A fost o data ca niciodata o fata care se numea Goldilocks. Cand eram o fetita, acesta era doar o poveste de adormit copii. Ca si adult, pot citi printre randurile povestii. Oamenii mofturosi sunt greu de suportat.
Cand am auzit povestea Cenusaresei, vroiam papuci din sticla. Acum as avea nevoie de ei in marimea 38. Daca as incerca sa imi strecor picioarele intr-o pereche de 35, mi-as darama visele despre Fat Frumos. ‘Daca pantoful se potriveste, poarta-l’ – acesta este lectia Cenusaresei.
Ca si copil, am vazut ce patit Alba ca Zapada, ca dovada ca merele nu erau sanatoase, contrar spuselor mamei. Azi insa ma gandesc daca oare marul a vindecat-o pe Alba ca Zapada de mirosul neplacut al gurii de dimineata.
Fromoasa din Padurea Adormita a dormit timp de 100 de ani fara un mar si tot nu l-a dezgustat pe print cu mirosul neplacut al gurii cand acesta a sarutat-o. Nu vreau sa dorm timp de 100 de ani, dar mi-ar placea daca m-as putea intepa cu un ac, in loc de fus, daca as putea trage un pui de somn. As accepta chiar si daca as fi trezita de cainele care ma linge.
Apoi mai este si povestea lui Rapunzel, care a fost inchisa intr-un turn. Cand eram fetita am crezut ca este povestea romantica a unui print, care se urca pe parul ei sa o salveze. Acum vad ce era printul – cel care se urca pe scara sociala.
Scufita Rosie nu ar fi o poveste buna azi. O fata care umbla singura in padure ar fi incorect din punct de vedere politic. Si care bunica are ochi si urechi mari? Bunicile de azi au la dispozitie chirugi plasticieni.
Cele mai multe povesti din copilarie erau despre fete, dar cand ma gandesc la Hansel si Gretel, realizez ca nu s-ar fi putut pierde in padure daca Hansel ar fi cerut niste indicatii.
‘Jack si tupina de fasole’ era despre un baiat, dar ca adult vad lectia adevarata. Uriasul nu era de fapt un urias, ci avea probleme cu inaltimea. Daca o fata s-ar urca pe tulpina de fasola, si-ar lovi capul de tavanul de sticla; si in piata de aur de azi, gaina ar face oua mai mici.
Povestea mea preferata din copilarie era ‘Motorul care putea’. Imi alimenta presidpozitia genetica de a fi optimista. Desigur, azi nu vreau sa fiu ca motorul, sa o iau peste dealuri.