cei-mai-importanti-jucatori-care-vor-lipsi-de-la-cupa-mondiala-din-brazilia-263381

cei-mai-importanti-jucatori-care-vor-lipsi-de-la-cupa-mondiala-din-brazilia-263381

La fiecare patru ani, cei mai buni jucători ai planetei îşi dau întâlnire la Cupa Mondială şi se luptă pentru cel mai important trofeu din lumea fotbalului. Din diferite motive însă, unii dintre ei privesc competiţia din afară, iar ediţia din acest an nu face excepţie. Ba chiar se poate spune că, în Brazilia, lista absenţilor este mai mare ca oricând.

Radamel Falcao, Zlatan Ibrahimovic, Garteh Bale sau Carlos Tevez au tot ce le trebuie pentru a străluci la o Cupă Mondială, dar accidentările, ratarea calificării sau preferinţele selecţionerilor ţărilor lor îi împiedică să ia parte la turneul final care debutează astăzi.

Lista ghinioniştilor care s-au accidentat şi nu vor fi prezenţi în Brazilia este la fel de impresionantă ca numele care o compun. Columbianul Radamel Falcao, germanul Marco Reus, francezul Frank Ribery, olandezii Kevin Strootman şi Rafael van der Vaart, spaniolii Victor Valdes şi Thiago Alcantara, italianul Ricardo Montolivo, englezul Theo Walcott sau belgianul Christian Benteke se numără printre cei care vor rata Cupa Mondială din cauza problemelor medicale.

Unii dintre ei s-au resemnat de mai multă vreme cu gândul că nu vor avea ocazia să-şi arate calităţile la cea mai importantă competiţie a lumii, în timp ce alţii, precum Falcao, au sperat până în ultimul moment că se vor recupera şi vor fi apţi. Cel mai dificil este pentru cei care s-au accidentat cu puţin timp înainte de startul Cupei Mondiale, situaţie în care se află Reus, Ribery sau Montolivo.

O altă categorie a absenţilor este formată din cei care nu se pot bucura de sprijinul unor naţionale apropiate de nivelul lor. Este cazul suedezului Zlatan Ibrahimovic, al galezului Garteh Bale, al cehului Petr Cech, al sârbului Branislav Ivanovic, al austriacului David Alaba sau al polonezului Robert Lewandowski, cu toţii jucători de o calitate indiscutabilă, dar aflaţi la un nivel mult mai ridicat decât restul coechipierilor lor.

În fine, argetinianul Carlos Tevez, brazilianul Filipe Luis, englezul Ashley Cole, americanul Landon Donovan, francezul Samir Nasri sau italianul Giuseppe Rossi vor lipsi de la Cupa Mondială din cauza deciziilor tehnice luate de antrenorii naţionalelor lor.

Echipa ideală a absenţilor de la Cupa Mondială

Petr Cech (Cehia, nu s-a calificat)

Gregory van der der Wiel (Olanda, accidentat)
Branislav Ivanovic (Serbia, nu s-a calificat)
Neven Subotic (Serbia, nu s-a calificat)
David Alaba (Austria, nu s-a calificat)

Gareth Bale (Ţara Galilor, nu s-a calificat)
Kevin Strootman (Olanda, accidentat)
Marco Reus (Germania, accidentat)
Frank Ribery (Franţa, accidentat)

Zlatan Ibrahimovic (Suedia, nu s-a calificat)
Radamel Falcao (Columbia, accidentat)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *