De ce să dai un milion de dolari pentru un card de membru al unui club privat de golf? Pentru a te număra printre cei care decid viitorul carierei, companiei, şi ţării tale. Ei sunt milionarii de vârf, pe care nu îi vezi în topurile publicaţiilor de business, dar care fac cărţile viitorului. Acolo găseşti oamenii cu globul de cristal.

Cluburile private de golf sunt o comunitate consolidată şi conservatoare a celor mai influenţi oameni din lume. Un abonament la un astfel de club este o cale sigură de a te “conecta” la pulsul puterii, dar doar dacă eşti recomandat de unul dintre jucători. Pentru că înainte de toate, cluburile exclusiviste sunt comunităţi cu circuit închis. Prin urmare, o vitrină scumpă pentru neavizaţi.

Clubul privat de golf Sebonack, localizat în Southampton, New York, are printre cele mai scumpe abonamente din lume. Dacă în 2006, când a fost lansat, publicaţia Bloomberg scria că abonamentul la Sebonack se ridica la 650.000 de dolari, doi ani mai târziu, se vehicula cifra de 1 milion de dolari, pentru un card de membru al clubului privat de golf.

Clubul de golf are zece membri fondatori, cu poziţii executive în managementul unor companii-cheie de pe Glob. Printre aceştia se numără Stanley Druckenmiller, preşedinte al companiei Duquesne Capital Management LLC, Richard Santulli, CEO al grupului Woodbridge, Paul Desmarais Jr, preşedinte al companiei Power Corporation of Canada, şi Johann Rupert, CEO al grupului elveţian Richemont.

Terenul de golf are 19 parcursuri şi se întinde pe o suprafaţă de 300 de hectare iar de designul său s-au ocupat Jack Nicklaus şi Tom Doak.

Ai da 750.000 de dolari ca să joci golf cu Peter Morton?

Dacă eşti dispus să dai 750.000 de dolari pentru a deveni membru al unui club de golf exclusivist, atunci poţi alege clubul newyorkez The Bridge, din Bridgehampton. Clubul privat de golf, lansat în 2002, a fost proiectat de Rees Jones, şi are un teren de golf profesionist cu 18 parcursuri.

Deşi accesul într-un club de golf exclusivist este condiţionat de un dress code specific, uneori rigid şi conservator, împărtăşit de comunitatea celor care practică acest sport, în clubul din Bridgehampton se încurajează o abordare mai liberală a vestimentaţiei, potrivit lui Robert Rubin, omul din spatele acestui business de lux, cu circuit închis.

Printre cei mai vizibili membri ai clubului de golf se numără Peter Morton, unul dintre fondatorii Hard Rock Café, Lyor Cohen, mogulul din industria muzicală americană, Stephen M. Ross, fondatorul şi preşedintele companiei The Related Companies, Howard W. Lutnick, preşedinte şi CEO al companiei Cantor Fitzgerald, precum şi Alan C. Greenberg, ex-preşedinte al grupului financiar american Bear Stearns.

Află cum poţi să te împrieteneşti cu Giuliani

Clubul de golf Liberty National ocupă următoarea poziţie în clasamentul celor mai scumpe cluburi private de golf din lume. Situat la mai puţin de un kilometru de Statuia Libertăţii, clubul de golf a fost proiectat de Robert E. Cupp şi Tom Kite, în 2006, şi a implicat o investiţie de circa 130 de milioane de dolari. Cardul de membru al acestui club privat se ridică la 500.000 de dolari.

Printre cei mai cunoscuţi membri ai clubului se numără Rudolph Giuliani, fost primar al New York-ului între 1994 şi 2001, Robert Kraft, fondatorul, preşedintele şi CEO-ul Grupului Kraft, dar şi Philip Alfred Mickelson, unul dintre cei mai bine cotaţi jucători de golf din America. Terenul de golf are 18 găuri şi se întinde pe 160 de hectare.

Pe aceeaşi poziţie din clasament se află si clubul de golf The Bear’s din Florida. Situat în sudul statului Florida, în Palm Beach, clubul a fost deschis în aprilie 2000, şi a fost proiectat de Jack Nicklaus, în stil toscan. Terenul de golf profesionist are 18 găuri şi se întinde pe o suprafaţă de 401 hectare.

Poziţia a patra din clasament este ocupată de clubul de golf hawaian Nanea. Deschis în 2003, clubul de golf a fost dezvoltat de Charles Schwab şi George Roberts, iar designul terenului de golf a fost realizat de David McLay Kidd. Pentru un card de membru al clubului de golf exclusivist, trebuie să dai 450.000 de dolari.

Ultima poziţie din clasament este ocupată de clubul de golf californian The Quarry, din La Quinta. Proiectat de Thomas Fazio, terenul de golf a fost deschis în 1994 şi are 18 găuri. Cardul de membru al acestui club de golf se ridică la 400.000 de dolari.

sursa: money.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *