Antrenorul Cosmin Olaroiu a decis sa paraseasca echipa din Ghencea pentru a antrena echipa araba Al Hilal la care va avea un contract de 1,7 milioane de dolari pe an. In locul sau, la Steaua a fost adus Gheorghe Hagi.

“Am batut palma cu Hagi, el este noul antrenor al Stelei! Nu puteam sa nu-l las pe Olaroiu sa plece la ce salariu i s-a propus”, a declarat patronul Stelei, Gigi Becali.

“N-am semnat inca nimic. Luni vin la Bucuresti si atunci vom decide totul. Eu imi doresc din toata inima sa vin la Steaua, dar mai multe nu pot sa spun in acest moment. A fost o supriza si pentru mine, am discutat, dar nu vreau sa vorbesc mai multe”, a spus Gheorghe Hagi.

“Am mers la Gigi si i-am aratat oferta pe care o am de la Al Hilal. I-am spus ca sunt om de caracter si nu vreau sa plec decat daca e de acord. A spus ca la suma pe care mi-o ofera Al Hilal nu mai trebuie sa stau sa ma gandesc. Asa ca am decis sa incetam colaborarea”, a declarat Cosmin Olaroiu pentru saptamanalul Fanatik.

Cosmin Olaroiu a antrenat Steaua in 55 de meciuri in Liga 1, castigand 32, remizand 14 si pierzand 9. A debutat pe banca tehnica a ros-albastrilor pe 18 august 2002, la Brasov, cu un 0-0, dar a rezistat doar sapte etape. Al doilea sau mandat in Ghencea a inceput in decembrie 2005 si s-a terminat pe 23 mai 2007, la Petrosani, cu o victorie.

Olaroiu a castigat un titlu de campion cu Steaua, pe care a calificat-o sezonul trecut in grupele Ligii Campionilor, ajungand si in semifinalele Cupei UEFA, in editia 2005-2006. In cariera sa de antrenor, Olaroiu a mai condus pe FC National si Politehnica Timisoara.

Al Hilal Riyadh este cel mai titrat club din Arabia Saudita, cu 45 de trofee in cei 50 de ani de activitate. Arabii au incheiat pe locul 2 in actuala editie a campionatului intern, titlul fiind obtinut de Al Ittihad. Ultimul titlu pentru Al Hilal a fost castigat in 2005. Noul club al lui Cosmin Olaroiu a triumfat de doua ori in Liga Campionilor Asiei, in 1992 si 2000.

In Arabia, Olaroiu se va infrunta cu fostul sau elev, brazilianul Elton, care va semna cu formatia Al Nasr.

Dupa o prestigioasa cariera de jucator, Gheorghe Hagi a devenit antrenor in 2001, cand a preluat nationala Romaniei. Dupa ratarea calificarii la Mondialul din 2002, Hagi a demisionat iar in 2003 a preluat echipa turca Bursaspor. Nici aici nu a rezistat foarte mult si, dupa un start de sezon dezastruos, si-a dat demisia.

Urmatoarea destinatie a lui Hagi a fost Galatasaray, echipa ale carei destine le-a condus intre 2004 si 2005, reusind castigarea Cupei Turciei. In 2006, a condus pentru cateva luni pe Politehnica Timisoara.

Ca jucator, Hagi a evoluat timp de patru la Steaua, intre 1986 si 1990, castigand trei titluri de campion si trei Cupe ale Romaniei. A jucat 97 de meciuri, inscriind 76 de goluri.

HotNews.ro, S.N., 23 iun 2007

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *