Banca ruseasca Vneshtorgbank, a achizitionat o participatie de 5% din compania EADS, gigantul uropean producator al avioanelor Airbus. Investitita bancii Vneshtorgbank, controlata de guvernul rus, prevede plata a 920 de milioane de euro pentru 41 de milioane de actiuni ale EADS, informeaza New York Times.

Miscarea guvernului rus a provocat reactii contrare in randul analistilor consultati de New York Times, multi dintre ei nevazand inca sensul unei astfel de tranzactii.

“Sunt intrigata. Investitiile financiare sunt facute de regula cu un scop precis” declara Alexandra Ashborune, analist al industriei aerospatiale si de parare citata de NYT.

Oficialii bancii detinute in proprtie de 100% de guvernul rus au refuzat sa ofere detalii in legatura cu tranzatia.

Purtatorul de cuvant al EADS a declarat ca pana in acest monet oficialii bancii ruse nu au facut o solicitare pentro o intrevedere cu Consiliul de Administratie al EADS.

“As fi surprins daca nu am avea o discutie cu investotri care au pachete de actiuni mai mari.” a mai precizat Michael Hauger, purtatorul de cuvant al EADS.

Potrivit reglementarilor EADS o participatie de doar 5 procente nu e suficienta pentru ca Vneshtorgbank sa-si desemneze un reprezentant in Consiliul de Administratie al EADS.

In acest moment actionariatul EADS e format din DaimlerChrysler cu 22.5 procente, compania franceza Lagardere cu 7.5 procente, guvernul francez 15 procente si compania Sepi controlata de guvernul spaniel cu o participatie de 5.5 procente si o serie de actionari cu pachete nesimnificative.

Investitia guvernului de la Kremlin ar putea intari legaturile industriale dintre EADS si industria aerospatiala din Rusia dar mai ales ar reprezenta o oportunitate pentru gigantul european de a-si redresa pozitita pe piata prin reducerea costurilor imense provocate de intarzierea livrarii avionului A380.

Pe de alta parte o serie de analisti apreciaza ca intrarea Rusiei in compania EADS ar fi exact impulsul de care producatorul Airbus ar avea nevoie pentru a ramane competitva alaturi de compania americana Boeing.

Grupul franco-germano-spaniol EADS detine circa 80% din Airbus, restul de 20% din actiuni apartinand grupului britanic BAE Systems. BAE a anuntat insa recent ca intentioneaza sa vanda participatia sa catre EADS.

EADS are afaceri si in Romania. Grupul european a semnat un contract de peste o jumatate de miliard de euro pentru sistemul de securizare a frontierelor Romaniei.

Dupa alegerile din 2004, noul ministru de interne a cerut renegocierea contractului. EADS a acceptat sa renunte la prevederile contractului care se suprapuneau peste unele proiecte in acelasi domeniu finantate de Uniunea Europeana. Valoarea contractului a fost redusa la aproape jumatate.

HotNews.ro, V.T., 12 sep 2006

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *