Adormirea Maicii Domnului sau cum este numita in popor, Sfanta Marie Mare, pe care o sarbatorim in data de 15 august este considerata una dintre cele mai importante sarbatori ortodoxe, precedata de un post de doua saptamani. Sarbatoarea aminteste de momentul in care Fecioara Maria „adoarme” pentru totdeauna, trupul si sufletul sau fiind luate la ceruri de insusi Iisus Hristos.
Traditia spune ca de Sfanta Marie Mare se culeg flori si se pun la icoana Preacuratei considerandu-se ca apoi ele vor fi bune de leac.
In familiile cu fete de maritat, icoana este spalata cu flori de busuioc pentru a avea noroc in dragoste.
Acum se culege navalnicul, o planta care creste in paduri, in locuri ascunse, cunoscute doar de femeile in varsta. In general, planta aceasta este daruita fetelor pentru a avea noroc sa se casatoreasca cu un baiat gospodar si iubitor.
Gospodinele duc la biserica fructe
pe care le slujesc si apoi le dau de pomana pentru sufletul rudelor decedate.
Traditia spune ca daca de Sfanta Marie Mare infloresc trandafirii, atunci va fi toamna lunga.
Se spune ca vrajitoarele invata descantecele de la Maica Domnului care le apare in vis. Aceasta este invocata la finalul descantecelor pentru ca altfel se spune ca nu au efect: „Descantecul de la mine si leacul de la Maica Domnului”, spun cele mai batrane femei de la sate.
In aceasta zi este celebrata si Ziua Marinei deoarece Maica Domnului este patroana marinarilor. Se fac serbari la malul marii, dar si in orasele dunarene.
La tara
, in vii se angajeaza pandarii (oameni care sa pazeasca viile) si se spune ca se „leaga” ciocul pasarilor pentru ca acestea sa nu manance boabele de struguri.
In partile Moldovei Sfanta Maria Mare era considerata “a mortilor” fiind pomeniti toti ce au numele pornind de la cel al Preacuratei si doar la Sfanta Maria Mica (8 septembrie) erau sarbatoriti cei care poarta acest nume.
Intre cele doua Marii, 15 august si 8 septembrie, este timpul prielnic semanarii graului. Sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului incheie un ciclu, redeschis de cea a Nasterii Maicii Domnului (8 septembrie).
Pentru cei care vor sa ureze celor dragi, care au nume derivate din numele Maria, Adormirea Maicii Domnului sau Sfanta Maria Mare poate fi un bun prilej pentru mesaje si sms-uri cu texte cu urari si felicitari celor care poarta acest nume. Gasiti tot la noi pe site cateva texte cu mesaje si sms-uri frumoase din care sa va inspirati.