e-a lungul timpului in productiile internationale au aparut fie scene filmate in Romania fie numele tarii noastre. Astazi v-am pregatit un articol ce contine 20 de nume de filme care au legatura intr-un fel sau altul cu tara in care traim. De la Harry Potter pana la Public Enemies am incercat sa nu scapam niciun titlu important.

7 Seconds (2005)

Wesley Snipes a fost în România, in 2005, la Bucuresti. Se filma 7 Seconds. Pentru filmul regizat de catre Simon Fellows s-au cheltuit nu mai putin de 10 milioane de dolari, în timp ce rezultatul a fost unul, hai sa spun mediocru. Probabil cel mai slab film al lui Snipes din întreaga cariera. La realizarea sa au participat si câtiva români, printre care s-au aflat si Adrian Pintea (în rolul lui Grapini), dar si Andrei Ionescu, care a dat viata personajului Frank „Bull” Mercea.

Children of Men (2006)

Filmul lui Alfonso Cuaron. Un SF original, a carui actiune se desfasoara prin 2027. Filmarile nu au avut loc în România, însa tara noastra apare în discutie prin intermediul (cum altfel) unei tiganci, Marichka, interpretata de catre Oana Pelea. Actrita româna se achita excelent de sarcina si reuseste sa faca un rol bun, unul cheie în economia filmului. Înainte de vizionare nu aveam habar de prezenta Oanei Pelea si chiar am ramas surprins sa aud pe cineva vorbind româneste, în timp ce pe ecran aparea subtitrarea în engleza.

Hellraiser: Deader (2005)

O fi tarisoara noastra plina de habe, dar nu-i putem reprosa (multe) la capitolul locatii si peisagistica. Vom face referire la o ecranizare horror, nu extrem de controversata, ci una mai degraba modesta, si anume “Hellraiser: Deader”. Cu o lista de distributie hibrid, actori americani- romani, si-o locatie interesanta (Bucuresti), filmul spune povestea unei reporterite ce va avea de investigat misterul ascuns tocmai in suburbiile capitalei noastre.

The Seeker: The Dark Is Rising (2007)

Pelicula lui David L. Cunningham isi propune ca din platourile de filmare de la Buftea, MediaPro Studios (Bucuresti), sa transforme un taram de basm, plai pe care aceasta poveste fantastica sa poata prinda contur in ochii privitorului. Filmarile in Romania au pornit odata cu data de 26 februarie 2007, la baza fiind o productie a 20th Century Fox si Walden Media. Cunningham insusi a vizitat locurile inainte de filmarile propriu-zise, pentru a se asigura de conditii si veridicitatea spatiului.

Pulse (2006)

Continuam lista de filme horror ce au scene filmate la noi cu “Pulse”, o productie semnata de americani, dar strict inspirata de pelicula lui Kiyoshi Kurosawa, “Kairo”. Ce-i interesant de mentionat aici? Pai, in primul rand, distributia: Kristen Bell si frumoasa Christina Millian, care se ofera sa te sperie la tine acasa. Si dat fiind ca filmul acopera drama unui adolescent, locatia nu este greu de intuit: campusurile si imagini din cadrul Universitatii de Politehnica din Bucuresti. Ca de colegiile lor impecabil de perfecte, suntem satui, nu?

The Brothers Bloom (2008)

Cum sa uitam de neastamparatii frati Bloom? Nu i-am zarit de mult pe ecrane, ci doar de anul trecut. Rachel Weisz si Adrien Brody, ambii castigatori de Oscar, pentru a-si putea continua aventurile au trebuit sa treaca si prin Romania. Si nu orinde, ci chiar la malul marii, in Constanta, langa Castelul Peles dar si pe drumurile dintre Comarnic si Breaza. Filmarile au tinut de-a lungul a 5 zile si dupa cum aveam sa vedem, pelicula a reusit sa fie intregita si cu ajutorul pitorescului nostru.

Perkins’14 (2009)

Surpriza sau nu, alt horror filmat la noi (Bucuresti) si-a anuntat lansarea la inceput de an, cu precadere in deschiderea “Horrorfest”, eveniment inchinat genului in cauza. Personaje macabre, groaza autohtona si nume de-ale noastre prin productie, cu asta va poate surprinde “Perkins’14”.

Joyeux Noel (2005)

Un alt film realizat în România este Joyeux Noel, scris si regizat de Christian Carion. Inspirat dintr-o întâmplare reala, filmul spune povestea fraternizarii soldatilor adversi în timpul Craciunului din 1914. Atunci s-a realizat un miracol: trupele germane, franceze, britanice au lasat deoparte armele timp de mai multe zile, au început sa faca diverse mici schimburi (tigari, ciocolata) si chiar sa se împrieteneasca. Miracolul nu avea cum sa dureze, Primul Razboi Mondial se afla la început.

Amen (2002)

Costa Gavras a venit în România pentru a realiza un film despre ororile nazismului. El prezinta eforturile unui ofiter SS care încearca sa-l informeze pe Papa Pius al XII-lea despre ce se întâmpla în lagarele de concentrare si care spera ca Biserica Catolica va lua o pozitie oficiala fata de nazism. Filmarile au fost realizate în mai multe locuri din tara, printre care Casa Poporului, Palatul Mogosoaia, Casa Presei Libere, Gara Baneasa.

Youth Without Youth (2007)

Chiar si marele Francisc Ford Coppola a ales tara noastra pentru a realiza un nou film dupa o pauza de 10 ani. Poate nu ar fi facut-o daca subiectul filmului nu ar fi fost inspirat din creatia unui român. Tinerete fara tinerete, povestea fantastica a lui Mircea Eliade, spune intamplarea unui profesor care este lovit de trasnet, dar nu moare, ci intinereste cu 40 de ani. Coppola a realizat un adevarat tur de forta si a filmat în Bucuresti, Piatra Neamt, Sinaia, Brasov si Constanta.

Cold Mountain (2003)

A fost filmat în România timp de cinci luni si doar doua saptamâni în SUA. În satul Potigraf (comuna Gorgota, judetul Prahova) si orasul Râsnov (judetul Brasov) au fost turnate mai multe cadre ale peliculei. Cei mai multi soldati americani din film sunt de fapt figuranti români, în jur de 1.200. “Cold Mountain” este o adaptare dupa romanul cu acelasi nume al lui Charles Frazier, în care actiunea este plasata în anii 1980, în timpul Razboiului de Secesiune. Cu toate ca productia a avut sapte nominalizari la Oscar, singura câstigatoare a fost Renée Zellweger pentru cea mai buna actrita în rol secundar.

Borat (2006)

În 2006 când a aparut filmul a produs destule controverse. Cunoscându-l pe actorul Sacha Baron Cohen acest lucru nu ar trebui sa ne mire. Dupa cum probabil stiti deja, Borat este un reporter de fictiune din Kazahstan inventat si interpretat de catre comedianul evreu din show-ul “Da Ali G Show”. Borat pleaca din Kazahstan în America pentru a realiza un documentar. “Kazahstan-ul” a fost filmat în România, mai exact în satele Moroieni si Glod (judetul Dâmbovita). Satenii au fost platiti cu câte 15 RON de persoana pentru aparitia lor în film, si li s-a spus ca filmul urmeaza sa fie un documentar despre viata grea a locuitorilor satului.

Mirrors (2008)

Despre aceasta productie va povesteam, anul trecut, aici. Ce nu v-am spus despre acest horror a fost ca multe din cadrele din film au fost filmate în România. De exemplu, magazinul Mayflower din film este, de fapt, cladirea Bibliotecii Nationale din Bucuresti. Aceasta a fost construita de Nicolae Ceausescu si abandonata cu sase luni înainte de finalizare.

Blood and Chocolate (2007)

În ciuda faptului ca a fost filmat în studiourile MediaPro din Bucuresti si are în distributie câtiva actori români, filmul de fata nu a fost un esec total. Iar asta s-a datorat,probabil, scenaristilor Ehren Kruger si Christopher B. Landon, cât si actorilor ca Hugh Dancy (Confessions of a Shopaholic), Olivier Martinez si Agnes Bruckner. Povestea suna cam asa: Vivian Gandillon (Agnes Bruckner) este o tipa ce traieste în Bucuresti împreuna cu matusa sa. Cu zece ani în urma, Vivian a asistat la moartea parintilor sai care au fost ucisi, de un grup de oameni, pentru ca erau vârcolaci. Când Vivian se îndragosteste de Aiden (Hugh Dancy), aceasta va trebui sa aleaga între legaturile de sânge cu cei din neamul sau si dragostea pentru fermecatorul scriitor.

The Cave (2005)

Un film ce îl are în distributie pe simpaticul Eddie Cibrian, pe care îl stiti din serialul “Sunset Beach”, si pe actorul român Marcel Iures. Filmat în mare parte în studiourile MediaPro, “The Cave” se aseamana foarte mult cu un alt horror de care v-am povestit acum ceva timp: “The Descent”. Un grup de exploratori se avânta într-o expeditie în interiorul unei pesteri noi, descoperita în România. La putin timp dupa ce patrund în aceasta, intrarea le este blocata si se vad nevoiti sa caute o alta cale de iesire. Dar problema lor majora o reprezinta creaturile ciudate cu care vor fi obligati sa se lupte pentru a supravietui.

Bram Stoker’s Dracula (1992)

Unul dintre cele mai bune filme cu vampiri realizate (în opinia mea), “Bram Stoker’s Dracula” este regizat de celebrul Francis Ford Coppola si are o distributie formata din actori foarte valorosi (Gary Oldman, Winona Ryder, Anthony Hopkins, Keanu Reeves, Monica Bellucci). Nu a fost filmat în România, însa, în scena de la început este mentionata Transilvania noastra împreuna cu numele domnitorului Vlad Tepes, cunoscut si ca Vlad Draculea sau Dracula. De asemenea, în anumite momente actorii vorbesc în limba româna. Cartea lui Bram Stoker, Dracula, nu se bazeaza în mod direct pe domnia lui Vlad Draculea, ci este o fictiune ce se petrece în Transilvania si Anglia secolului XIX. De pe urma succesului romanului, Transilvania este asociata personajului fictiv Dracula.

Harry Potter and the Goblet of Fire (2005)

In cea de-a patra parte a celebrului film cu vrajitori Harry Potter este nevoit sa se lupte cu niste dragoni. Scenele cu dragonii nu au fost realizate in Romania insa in film ne este precizat faptul ca acestia au fost adusi din tara noastra. Cu un buget de 150 de milioane de dolari filmul a avut incasari de aproape 300 de la Box-Officeul american.

Transporter 3 (2008)

In cunoscutul film cu Jason Statham exista o scena filmata in Romania, la un peco Petrom. In scena se vad cateva produse romanesti (eu am vazut o ciocolata Poiana). Scena apare atunci cand se hotarasc ei sa ajunga la Bucuresti, oras prin care nu trec deoarece actiunea filmului se schimba.

Seed of Chucky (2004)

Filmul este practic o comedie deoarece ne face sa uitam de scenele horror ale “familiei Chucky” din celelalte productii. Jennifer Tilly este, sa zicem, cel mai important nume din distributie. Productia a fost realizata in mare parte in Romania cu sprijinul Castel Film (studiourile Castel Film, din Bucuresti).

Public Enemies (2009)

Ar fi fost ceva ca Johnny Depp sa filmeze in Romania povestea lui John Dillinger.Nu, nu a fost asa. Tara noastra apare insa in discutie odata cu finalul filmului atunci cand in poveste apare Ana Cumpănaş, o prostituata de origine romana ce i-a ajutat pe investigatorii americani in schimbul neextradarii ei.

Daca mai stiti si alte filme, potrivite pentru acest subiect, nu ezitati sa ne lasati un comentariu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *