Venirea germanilor, cel mai probabil in vestul tarii, va transforma Romania intr-una din puterile automobilistice din Europa de Sud-Est.

Grupul Daimler, care detine marca Mercedes-Benz, oscileaza intre judetul Cluj si Timis pentru constructia viitoarei uzine pentru viitoarele generatii ale A si B-Klasse, potrivit unor surse oficiale si din piata auto.

“Aparenta criza provocata de cresterea pretului petrolului este paradoxal un avantaj pentru Romania. Globalizarea se va transforma in “regionalizare”, constructorii de automobile optand pentru noi situri de productie in apropiere de “cartierul general” si nu in tari precum China, costurile legate de transport si logistica fiind tot mai mari”, a spus Constantin Stroe, vicepresedintele Automobile Dacia, care detine si functia de presedinte al Asociatiei Constructorilor de Automobile din Romania.

Incepand cu 2011, daca Mercedes-Benz ar ajunge sa produca in Romania peste 350.000 de automobile, cifra de afaceri a companiei ar depasi nivelul de un miliard de euro.

In comparatie, Automobile Dacia, cel mai mare constructor local a inregistrat in 2007 o cifra de afaceri de peste 2,5 miliarde de euro, valoare aferenta unei productii de aproape 220.000 de autovehicule.

Potrivit declaratiilor ministrului comertului Ovidiu Silaghi, Mercedes-Benz a ales Timisoara pentru constructia viitoarei uzine.

“Fiecare dintre ele studiaza in prezent mai multe locatii si incearca sa gaseeasca un teren potrivit. Cei de la Mercedes gasisera la Oradea, unde totul parea in regula. Pana la urma au constatat ca panza freatica de acolo este foarte subtire si asta i-ar fi impiedicat sa-si inceapa activitatea de productie. Din cate stiu, se pare ca s-au orientat catre Timisoara”, a declarat Silaghi pentru Mediafax. Oficialitatile atat din cadrul primariei municipiului Timisoara, cat si din cadrul consiliului judetean Timis au refuzat orice comentariu pe aceasta tema.

In judetul Cluj cel mai probabil uzina Mercedes ar putea fi amplasata in localitatea Savadisla, care se afla pe tronsonul 2B al autostrazii Transilvania (Campia Turzii – Cluj Vest, Gilau), primul tronson din autostrada care urmeaza sa fie finalizat pana la sfarsitul acestui an. Savadisla este situata la aproximativ 20 de kilometri de Cluj.

Uzina Mercedes din Romania ar putea fi prima a constructorului german construita in Europa de Est, cu toate ca Daimler detine facilitati de productie inclusiv in tari precum China, India, dar si Nigeria, Egipt si Mexic.

In 2007 in Romania s-au produs 241.712 de autovehicule, in crestere cu 13,2% in comparatie cu aceeasi perioada a anului trecut. Dintre acestea, putin peste 234.000 au reprezentat autoturismele, in timp ce comercialele usoare au atins un nivel de 7.444 de unitati, toate reprezentand versiunea Van a Dacia Logan.

Cumulat, Dacia si Ford vor produce in Romania in 2012 peste 700.000 de autovehicule, valoare comparabila cu cea a Poloniei din 2007, la care se vor adauga cele 350.000 de modele Mercedes-Benz, Romania intrand astfel in clubul select al tarilor in care se produc peste 1 milion de autovehicule, prag depasit in 2007 numai de Rusia (1,6 milioane de unitati) si de Turcia (1,1 milioane de unitati).

La nivel european, in 2007 Romania s-a aflat pe locul al treilea de la capatul clasamentului – devansand doar Serbia, tara in care General Motors a asamblat 9.903 de automobile, si Slovenia, unde s-au produs 198.402 de autovehicule.

Primii trei producatori de automobile din Europa Centrala si de Est au fost in 2007 Rusia, cu 1,66 de milioane de autovehicule, urmata de Turcia cu aproape 1,1 milioane de unitati si Cehia cu 0,9 milioane de unitati.

Spre comparatie, Germania, tara cu cele mai multe uzine auto din Europa, a avut o productie de peste 6,2 milioane de autovehicule, in contextul unei piete de 3,3 milioane de masini.

Daca in Ungaria, cea mai mare productie o are Suzuki, in timp ce pe locul doi se afla Audi cu modelele A3 si TT, in Romania suprematia o detine Dacia.

Potrivit oficialilor companiei, daca in 2007 s-au asamblat la Mioveni 222.914 de autovehicule, in acest an se vor produce peste 320.000 de masini

In 2007 productia de autovehicule in Europa Centrala si de Est s-a apreciat cu 18,7%, ritm mult mai accelerat fata de cel de 5,5% realizat la nivel mondial. Cele mai notabile cresteri s-au realizat in Ungaria, unde se produc automobile marca Audi si Suzuki, si in Slovacia, unde Kia a infiintat la finele lui 2006 cea mai moderna uzina de productie din Europa. Intre timp, Mercedes-Benz deja isi extinde productia de componente in Romania.

Producatorul de componente auto Star Transmission Cugir, detinuta in proportie de 56% de concernul Daimler AG (care detine marca Mercedes-Benz), va inaugura pana la finele anului o noua hala de productie unde vor lucra 100 de noi angajati, potrivit declaratiilor anterioare ale luiTeodor Atanasiu, presedintele AVAS.

Investitiile totale anuntate initial de catre Daimler la Cugir se ridica la 10 mil. euro, in timp ce pentru construirea primei hale de productie s-au investit circa 3 mil. euro. Potrivit unor surse locale, in noua facilitate de productie, comparabila cu prima, se va investi aproximativ aceeasi suma. Astfel, 2009 va fi anul in care Star Transmission Cugir va avea inca o hala de productie in care vor lucra inca 100 de angajati.

Francezii de la Renault au realizat din 1999, atunci cand au preluat Automobile Dacia, si pana in prezent investitii de peste 972 de milioane de euro, atat in modernizarea uzinei, cat si in cresterea capacitatii de productie la 350.000 de autovehicule in acest an, urmand ca in 2009 aceasta sa atinga un nivel de 400.000 de unitati, din care doua treimi vor fi destinate exportului.

Potrivit declaratiilor lui Christian Est?ve, director Renault pentru regiunea Euromed, care include estul Europei si nordul Africii, uzina de la Mioveni in care sunt angajati 14.400 de persoane are cea mai buna productivitate in intregul grup Renault. Marja operationala a modelului Logan a fost in Europa de Vest de peste 6% si de 8% in Romania, mult peste cea de 3% a marcii Renault.

Ford, care a achizitionat 72,4% din actiunile Automobile Craiova pentru suma de 57 mil. euro, va realiza investitii in cadrul fostei uzine Daewoo de pana la 675 mil. euro in extinderea capacitatii de productie la 300.000 de unitati in 2012, din care 90% vor fi destinate exportului, in timp ce numarul angajatilor va fi dublat la aproape 7.000. Pana in 2012 cheltuielile constructorului american vor atinge un nivel de 1 mld. euro.

Primul automobil marca Ford care va fi asamblat la Craiova, incepand cu vara anului viitor, va fi utilitara usoara Transit Connect, care este in prezent asamblata si la uzina din Kocaeli, Turcia, productia din Romania fiind destinata pietei nord-americane. Incepand cu 2010, la Craiova va mai fi asamblat un model de clasa mica, ce va face parte dintr-o noua nisa de piata.

Grupul german Daimler, care detine Mercedes-Benz, intentioneaza potrivit unor surse din piata sa investeasca in Romania peste 400 mil. euro, in construirea unei noi uzine. Numarul angajatilor care vor lucra este de aproximativ 4.000 de persoane, in timp ce capacitatea de productie va putea atinge un nivel maxim de 350.000 de unitati.

In cadrul noii uzine, Mercedes-Benz va asambla viitoarele generatii ale modelelor de segment compact A-Klasse si B-Klasse, care vor fi lansate in 2011. Mercedes-Benz a intrat direct pe piata locala la inceputul lui 2007, prin fuziunea cu Autorom, fostul importator al marcii, care era parte a Grupului Tiriac. Mercedes-Benz Romania este detinut in proportie de 51% de catre Daimler AG si 49% de catre omul de afaceri Ion Tiriac.

Sursa: Ziarul Financiar

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *