baia Mare, Ben Muntean, spune simplu: “Nici Rusia, care este intre primii producatori mondiali de aur, n-are o bursa a aurului”.

Monetaria bate pasul pe loc

Cele doua magazine Podoaba din Capitala supravietuiesc gratie reparatiilor de giuvaeruri. Aurul se prafuieste in vitrine pentru ca nimeni nu prea cumpara de la magazinele Monetariei de Stat. “Oferta de bijuterii gata facute este in Romania asa de mare, incat bijutierii nu mai au cautare.

Pe vremuri, lumea isi baga economiile in aur, n-aveau alternativa”, se plange directorul Monetariei, Mircea Badarau. Spune ca ii este greu sa achizitioneze cele 30 kg aur de care are nevoie anual. “Am vrut sa cumpar de la un producator din Deva, dar era scump din cauza TVA. Mai convenabil ar fi din import, dar si acolo se adauga pretul transportului.

Asa ca luam aur de la populatie, sub pretul bursei. Vine omul care n-are bani, mi-l vinde, eu il prelucrez.” In afara de baterea monedei curente, Monetaria Statului traieste din medalii, decoratii, obiecte de cult religios si monede numismatice

BaniiNostri.ro, Cristian Niculescu, 28 feb 2006

Cum platesti pe Net fara PayPal

PayPal, una dintre cele mai in voga metode de plata online ale momentului, ocoleste tara noastra. Exista totusi cai prin care romanii au acces la lumea cumparaturilor virtuale de peste hotare.

In sfarsit ai gasit pe Internet produsul pe care il cautai de mult si nu este disponibil nicaieri in Romania. Il vinde cineva din SUA (de exemplu) la un pret foarte bun, deci afacerea este ca si incheiata din punctul tau de vedere. Asta pana ajungi la modalitatea prin care poti plati si elanul iti este inghetat de un logo din ce in ce mai prezent in mediul e-commerce: PayPal.

Ce inseamna acesta si, cel mai frustrant, de ce ai pierdut ocazia de a intra in posesia obiectului dorit din cauza inaccesibilitatii sale?

PayPal, apartinand in prezent eBay, este un serviciu online care permite persoanelor fizice si firmelor schimbul de bani contra obiecte sau servicii pe Internet intermediat doar prin e-mail. Popularitatea sa vine din faptul ca este ieftin de utilizat, ofera posibilitatea efectuarii de plati online fara carduri de credit.

In plus, serviciul PayPal este avantajos si pentru comerciantii care doresc simplificarea tranzactiilor.

De ce nu si in Romania?

Volumul mare al fraudei pe Internet provenite din Romania, precum si legislatia neadaptata cerintelor actuale in domeniu sunt un motiv binecunoscut cand vine vorba de prudenta companiilor de e-commerce.

Desi sistemul PayPal este disponibil in mai multe tari europene, inclusiv Ungaria, iar compania eBay si-a manifestat interesul fata de intrarea pe piata est-europeana, disponibilitatea sa pentru rezidentii romani se lasa, pentru moment, asteptata.

Potrivit raspunsului dat redactiei noastre de reprezentantii PayPal cu privire la inaccesibilitatea serviciului, introducerea PayPal intr-o noua regiune sau tara presupune modificari complexe pentru adaptarea la reglementarile locale. Astfel, in ciuda eforturilor de extindere, compania nu poate oferi un raspuns la intrebarile cand sau daca PayPal va fi disponibil in Romania.

Alternative pentru e-cumparatori romani: cardurile virtuale

Pentru moment, cel mai accesibil mod de plata pentru cumparatorii online romani il reprezinta cardurile de credit sau debit. O solutie convenabila si usor de controlat pentru tranzactiile online sunt cardurile virtuale, destinate exclusiv utilizarii pe Internet, atat pe plan intern, cat si international. In prezent, in Romania, acest tip de produs este oferit de Banca Romaneasca si BCR.

Sfat
– In cazul platii cu card, cumpara numai de pe site-uri securizate. Acestea utilizeaza tehnologii de encriptare pentru transferul informatiilor intre computerul tau si cel al vanzatorului, ceea ce elimina posibilitatea interceptarii acestora de catre hackeri.

– Cum iti dai seama daca un site este securizat: verifica adresa paginii, afisata in coltul de sus, stanga, al ferestrei. Daca adresa incepe cu https://, litera “s” semnifica site securizat. Observatie: de multe ori, litera “s” nu este vizibila decat pe pagina de comanda, unde trebuie introduse datele personale.

Un alt indiciu pentru un site sigur sunt pictogramele unui lacat inchis sau a unei chei (intregi, nu sparte) in partea inferioara a ecranului.

Banca Romaneasca – Visa Virtual
*card de debit fara banda magnetica, emis in lei, ce permite cumpararea de produse si servicii oferite de comerciantii virtuali din intreaga lume si plata prin intermediul Internetului a diferitelor abonamente, taxe, impozite

*pentru cumparaturile si platile ale caror oferte de pret sunt in alta valuta decat leul, schimbul valutar se face automat de catre banca
*nu necesita existenta unui cont de card principal si se adreseaza persoanelor fizice rezidente

*perioada de valabilitate este oferita la alegere, fiind disponibile patru variante – dupa expirare, se poate reinnoi numai la cererea detinatorilor

*la emiterea cardului nu este necesar un sold minim obligatoriu
*se acorda dobanda la disponibilul din contul de card
*nu necesita mentinerea unei sume minime in contul de card, alimentarea cardului putand fi facuta inainte de utilizare

*contul de card poate fi alimentat prin depuneri de numerar la ghiseele sucursalelor Bancii Romanesti, prin viramente intra/interbancare si direct la ATM-urile Bancii Romanesti prin transferarea disponibilului din orice card VISA emis de Banca Romaneasca

*nu poate fi utilizat pentru retrageri de numerar de la ATM/POS sau ghisee bancare
Detalii suplimentare pe www.brom.ro.

BCR – Visa Virtuon
*card de debit fara banda magnetica la care este atasat un cont in dolari, destinat strict tranzactiilor pe Internet
*contul de card virtual poate fi deschis in numele oricarui detinator de card de debit BCR, persoana fizica sau juridica

*utilizabil pe orice site de pe Internet, din tara sau strainatate, care accepta carduri VISA si poate fi emis si utilizat in corelatie cu toate cardurile de debit BCR, in lei sau valuta

BaniiNostri.ro, 28 feb 2006

Felicitari electronice

Anul acesta, de Valentine?s Day, mai multe site-uri americane au anuntat cifre de trafic iesite din comun si mai multe servere au cedat presiunii vizitatorilor nerabdatori. In ultimii cinci ani, aceste urari au depasit 190 de milioane. Potrivit site-ului Mediabuyerplanner.com, femeile au fost cele care au trimis cele mai multe dintre e-cardurile de Valentine?s Day – 85%.

Felicitarile electronice au ajuns sa inlocuiasca traditionalele cartonase trimise prin posta sau oferite personal. Comoditate? Economie? Moda? Putin din fiecare. Cert este ca site-urile de felicitari pe internet sunt printre singurele care au vizitatori tot timpul anului.

Chiar daca nu este o sarbatoare in fiecare zi, companiile s-au adaptat si au inventat pretexte de a trimite e-carduri precum: “Insanatosire grabnica!”, “Cel mai bun prieten/coleg/mama/tata etc.”, “Hai sa ne impacam!”, “Prima zi de primavara” etc. O noua categorie care are succes o reprezinta felicitarile cu tematica pacifista.

Recorduri si incasari grase

American Greetings Corp. a stabilit un record anul acesta, de Valentine?s Day, cand intr-o ora au fost inregistrati pe site 500.000 de utilizatori. In perioada ianuarie-septembrie 2005, site-ul firmei a generat venituri in valoare de 68 de milioane de dolari, cele mai multe avand drept sursa abonamentul de 14 dolari pentru trimiterea felicitarilor on-line personalizate. Nu este nicio gluma, felicitarile electronice sunt o afacere banoasa si clientii nu lipsesc deloc. American Greetings se lauda cu 2,5 milioane de abonati, conform statisticii din luna ianuarie.

Primul site serios specializat in trimiterea de e-carduri a fost Bluemountain.com. In 1999, acesta a fost cumparat de portalul Excite@Home, cu pretul de 780 de milioane de dolari. Doi ani mai tarziu, Excite a vandut site-ul cu 35 de milioane catre American Greetings, principalul concurent pe piata al lui Hallmark.

Compania a dat lovitura cu felicitarile sale animate si care incorporeaza sunete si muzica. Una dintre cele mai de succes felicitari a fost cea cu un curcan care canta ?I Will Survive?. Pare incredibil, dar 30 de milioane de utilizatori au trimis aceasta creatie prin internet.

Paradoxal insa, nu American Greetings este cel mai popular serviciu de e-carduri in SUA. Suprematia o detine Jacquielawson.com, o firma cu cinci angajati, din Marea Britanie. Potrivit firmei de consultanta Nielsen/Net Ratings, acest site a avut 22,7 milioane de vizitatori in decembrie 2005.

Totul a inceput intamplator, in 2000, cand Jacquie Lawson a desenat si le-a trimis prietenilor si cunoscutilor o felicitare prin e-mail. Cand s-a intors din vacanta, 1.600 de mesaje de multumire o asteptau. Afacerea a pornit imediat, si acum Jacquielawson.com are 527.000 de abonati care platesc in medie opt dolari anual pentru a trimite felicitarile.

Urari cu tendinte ascendente

Utilizatorii par sa abandoneze treptat felicitarile electronice simple, doar cu un desen si un formular in care sunt inscrise urarile si datele personale. Acum sunt la moda felicitarile sofisticate, animate. Tehnologia Flash permite realizarea unor efecte deosebite pe ecran si folosirea sunetului. Exista e-carduri care te indeamna la un joc sau care presupun o doza de interactivitate din partea destinatarului. Orientarea catre e-carduri in miscare vine ca urmare a dezvoltarii continue a conexiunilor la internet prin cablu.

La American Greetings, din cele 8.000 de felicitari disponibile, 80% sunt animate, comparativ cu 50% anul trecut. Pe la mijlocul acestui an, 90% din e-cardurile de pe site vor fi animate. Oricum, este indicat sa va ganditi, inainte de a trimite o felicitare prin internet, la dotarea tehnica a destinatarului. Nu are rost sa va complicati cu trimiterea unui e-card animat si cu sunet daca persoana care-l va primi se conecteaza la retea prin linia telefonica.

Site-uri romanesti

Felicitari.alege.net Pozitiv: personalizare detaliata a felicitarilor Negativ: numai e-carduri de tip fotografie Calificativ: 8/10

E-felicitari.net Pozitiv: oferta diversificata, e-carduri multimedia Negativ: nu toate felicitarile sunt de bun-gust Calificativ: 7/10

Gedone.ro Pozitiv: felicitarile sunt originale, servicii colaterale Negativ: putine categorii Calificativ: 8/10

Felicitari.ro Pozitiv: exista si felicitari animate, personalizarea este permisa Negativ: exista foarte putine categorii Calificativ: 8/10

Site-uri straine

Bluemountain.com Pozitiv: colectie foarte mare, serviciu de calendar si alertare prin e-mail, spatiu de corespondenta nelimitat Negativ: necesita inregistrare pentru orice serviciu Calificativ: 9/10

Americangreetings.com Pozitiv: nu necesita inregistrare pentru serviciile simple, spatiu de corespondenta nelimitat Negativ: e-cardurile animate sunt cu plata Calificativ: 10/10

Anul acesta, de Valentine?s Day, mai multe site-uri americane au anuntat cifre de trafic iesite din comun si mai multe servere au cedat presiunii vizitatorilor nerabdatori. In ultimii cinci ani, aceste urari au depasit 190 de milioane. Potrivit site-ului Mediabuyerplanner.com, femeile au fost cele care au trimis cele mai multe dintre e-cardurile de Valentine?s Day – 85%.American Greetings Corp. a stabilit un record anul acesta, de Valentine?s Day, cand intr-o ora au fost inregistrati pe site 500.000 de utilizatori. In perioada ianuarie-septembrie 2005, site-ul firmei a generat venituri in valoare de 68 de milioane de dolari, cele mai multe avand drept sursa abonamentul de 14 dolari pentru trimiterea felicitarilor on-line personalizate. Nu este nicio gluma, felicitarile electronice sunt o afacere banoasa si clientii nu lipsesc deloc. American Greetings se lauda cu 2,5 milioane de abonati, conform statisticii din luna ianuarie. Americangreetings.com Pozitiv: nu necesita inregistrare pentru serviciile simple, spatiu de corespondenta nelimitat Negativ: e-cardurile animate sunt cu plata Calificativ: 10/10

Jacquielawson.com Pozitiv: felicitarile sunt foarte creative si amuzante Negativ: toate serviciile sunt cu plata, iar designul este destul de invechit Calificativ: 8/10

123greetings.com

Pozitiv: baza de date mare, majoritatea felicitarilor sunt animate, posibilitatea de a trimite o poza personala ca e-card Negativ: multitudinea de servicii si felicitari ingreuneaza designul Calificativ: 10/10

Sursa: Evenimentul Zilei

e-fax prin SMS

e-fax, singurul serviciu din Romania care permite transmiterea si receptionarea de faxuri folosind doar un cont de e-mail, a lansat optiunea e-fax SMS: notificarea faxurilor receptionate direct pe telefonul mobil. SYKO Systems a lansat e-fax SMS, serviciu prin care veti fi notificat prin SMS in momentul in care primiti un fax nou. ‘Avem clienti care calatoresc foarte mult, pentru care este important sa fie intotdeauna informati. Pentru veni in intampinarea acestor nevoi, am lansat serviciul e-fax SMS, un sistem simplu de folosit, ce impinge mobilitatea dincolo de limite’, a declarat domnul Alexandru Thomae, director general al SYKO Systems.

Activarea optiunii e-fax SMS se face direct din contul e-fax, in Panoul de Control de pe site-ul www.e-fax.ro.

De altfel, tot ceea ce implica folosirea serviciului a fost conceput astfel incat sa cat mai usor de utilizat: – activarea contului si alocarea numarului de e-fax se face in maximum doua ore de la semnarea contractului – nu sunt necesare cunostinte tehnice in vederea utilizarii serviciului: este la fel de usor de a transmite/receptiona un fax prin e-fax, precum este de a trimite/primi un e-mail. – toate setarile de cont pot fi modificate direct din Panoul de Control pe site-ul www.e-fax.ro

Pentru trimiterea unui fax prin sistemul e-fax, se creeaza documentul ce trebuie trimis si se converteste in format PDF sau TIF. Documentul se ataseaza apoi unui e-mail, ce va fi trimis la numardestinatar@fax.e-fax.ro. Primirea faxurilor este chiar mai simpla: se vor primi in format PDF sau TIF atasate unui e-mail sosit de la e-fax.ro. Expeditorul e-mailului va fi de forma numarexpeditor@fax.e-fax.ro.

‘Incercam sa oferim o gama cat mai variata de produse si servicii, pentru a raspunde cerintelor pietei romanesti. In plus, avem pregatite o serie de oferte speciale, creeate tocmai pentru a veni in intampinarea nevoilor actualilor si viitorilor clienti. Pentru mai multe detalii, vizitati site-ul www.e-fax.ro‘, a declarat de asemnea dl. Thomae

Petrecerea baietilor care conduc Romania

Pentru publicul larg, aceste persoane sunt necunoscute. Ei au fost, si pe alocuri mai sunt, “baietii destepti” care conduc din umbra Romania.

Sunt oamenii de casa ai lui Adrian Nastase, un grup bine organizat, extrem de influent atat financiar, cat si politic, care controleaza o structura de oameni “cheie” infiltrati la toate nivelurile puterii politice si administrative din Romania.

Ei s-au strans sambata la un restaurant din Capitala, unde au facut un chef de zile mari, care a costat aproximativ un miliard si jumatate. Le-au cantat cele mai mari nume ale muzicii romanesti: Irina Loghin, taraful de la Clejani, Mirabela Dauer, Gil Dobrica si, nu in ultimul rand, Adi de la Valcea, in care s-au aruncat sute de milioane de lei.

ADRIAN PETRACHE (foto), zis “Seful”- prosper om de afaceri. Indisolubil legat de Alexandru Bitner, Petrache s-a specializat pe “tunuri imobiliare”, devenind putred de bogat si detinator a numeroase imobile si terenuri. Bun prieten cu fostul premier Nastase, dar si cu Dorin Cocos (sotul Elenei Udrea), Petrache a impartit afaceri cu ambele tabere.

Daca PSD castiga alegerile din 2004, Nastase ii promisese sefia Serviciului Roman de Informatii.

Sambata la pranz a avut loc la restaurantul italienesc “Al Dente” de pe Calea Floreasca din Capitala, botezul fiicei cunoscutului om de afaceri Adrian Petrache ? celebru prin prietenia stransa cu fostul premier Adrian Nastase.

Botezul a fost fastuos si minutios pregatit de “locotenentii? omului de afaceri: de la meniul extrem de rafinat, la selectia de vinuri italienesti si frantuzesti, la programul artistic.

Au cantat Mirabela Dauer, Cornel Constantiniu, Gil Dobrica, Irina Loghin, taraful de la Clejani, Adi de la Valcea (in care s-au aruncat sute de milioane de lei), Loredana Groza, Fuego, precum si multi altii, la fel de celebri.

Alex Bitner a dansat superb, spre deliciul asistentei

Unul dintre personajele care a gustat cel mai mult fondul muzical a fost Alex Bitner, care a dansat superb, spre deliciul asistentei, pe fondul bauturilor fine.

Agapa a strans laolalta majoritatea oamenilor de casa ai fostului premier Adrian Nastase, nume “grele? cunoscute publicului larg din dezvaluirile de presa privind tunuri de zeci si sute de milioane de euro date in perioada 2000-2004 cu diferite afaceri pe muchie de cutit. Locatia a fost pazita de firma RomGuard, cu peste zece bodyguarzi si cu masini de teren de interventie.

Averea, 27 feb 2006

Catrinel Sandu, ceruta de sotie

Catrinel Sandu se marita. Joi, 24 februarie, chiar de Dragobete, iubitul ei, tensimanul Gabriel Trifu, a cerut-o oficial in casatorie dupa ce, cu cateva zile inainte, ii oferise inelul de logodna.

Catrinel Sandu si Gabriel Trifu isi vor uni destinele abia anul viitor, din cauza faptului ca, in acest moment, cu greu mai gasesti un local care sa nu fie inchiriat pentru astfel de evenimente, pana la sfarsitul anului. Cei doi vor avea mai multe randuri de nasi, primii pe lista fiind colegii lui Trifu: Andrei Pavel si Florin Segarceanu, impreuna cu consoartele lor.

Inelul de logodna este din platina cu diamant si a fost cumparat de Trifu de la unul din cei mai cunoscuti bijutieri din Los Angeles, imediat dupa victoria viitorului sau nas, Andrei Pavel, in primul meci de Cupa Davis dintre Romania si SUA, in fata lui Andy Roddick.

Chiar daca Gabriel s-a intors acasa de Valentine’s Day, el nu i-a oferit inelul imediat, incercad sa-l pastreze pana de Dragobete. A ascuns bine inelul printre lucrurile sale, pentru ca iubita lui sa nu-l gaseasca pana in momentul pe care il planuise de aproape un an.

Cum inima o ia de multe ori inaintea ratiunii, el i l-a dat cu cateva zile mai devreme. Gabi si-a trezit iubita din somn cu un sarut si a cerut-o de sotie.

Libertatea, 27 feb 2006

evz.ro, un nou look

Editia online a “Evenimentului zilei” s-a relansat miercuri, imediat dupa miezul noptii.
Pagina de internet “Evenimentul zilei” are un nou look, mai aerisit, mai usor de accesat si mai interactiv. Asta pentru ca “relansarea versiunii tiparite trebuia dublata de relansarea versiunii web”, explica Alex Ulmanu, coordonatorul echipei care a lucrat la acest proiect.

Noul site poate fi accesat pe aceeasi adresa www.evz.ro, incepand cu noaptea de 8 februarie, iar lansarea oficiala a avut loc aseara.

Problema schimbarii site-ului s-a pus pe la inceputul anului 2005 si tot atunci a inceput sa se lucreze pentru actuala versiune.

“Nu poti sa stai intr-un mediu care se dezvolta asa de rapid cu un site neadus la zi”, a explicat Ulmanu.

Conceptie speciala

In prezent, majoritatea site-urilor de stiri sau ale cotidienelor sunt facute in stilul “shovelware” (“la lopata”): continutul editiei tiparite este luat cu lopata si aruncat in editia online, fara ca textele sa fie gandite special pentru web.

Pentru noua varianta a site-ului s-au folosit alte principii.

Conceptul se bazeaza pe faptul ca textele se citesc cu 25% mai greu pe internet, pentru ca, de fapt, ochii scaneaza pagina, nu o citesc. De aceea, articolele trebuie sa fie mai bine structurate, sa existe cuvinte-cheie, ancore care sa-l atraga pe cititor in text, sa existe scheme, liste cu bumbi.

La crearea noului look al “Evenimentului zilei” a contribuit o companie specializata in crearea de site-uri, Hambar 18.

Coordonatorul proiectului noului site, Alex Ulmanu, desi editor la sectia Cultura a ziarului, este specializat in jurnalism on-line. A lucrat timp de un an in Los Angeles, la site-urile Online Journalism Review si onlinejournalism.com.

Mai multa informatie

Accentul este pus pe informatie, nu pe elementele vizibil spectaculoase, mai putina animatie si ilustratii, mai precis doar fotografiile care ilustreaza articolele. Este unul dintre motivele pentru care noua varianta a site-ului poate parea mai simpla decat precedenta.

In fine, nu trebuie uitat ca un alt avantaj oferit de internet este spatiul. Daca editia tiparita este zgarcita din acest punct de vedere, spatiul virtual este mult mai generos: un interviu care nu poate intra integral in editia tiparita poate fi gasit in intregime in editia online.