Consiliul Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) a amanat pana la 17 septembrie termenul la care angajatii vor putea sa adere la fondurile de pensii private.

Initial, inceperea actiunii fusese anuntata pentru 1 august, dar presiunile celor mai importante confederatii sindicale au determinat amanarea cu o luna si jumatate. Miza? O piata estimata de Ministerul Muncii la minimum 2,32 miliarde lei in 2011.

Potrivit unui comunicat de presa al CSSPP, Consiliul institutiei „a considerat ca o perioada mai mare de timp aferenta autorizarii entitatilor de pe piata pensiilor private obligatorii va conduce la un numar mai mare de scheme si fonduri de pensii private si va oferi participantilor
posibilitatea de a alege dintr-o gama variata de fonduri, cu caracteristici diferite (politici investitionale, grad de risc, comisioane si taxe, etc.), precum si un numar mai mare de administratori autorizati de catre CSSPP”.

Sindicatele vor o felie din piata pensiilor private

Decizia CSSPP survine intalnirii din 9 iulie dintre premierul Calin Popescu Tariceanu si reprezentantii confederatiilor sindicale, intalnire la care sindicalistii au cerut amanarea termenului la care urma sa inceapa inscrierea in sistemul pensiilor private.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, Tariceanu a solicitat ministrului Muncii, Paul Pacuraru, si secretarului de stat din Ministerului Economiei si Finantelor, Sebastian Vladescu, analizarea doleantelor exprimate de sindicalisti.

Reprezentantii sindicatelor au cerut amanarea datei, motivand ca romanii nu au fost suficient informati despre avantajele si riscurile aderarii la sistemele private de pensii.

Potrivit unor surse din interiorul miscarii sindicale, motivul real al amanarii este altul: sindicatele au sesizat faptul ca sistemul privat de pensii reprezinta o adevarata mina de aur si vor sa participe la impartire. Cum? Prin realizarea unei aliante cu un fond privat de pensii care sa intre pe aceasta piata.

Or, pentru a intra in piata, acest fond are nevoie sa se acrediteze si sa urmeze toate formele legale necesare.

Potrivit acelorasi surse, cel putin unul dintre marile blocuri sindicale a cochetat cu ideea constituirii unui fond propriu de pensii, dar a renuntat.

In schimb, intre Cartel Alfa si fondul francez de pensii a fost incheiat, in 26 iunie 2007, un acord de colaborare (http://www.sindicat.uvt.ro/Parteneriat_CARTEL_ALFA.pdf). Potrivit acestuia, Cartel Alfa va pune bazele unui fond privat de pensii impreuna cu AG2R, unul dintre cele mai vechi fonduri din Franta.

Ce inseamna pensiile private obligatorii?

Potrivit Legii 411/2004, toti angajatii cu varsta de pana in 35 de ani sunt obligati sa aleaga un fond de pensii privat in rastimpul a patru luni incepand cu 17 septembrie 2007, unde angajatorul le va transfera 2% din salariul brut, in primul an.

Procentul va creste cu 0,5 la suta pe an timp de opt ani. Actualmente, acesti bani alimenteaza fondul public de pensii (contributia la fondul de pensii este de 9,5% din salariul brut al fiecarui angajat).

Potrivit Ministerului Muncii, in 2008, pilonul II de pensii private obligatorii va avea 2,345 milioane participanti, iar in 2011 numarul participantilor la pilonul II va urca la 3,4 milioane participanti. Contributiile vor urca de la 510 milioane lei in 2008 la 2,32 miliarde lei in 2011.

Legea prevede ca si salariatii cu varsta intre 35 si 45 de ani vor putea cere angajatorilor sa le plateasca doi la suta din salariul lor brut intr-un fond de pensii privat, fara ca acest lucru sa fie insa obligatoriu, asa cum se intampla cu angajatii pana in 35 de ani. Cei peste 45 de ani nu o pot face.

HotNews.ro, I.B., 16 iul 2007

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *