Te-ai gandit sa faci un cadou remarcabil unei persoane care stie sa aprecieze calitatea unei bauturi fine atunci scotch-ul sau whisky-ul scotian este o bautura nobila, perfecta pentru serile petrecute in cluburi selecte sau in intimitatea caminului, fumand un trabuc si rasfoind lenes paginile unui roman.
Cei care consuma scotch nu cauta doar o desfatare a simturilor, ci si o aroma anume, un gust unic care sa le insufle ceva din farmecul batranei Scotii, locul unde a luat nastere rafinata bautura. Pe cat de placuta, pe atat de costisitoare poate fi delectarea in fata unui pahar de scotch original.
In ultimii ani, marile case de licitatii au incasat sume ametitoare pentru cateva sticle din cele mai fine si celebre scotch-uri din lume. “The Dalmore”, un scotch vechi de 62 de ani, a fost vandut pentru 51.000 de dolari (37.000 de euro), trei ani m
ai tarziu, un “The Macallan” din 1926 fiind cumparat cu aproximativ 75.000 de dolari (55.000 de euro). Anul trecut, un colectionar a scos din buzunar 20.000 de dolari (14.600 de euro) pentru 750 mililitri de scotch marca “Glenfiddich”.
Nicio suma nu pare suficient de mare pentru cativa mililitri din licoarea peste care deceniile si-au pus amprenta, dandu-i o savoare pretioasa, la propriu si la figurat. John Hansell, editorul revistei “Malt Advocate” sustine ca motivul care primeaza in cumpararea unui scotch foarte scump este calitatea. “Cele mai scumpe whisky-uri sunt si cele mai bune”. Totodata, cele mai costisitoare sticle de scotch sunt si cele mai rare, iar unele dintre ele, chiar extrem de rare. “Unul dintre cele mai rare whisky-uri, precum “Black Bowmore” s-a terminat in urma cu 10-20 de ani, iar acum este la mare cautare”, mai spune Hansell, citat de Forbes.
Martin Green, consultant al casei de licitatii McTears din Glasgow, Scotia, crede ca era digitala a impulsionat si mai mult vanzarile whisky-urilor costisitoare. “Acum, licitatiile noastre se desfasoara in direct, pe Internet. Ne-am adresat intotdeauna unui public international, iar Internet-ul ne ajuta sa ne facem licitatiile cunoscute peste tot in lume”, a precizat Green. Casa sa de licitatii a reusit sa vanda sticle de scotch marca “Dalmore”, “Macallan” sau “Bowmore” pentru sume cuprinse intre 4.400 de dolari (3.200 de euro) si 35.700 de dolari (26.000 de euro) sticla.
Iata cum arata topul intocmit de Forbes al celor mai scumpe 10 sticle de whisky-uri scotiene din lume, acestea putand oricand sa fie un cadou apreciat:
1. “The Macallan”, 1926
In 2005, un om de afaceri din Coreea de Sud a cumparat o sticla veche de 80 de ani de “The Macallan”, din colectia “Fine and Rare”, pentru suma de 75.000 de dolari (54.000 de euro). Achizitia a avut loc intr-un magazin specializat de bauturi fine din Seul, dupa care sticla a fost depozitata la loc sigur in colectia personala a sud-coreanului.
2. “The Dalmore”, 1945
Cumparata de un colectionar anonim, sticla de whisky scotian ce dateaza din timpul celui de-al doilea Razboi Mondial valoreaza peste 51.000 de dolari (37.000 de euro). Specialistii recomanda un amestec delicios pentru cei care doresc senzatii de neuitat: “The Dalmore” si cateva tablete de ciocolata amara.
3. “Glenfiddich”, 1937
O sticla de “Glenfiddich”, datand din 1937, a fost vanduta pentru 20.000 de dolari (14.600 de euro), in cadrul unei licitatii, la New York. Licoarea a fost pastrata intr-un butoi de stejar mai bine de 64 de ani, inainte de a fi imbuteliata in 2001.
4. “Balvenie Cask 191″, 1957
Cumparata pentru suma de 13.000 de dolari (9.500 de euro), o sticla din renumitul whisky scotian are o savoare unica. Buchetul sau reuneste arome de martipan amestecat cu stafide, nuci si caramel.
5. “Bowmore”, 1957
Descoperit cu numai cateva luni inainte sa scada sub pragul de 40% volum de alcool, cel minim necesar whisky-ului, bautura a fost salvata si imbuteliata 50 de ani mai tarziu. O sticla din pretiosul scotch a fost recent achizitionata pentru suma de 2.300 de dolari, echivalentul a 1.680 de euro.
6. “Black Bowmore”, 1964
Vanduta la pretul unei masini la mana a doua, o sticla din aceasta delicatesa ajunge sa coste si 6.000 de dolari (4.300 de euro). Specialistii afirma ca acest scotch are un gust unic si o savoare pe care o compara cu valurile inspumate ale marii ce se pravalesc peste nisipul fin al tarmului marii. Bautura este la mare cautare, mai ales in conditiile in care s-au produs doar 5.812 sticle.
7. “Bruichladdich”, 1967
Jim McEwan, cel care detine “Bruichladdich” in portofoliul sau, isi descrie produsul ca avand o aroma deosebita de fructe exotice, lamai si grapefruit, la care se adauga savoarea caramelului. Exista doar 500 de sticle din aceasta bautura veche de peste 40 de ani, pretul uneia putand ajunge pana la 1.970 de dolari (1.438 euro).
8. “Kinclaith”, 1971
Aceasta bautura rara provine dintr-o distilerie care s-a inchis in 1975. Definit ca avand o savoare usor uleioasa si parfumata, 50 de grame din aceasta licoara costa 415 dolari (302 euro).
9. “Macallan”, 1957
Casa de licitatii McTear a vandut doua sticle din acest whisky la pretul de 8.700, respectiv 11.900 de dolari (6.350, respectiv 8.600 de euro).
10. “Ladybank”
Cu un numar restrans de membri, distileria “Ladybank”, aflata in apropierea localitatii scotiene Fife, se afla intr-o continua dezvoltare, planurile de viitor vizand transformare acesteia intr-un adevarat complex dedicat dedicat recrearii in compania bauturilor fine. In cadrul clubului “Ladybank” se poate degusta orice scotch pentru suma de 4.950 de dolari (3.610 de euro).