404 Not Found


nginx
Ancheta IKEA in Germania – Sporting News

Dupa aproape doi ani de ancheta, procurorii anticoruptie din Frankfurt finalizeaza in momentul de fata unul dintre cele mai spectaculoase cazuri de coruptie din Germania. Pentru a obtine constructia centrelor de vanzare, firmele erau obligate sa plateasca milioane de euro mita concernului de mobila IKEA.

In ajun de Craciun 2004, renumitul procuror anticoruptie Wolfgang Schaupensteiner din Frankfurt primeste o scrisoare de cateva pagini. Expeditoarea, angajata de 21 de ani la centrala IKEA-Germania, ii relateaza „anumite iregularitati”.

La Wallau, langa Frankfurt, membrii Departamentului „Constructii si Tehnica” selectioneza antreprenorii care vor construi centrele de vanzare IKEA, (37 in Germania, 201 in lume.) Desi pe baza de licitatii, de ani de zile firmele constructoare primesc comenzi exclusiv numai daca dau mita directorilor (germani ai) concernului suedez.

Practicile au luat o amploare nemaivazuta, scrie angajata. Toti membrii departamentui de 25 de persoane sunt implicati in afaceri, contabililii si revizorii interni „n-au mijloace sa intervina”. La 16 august 2005, politia criminale a perchezitionat firme constructoare in Bavaria, la fel in Hamburg si D?sseldorf. Mai multi manageri de la IKEA au fost arestati.

„Der Spiegel” a relatat recent amanuntele brizante ale anchetei. „Urmele banilor” au condus politia si procurorii in Liechtenstein, Austria si in Elvetia. Zeci de acuzati au fost interogati, 4000 de pagini scrise, volumul investigatiilor penale este de sute de milioane de euro.

7 angajati de la IKEA se afla in vizorul procurorilor Departamentului Anticoruptie la Procuratura Generala din Frankfurt, pentru „luare de mita, abuz in serviciu si escrocherie”, si 44 antreprenori invinuiti de „suspiciune de inselatorie si dare de mita.”

„Mentalitate de auto-servire”

Max Boegl din Bavaria este singurul concern privat de constructii din Germania ( cu sediu si la Bucuresti). Ani de zile proprietarul a virat pe conturile unor manageri, 1 % din volumul comenzilor primite de la IKEA. Spaga a luat amploare la mijlocul anilor ?80, odata cu venirea lui Manfred B. la IKEA. Noul sef cerea comisioane cash si cadouri.

Printre altele, a primit de la Boegl peste 330.000 euro, de la firma Contecno (falimentata intre timp), viramente de 281 000 euro/an, intre 2002-2005. Plocoanele ii se aduceau direct la domiciului, de pilda un Porsche. La inceputul anilor 2000, Manfred B. a cerut sa i se vireze bani pentru comenzi tehnice, fictive, pe un cont din Liechtenstein.

In documentele „operative” ale contabililor de la IKEA, anchetatorii au descoperit facturile unor firme fantoma. Roland F., tot cu functie de director, a cerut antreprenorilor selectionati pentru construirea noului centru de vanzare din Duisburg, pe langa bani, renovarea vilei sale din Frankfurt, aparate electrice si …mobila scumpa.

Costurile banilor de mita erau incluse – cu acceptul managementului – in fondurile de constructie IKEA…

Metode cu traditie

Un constructor a transmis de la o generatie la alta metodele rentabile de achizitionare. „Nici decesul fondatorului firmei Contecno nu a schimbat cu nimic practicile sale. Din contra,” scrie „Der Spiegel” in ampla sa documentare.

In 1999, pe patul de moarte, intr-o clinica privata, patriarhul „ii explica urmasului sau, ca va fi contactat confidential de anumite persoane de la IKEA. Va trebui sa achite sumele stabilite. In caz contrar firma va fi eliminata din cursa.” Intr-un testament redactat in iulie 1993, Manfred B.

principalul acuzat in afacerea IKEA, ii indica fiicei sale, „actiunile” necesare dupa decesul sau. Procurorii au gasit conturile sale la LTG – Bank din Vaduz (Liechtenstein). Pusese de-o parte peste 1,6 milioane de euro.

Dupa arest, in speranta – desarta – ca va primi suspendarea pedepsei, Manfred B. a dezvaluit un alt cont, cu 2,8 milioane de euro, la o banca din Sankt Gallen (Elvetia). Desi cateva firme eliminate din start – ca de pilda cunoscuta MAN in 2003 – s-au plans conducerii germane, sistemul IKEA a continuat.

Printre numeroasele detalii brizante relatate de anchetatori, se numara modalitatile de „realizare” a recentelor magazine IKEA de la Ulm, Furth si Taufkirchen, in valoare de 40 de milioane de euro. In septembrie 2005 principalul acuzat, Manfred B. s-a spanzurat in inchisoare. La IKEA intreaga trupa din departamentul de constructii si tehnica a fost congediata. Constructorul MAN, eliminat anterior, a primit acum un contract…

„Ancheta se va incheia partial in circa doua-trei luni. In momentul de fata, persoanele investigate sunt anchetati in stare de libertate,” ne-a declarat, sapatamana trecuta, Doris Muller-Scheu, procuroare generala si purtatoare de cuvant la Procuratura din Frankfurt.

Potrivit propriilor date, principalii furnizori IKEA sunt: China (18 %), Polonia (12 %), Suedia (9%) Italia (7 %) si Germania (6%). In Romania, concernul suedez a deschis un birou de reprezentanta in 1992. Actualmente are peste 40 de furnizori, inclusiv fabrica de mobila „Swedwood”, la Siret. Suedezii prevad deschiderea unei noi fabrici.

In perioada 2004-2005 IKEA a achizitionat din Romania comenzi in valoare de 200 de milioane de euro. Preturile de dumping, platite de IKEA constructorilor „mobilei de asamblaj” au fost adesea criticate in ultimii ani de sindicate si de presa europeana.

Romania Libera, Manola Romalo, 04 sep 2006

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *