La inceputul acestei luni, un raport aferent trimestrului doi din acest an, realizat de biroul de statistica al Uniunii Europene, indica Romania drept una dintre tarile cu cele mai mari cresteri ale costurilor fortei de munca din regiune.

Vineri, Institutul National de Statistica a dezvaluit si costul mediu lunar al fortei de munca inregistrat la nivelul anului trecut, care a fost de 1.530 lei pe salariat, in crestere cu aproximativ 17% fata de anul anterior. Activitatea de intermedieri financiare se afla in topul cresterilor atat in privinta salariilor, cat si a costurilor fortei de munca.

Salariul mediu net in acest domeniu a depasit anul trecut nivelul de 2260 lei, iar costurile fortei de munca au fost de 2,6 ori mai mari decat media pe economie.

Anul trecut, nivelul salariului mediu net pe economie a fost de 866 lei, in crestere cu 16,1% (cu 120 lei) fata de valoarea inregistrata in anul anterior. Comparativ cu media pe economie, cele mai mari cresteri salariale medii nete (de 2,6 ori mai mari decat salariul mediu net) s-au inregistrat in activitatea de intermedieri financiare.

In administratia publica salariul mediu net a avansat cu 81,9%, in industria extractiva cu 75,1%, in domeniul energiei electrice si termice, gaze si apa cu 55,7%, in invatamant cu 23,2% si cu 22,7% in activitatile de transport, depozitare si comunicatii.

Sub media pe economie s-au platit activitatile din domeniile hoteluri si restaurante (-38,3%), comert (-24,8%), industrie prelucratoare (-15,6%), sanatate si asistenta sociala (-5%), tranzactii imobiliare (-4%).

Comertul, industria prelucratoare si intermedierile financiare – domeniile cu cele mai mari diferente salariale intre barbati si femei

La nivelul anului trecut, barbatii au avut castigurii medii lunare nete superioare femeilor in majoritatea activitatilor economice. Femeile au castigat in medie cu 160 lei mai putin de cat barbatii, salariul mediu net lunar ajungand la nivelul de 803 lei, comparativ cu nivelul de 922 lei aferent salariului mediu net lunar al unui barbat.

Cele mai mari diferente salariale intre barbati si femei (de peste 25%) s-au inregistrat in sectoarele comert (33,6%), industria prelucratoare (32,2%) si in intermedieri financiare (26,4%).

Numarul mediu al salariatilor a depasit anul trecut 4,6 milioane persoane, in crestere cu 108.300 persoane fata de situatia din 2005. Domeniile care au castigat cei mai multi angajati au fost comertul si tranzactiile imobiliare.

34 de judete cu salarii sub media pe economie

Situatia pe judete, asa cum reiese din analiza Institutului National de Statistica, este ingrijoratoare. In nu mai putin de 34 de judete, salariul mediu net lunar din 2006 a fost sub media pe economie.

Cel mai mic nivel s-a constatat in Covasna (cu 24,2% mai putin decat media pe economie), la polul opus fiind Bucuresti unde castigul salarial mediu net s-a situat in jurul valorii de 1142 lei (cu 31,9% peste media pe economie).

Costurile fortei de munca din Romania sunt si ele in crestere. Anul trecut, costul mediu lunar al fortei de munca a fost de 1530 lei pe salariat, in crestere cu 16,8% fata de anul precedent. Cheltuielile directe au cea mai mare pondere in structura cheltuielilor totale suportate de angajator cu forta de munca (75,4%).

Dintre acestea, sumele brute platite de angajator din fondul de salarii (inclusiv premiile si drepturile in natura) au avut cea mai mare pondere (71,8%). In privinta cheltuielilor indirecte suportate de angajator, contributiile pentru asigurarile si protectia sociala au detinut cea mai mare proportie (20,3%).

Desi cele mai mari cresteri ale costurilor s-au inregistrat in administratia publica, invatamant si sanatate, raportat la media pe economie, cele mai mari costuri medii lunare s-au constatat in sectorul intermedierilor financiare, unde avansul a fost de peste 2,6 ori mai mare.

HotNews.ro, Adrian Vasilache, 28 sep 2007

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *