Comisia Europeana va initia o ancheta aprofundata in ceea ce priveste preluarea DoubleClick de catre Google, contra sumei de 3,1 miliarde de dolari, pentru a evalua impactul pe care tranzactia l-ar putea avea asupra mediului concurential pe piata intermedierilor si serviciilor de publicitate online, se arata intr-un comunicat al Executivului european.
Comisia are la dispozitie 90 de zile lucratoare, pana la data de 2 aprilie 2008, pentru a decide daca aceasta tranzactie impiedica in mod semnificativ concurenta in Spatiul Economic European.
”Suntem dezamagiti de decizia Comisiei Europene de a extinde investigatia asupra preluarii DoubleClick. Dorim sa evitam intarzieri suplimentare care ne-ar pune in dezavantaj fata de competitorii nostrii, Microsoft, Yahoo, AOL si altii, ale caror achizitii pe piata de publicitate online au fost deja aprobate”, a declarat Eric Schmidt, CEO Google, citat de Reuters.
CE va analiza, in mod special, daca, in lipsa acestei achizitii, DoubeClick ar fi putut ajunge un competitor al Google pe piata serviciilor de publicitate online. De asemenea, se va analiza daca finalizarea aceastei tranzactii va duce la crearea unui monopol pe piata europeana care ar prejudicia consumatorii.
Potrivit site-ului webservator.ro, dupa ce Google si-a anuntat intentia de a achizitiona DoubeClick, in luna aprilie a acestui an, si competitorii acestuia au cumparat companii ce activeaza pe piata de publicitate online.
Astfel, Microsoft a preluat AQuantive in august pentru suma de sase miliarde de dolari, Yahoo! a anuntat la sfasitul lunii aprilie cumpararea Right Media pentru 680 milioane de dolari, iar AOL a achizitionat Tacoda.
Google este operatorul celui mai important motor de cautare pe Internet si, de asemenea, ofera servicii de intermediere pentru publisher-i si advertiser-i in vederea vanzarii de publicitate online, prin intermediul retelei AdSense.
DoubleClick este lider pe piata companiilor specializate in plasarea de reclame video publicitare pe site-uri. Alegerea tipului de reclama servit fiecarui utilizator se face prin amplasarea unui program de tip cookie, in calculatorul utilizatorului, acesta monitorizand toate obiceiurile de consum.
HotNews.ro, Dragos Comache, 14 nov 2007