In urma discutiilor de miercuri dintre membrii Executivului si reprezentantii federatiilor din invatamant s-a stabilit ca, in urma rectificarii bugetare de saptamana viitoare, educatia va primi 300 de milioane de euro pentru investitii.

Reprezentantii Guvernului au promis ca vor prezenta o strategie de crestere a salariilor, precum si o corelare a veniturilor cadrelor didactice cu cele ale angajatilor din alte domenii.

Premierul Calin Popescu Tariceanu s-a intalnit cu sindicalistii din educatie, pentru a analiza stadiul aplicarii acordului incheiat de guvern si sindicate in luna noiembrie, anul trecut. Sindicalistii acuza Executivul ca nu si-a respectat promisiunile facute dupa greva de trei saptamani, care a avut loc in toamna.

Nemultumirile provin din faptul ca sistemul nu a primit sumele prevazute in acord si ca nu s-a elaborat pana acum un proiect de lege al salarizarii.

Premierul Calin Popescu Tariceanu a declarat ca unul dintre obiectivele Guvernului este modernizarea invatamantului si a atras atentia ca punctele 5 si 6 din acordul incheiat cu federatiile din educatie au fost respectate.

“Vom constitui un grup de lucru pentru a incepe discutiile despre cresterea salariilor pentru anii urmatori” – a subliniat premierul Tariceanu, care a precizat ca acordul incheiat cu sindicatele poate fi considerat o dovada a modului in care Executivul isi onoreaza angajamentele.

“Este evident ca un proiect de salarizare s personalului bugetar nu este un lucru simplu” a tinut sa precizeze primul ministru.

Sindicalistii din invatamant sunt neincrezatori in aceste promisiuni. Ei s-au declarat decisi sa blocheze inceperea anului scolar 2006-2007.

HotNews.ro, D.M., 14 iun 2006

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *