Spania este noua campioană a Europei, după o finală de poveste cu Anglia, scor 2-1 la Berlin, gruparea iberică devenind cea mai de succes națiune din istoria Campionatelor Europene all-time, cu patru trofee la activ.
Pentru Spania au marcat Nico Williams și Oyarzabal, ultimul în minutul 86, în timp ce englezii au egalat la un moment dat la unu prin Cole Palmer.
Spania etalase până la startul acestei finale fără discuție cel mai frumos fotbal de la acest Campionat European. Cu victorii pe linie în grupă, și nu cu adversari foarte comozi, gen Italia și Croația, apoi cu un spectacol fulminant în fața Georgiei, ibericii au avut de tras cu gazda Germania în sferturi, pe care au învins-o abia în minutul 119. Au trecut apoi de alt titan european în semifinale, un 2-1 cu Franța în care precizia de metronom a lui Rodri la mijlocul terenului făcea un arc peste timp cu prețiozitatea paselor lui Iniesta și Xavi din superba generație a Furiei Roja din anii 2008 – 2012, cu trei turnee finale cucerite consecutiv.
După o finală pierdută dramatic chiar acasă, în templul fotbalului, pe Wembley, în fața a peste 90.000 de englezi, acum 3 ani, cu Italia, naționala Albionului venea pe Olympiastadion din Berlin parcă renăscută de la meci la meci din propria cenușă. A pierdut de o mie de ori meciul cu Slovacia, ca impresie generală, a fost net inferioară Elveției, a suferit cu Olanda și a marcat golul izbăvitor în ultima secundă, printr-un băiat, Watkins, de care site-urile cu cote de specialitate încă nu au auzit cum trebuie.
Pe 26 iunie 1996, într-o semifinală de Campionat European, meci disputat acasă de englezi, pe Wembley, pe acel Wembley bătrân însă, un tânăr timid, înalt și cu ochi căprui decidea într-un mod negativ jocul cu marea rivală Germania. Gareth Southgate, actualul selecționer al Angliei, rata ultimul penalti al echipei sale din seria de 5 și îi oferea o minge de meci prețioasă lui Andreas Moller, de care șeptarul teuton abia aștepta că să profite.
Deci Furia Roja sau It’s coming home? Într-o atmosferă nebună pe Olympiastadion, în care proporțional mai mulți suporteri au fost englezi, circa 40-50.000 față de doar 10.000 de iberici, începutul de joc a aparținut din punct de vedere teritorial Spaniei, fără ca asta să surprindă prea mult statisticienii. S-a simțit însă din plin presiunea unei finale de Campionat European, cele două echipe nu s-au regăsit și au părut că nu își intră în ritm în primele 45 de minute de joc.
Spania a părut echipa mai creativă și mai inventivă, cu Rodri mosorul de la mijlocul terenului, firul invizibil care trebuie să lege toate elementele unei perle prețioase. Ocaziile de gol au lipsit însă, aproape cu desăvârșire, deși, în multe rânduri, fiecare trupă a fost periculoasă, la vremea ei. Chiar și așa, primul șut pe poartă a venit abia în prelungiri, când Foden a reluat din prima, din cădere totuși, iar mingea a fost prinsă în doi timpi de Unai Simon.
Și deși mitanul secund nu începea deloc sub cele mai bune auspicii pentru spanioli, care s-au văzut brusc fără Rodri, rămas la cabine probabil accidentat, în locul său intrând bascul Zubimendi, tot ibericii au fost aceia care au început mai bine. Și mai bine înseamnă minunat. Cu rezultate pe tabelă. Cu gol la primul șut pe poartă. În minutul 46, Lamine Yamal a eviscerat întrega defensivă britanică, pasă în stânga la bunul său prieten și coleg de cameră Nico Williams, șut fără speranțe la colțul lung și fiesta putea începe, 1-0!
La faza imediat următoare, Dani Olmo a șutat din aceeași poziție ca mijlocașul lui Bilbao, însă mingea s-a dus puțin alături. Câteva minute mai târziu, Morata scapă singur cu portarul dar nu marchează, iar Williams mai încearcă o bijuterie de la distanță, dar Pickford e apărat de destin. Chiar și fără dirijorul Rodri, Spania începea tumultuos în fața unei Anglii parcă nerevenită de la cabine, aflată în situația unui boxer în corzi.
Lucrurile au basculat însă cumva miraculos în minutul 72, când după încă o inspirație majoră a lui Southgate, Anglia revenea în joc. Cole Palmer, introdus de curând pe teren, prinde un șut minunat de la distanță și scorul era 1-1, aveam meci la Berlin. Anglia putea profita apoi de ușoara buimăceală a ibericilor, a avut șansa sa prin Bellingham, însă și de la Fuente a avut o sclipire de geniu.
L-a introdus pe Oyarzabal în minutul 68, iar starul de la Sociedad a marcat în minutul 86 golul de trofeu după o centrare inspirată de pe flancul stâng, care i-a aparținut lui Cucurella.
În minutul 89, Anglia putea tranșa calificarea în prelungiri, când spaniolii au salvat de două ori de pe linia porții, întâi prin portarul Simon, apoi prin îngerul păzitor Dani Olmo. Trofeul nu a ajuns însă acasă nici acum, iar englezii mai au de așteptat, poate la ei acasă peste 4 ani, când EURO se va disputa în Marea Britanie și Irlanda în 2028.
Să notăm faptul că au fost câteva emoții la golul lui Oyarzabal, căci părea că mijlocașul lui Sociedad are un vârf de gheată în afara jocului. De fapt, avea o jumătate de genunchi în interior, așa cum ne-am lămurit pe liniile de la VAR, arătate ulterior.
Spania este așadar campioană continentală pentru a patra oară, la 12 ani distanță de la ultimul triumf și la șase decenii de la primul succes. Iar Anglia rămâne fără trofeu continental în istorie, bifând a doua finală de EURO consecutivă după care iese de pe teren ca învinsă.
