HOHOTUL DE RAS al istoriei noastre fotbalistice! 50.000 de oameni au batut la usa ‘surdului’! Piturca: “Am jucat bine!”

victor_piturca_96008400“La usa surdului poti sa bati toata viata!” – este una dintre frazele rostite de Nikos Karzantzakis, celebrul autor al romanului “Zorba grecul”, ecranizat in 1964 de Michael Cacoyannis. Bineinteles, contextul era altul, iar povestea aducea in prim plan o cu totul alta morala.

Aproape 50 de ani mai tarziu, 50 de mii de romani au “batut la usa” lui Victor Piturca, insa fara rezultat. La capatul unei duble dezastruoase, in care nationala a dovedit ca nu se poate lupta cu o echipa din a doua urna valorica a fotbalului european, iar Piturca a aratat ca este incapabil sa organizeze o echipa ofensiva, zeci de mii de oameni si-au strigat ‘amarul’.

Cu ce raman ei dupa meciul de aseara? Doar cu replica lui Karzantzakis, caci Piturca nu e gata sa renunte la contractul cu FRF, cei 500 de mii de euro pe care ii poate incasa fiind mult mai importanti decat inca rusinea romanilor.

“Grecia a fost mai buna ca noi in ambele meciuri, am pierdut calificarea la Atena, chiar daca azi am dominat. Daca nu primeam acel gol ca-n curtea scolii, azi, ca si la Atena…E o munca de 2 ani jumate, ne-am ales cu experienta. Asta e situatia, nu mai putem face nimic. Am obtinut rezultate notabile. Am depasit Ungaria si Turcia, asta nu e putin. Baietii au avut o cadere. Am inteles ca am avut si un penalty. Sunt foarte suparat, insa Grecia a fost extrem, extrem de puternica. Ne-au dominat si fizic, din toate punctele de vedere. Ce sa fac, sa bag 10 atacanti? Am zis ca nu e bine sa picam cu Grecia! Demisia mi-o cere un mic grup. Nu ma gandesc la lucrul asta. Am facut lucruri extraordinare pentru echipa nationala, am prins barajul!” – Victor Piturca.

Chiar daca nu avea obiectiv in contract calificarea Romaniei la Cupa Mondiala, Piturca are clauza de 500.000 de euro pentru a intrerupe intelegerea cu FRF. Este a doua calificare ratata sub acest mandat iar publicul a fost in multe perioade impotriva selectionerului.

Concluzia cea mai graitoare a fost insa rostita de Cornel Dinu: “Este dramatic ce se intampla. Nu intelegi nimic din jocul nationalei. Nu avem posesie, nu atacam, aruncam doar niste mingi lungi, pe care aparatorii adversi nici nu se chinuie sa le respinga. Nu avem jucatori de valoare, dar putem alinia o echipa valoroasa, asta daca ii pregatim cum trebuie, caci grupul e intotdeauna mai puternic. Au fost momente in care Tanase nu stia pe unde e , Stancu n-a dat niciodata randament in banda, Niculae a fost introdus, dar nu stia unde joaca. Este hohotul de ras al istoriei noastre fotbalistice! Am jucat ceva intre Zorba si Mouskouri” – Cornel Dinu

Romanii isi pun din nou toate sperantele in Hagi! Generatia cu care chiar putem visa la un Mondial

uite-atat-de-mare-e-dorul-de-mondial-romanii-isi-pun-sperantele-din-nou-in-hagi-generatia-in-care-ne-punem_1_size1Ianis Hagi s-a nascut in 1998, in toamna de dupa Mondialul din Franta, ultimul pe care romanii l-au trait pe viu.

Au urmat 3 turnee finale ratate (2002, 2006, 2010), la care se adauga acum si cel din Brazilia, la care am visat ca nebunii romanii.

Ne intrebam cu totii ce urmeaza. Parca ne-am saturat de ‘momente zero’ anuntate la TV, de ‘proiecte pe termen lung’ rostite la intamplare si vrem sa vedem ceva concret.

La inceputul campaniei preliminare pentru Brazilia 2014 am visat la un Mutu reinventat, insa in final, tot ce am descoperit nou la el a fost tonul agresivo-razboinic la adresa lui Piturca pe wall-ul contului personal de Facebook.

Totusi, din urma vine o generatie care ne da toate motivele sa visam frumos. Generatia lui Ianis Hagi, copii crescuti, speram noi, intr-un alt spirit decat cel al fiarelor (vechi) de acum.

Generatia jucatorilor care de pe la 13-14 ani au inceput sa se ia la tranta cu scolile de fotbal ale celor mai puternice cluburi din lume – Real Madrid, Inter Milano, Partizan, Galatasaray – in turnee organizate periodic de Academia Gheorghe Hagi (Cupa Stelelor Estului, Talent Cup, etc.).

In 2018, Ianis Hagi, Florin Coman, Robert Grecu, Nicolae Carnat, Andrei Ciobanu sau Doru Dumitrescu vor avea 20 de ani. Actuala nationala antrenata de Florin Raducioiu va fi baza pentru urmatoarea campanie de calificare la CM.

Avem deja refrene cu ‘Hagi’ invatate din vremurile bune, iar tot ce ne ramane de facut este sa asteptam. Se vede Rusia! 🙂

Mutu revine in centrul atentiei! Mesajul postat de “Briliant” cu putin timp înainte de returul cu Grecia

mutu-tot-mai-aproape-de-revenirea-in-romania-l-am-convins-proiect-pana-in-2015-pentru-renasterea-unei_size1Adrian Mutu a revenit în centrul atenţiei în ultimele zile. Nu prin calităţile fotbalistice – acesta fiind complet ieşit din formă -, ci prin decizia controversată de a-l taxa pe Victor Piţurcă pentru strategia falimentară din partida cu Grecia.

Chiricheş şi Nicuale au taxat ieşirea fostului lor coleg de la naţională.

Iată că Adrian Mutu îşi reafirmă încrederea şi susţinerea pentru naţionala României în partida din această seară împotriva Greciei.

“Oricând şi oricum indiferent de situaţie voi fi alături de echipa Naţională a României!!Hai Româniaaaaaaaaaaaaaaa!!!Doamne ajută!!!” a fost mesajul postat de Adrian Mutu pe Facebook.

Medicii s-au hotarat care va fi soarta lui Chiriches pentru baraj! Anuntul NEASTEPTAT dupa ce Vladinho si-a spart nasul!

surpriza-imensa-accidentarea-lui-chiriches-nu-e-atat-de-grava-ar-putea-juca-la-retur-anuntul-facut-in_size1Accidentat in weekend, in meciul pierdut de Tottenham cu 0-1, si diagnosticat in prima faza cu o fractura de piramida nazala, Vlad Chiriches se afla intr-o situatie mult mai buna decat se credea – este anuntul facut de Prosport, care a discutat cu agentul fotbalistului.

Desi initial se parea ca fundasul este iesit complet din calculele pentru dubla din barajul de calificare pentru Campionatul Mondial, Vlad Chiriches ar putea sa joace in meciul de pe National Arena, medicii anuntandu-l ca nu are nevoie de operatie, ci doar de cateva zile de repaus.

De altfel, informatia a fost confirmata de agentul fostului stelist, care a spus pentru Prosport: “Am vorbit cu Franco Baldini astazi si mi-a zis ca accidentarea nu e atat de grava pe cat se anticipa. Chiriches ar putea fi apt pentru meciul retur”, a spus acesta.

In plus, controlul amanuntit din Anglia a aratat ca el chiar poate intra pe teren fara sa fie refacut 100%, asa ca cei de la Tottenham i-au comandat deja o masca pe care sa o poarte pe fata.

Distrugere TOTALA in Grecia! Cota fabuloasa pentru un castig senzational la meciul tur din baraj!

rupem-norii-in-grecia-cota-fabuloasa-pentru-un-castig-senzational-la-meciul-tur-din-baraj-surpriza-de_size1Romania are in fata un super meci de baraj, cu Grecia. Jucam in deplasare pe 15 noiembrie, vineri, in meciul meciurilor pentru o generatie de jucatori care nu au simtit vreodata mirosul unui turneu final de CM. Apoi, avem returul pe 19 noiembrie, adica marti.

Pariorii sunt si ei interesati de ambele manse, insa pana acum sunt disponibile doar cifrele pentru partida tur. Iata-le:

– Romania are 4.20 pentru o victorie, egalul este cotat cu 3.00, iar un succes al grecilor valoreaza 2.05 la pariuri

– un scor la diferenta de doua goluri pentru noi este cotat cu 21.00 (scor 2-0) sau cu 41.00 (3-1)

– grecii au si ei 8.00 pentru 2-0 sau 21.00 pentru 3-1

– cel mai sigur e 1-0. Pentru noi: cota 9.00; pentru ei: cota 5.50

– pentru calificare, dupa cele doua manse, Romania este cotata cu 2.00, in timp ce grecii au 1.80

– Mitroglou are 6.00 ca va inscrie primul gol, respectiv 3.00 ca da macar un gol, oricand in meciul tur

– apoi sunt Salpingidis, Samaras si Gekas, toti trei cu 7.00 pentru primul gol, respectiv 3.40 ca marcheaza oricand

– Marica e cel mai bine cotat roman, la fel si Marius Niculae: ambii au 9.50 ca dau primul gol si 4.50 ca pot inscrie oricand.

Olanda – Romania, meci din preliminariile CM 2014

Hai Romania

După semieşecul din Ungaria, echipa naţională a României merge în Olanda pentru a încerca să scoată un rezultat bun, care să ne păstreze în cărţile pentru locul 2 din grupă. În partida tur, de la Bucureşti, olandezii ne-au dat cu terenul în cap şi au perforat poarta românească de 4 ori, acum, aceştia promit s-o facă de cel puţin 5 ori.

Toată lumea care s-a uitat la meciul cu Ungaria este de acord că acel meci a fost aproape pierdut de către Piţurcă, pentru că a alcătuit un prim „11” cel puţin defectuos. Însă cea mai gravă greşeală a fost că n-a încercat să repare nimic, deşi se vedea din avion că echipa pe care a trimis-o el pe teren din primul minut nu este cea mai inspirată posibilă şi a evitat să facă schimbări, prima survenind abia în minutul ’66 şi chiar şi aşa, a fost total aiurea făcută.

Cum şi mulţi dintre rivalii stelei au spus că trebuiau introduşi pe teren mai mulţi jucători de la Steaua, selecţionerul se pare că va face un compromis şi va începe meciul din Olanda cu mai mulţi jucători roş-albaştrii, printre care şi eroul de la Budapesta, Chipciu.

Olanda – România, este în direct la TVR 1, astăzi, de la ora 21:30.

Ungaria – Romania meci din preliminariile Cupei Mondiale din 2014

hagi-sustine-tricolorii_37998100

Primul meci oficial al echipei naţionale a României din 2013 este, probabil, şi cel mai important din această campanie, contra Ungariei. Meciul dintre cele două formaţii pică într-un moment în care tensiunile şi animozităţile dintre cele două popoare sunt ridicate la cele mai înalte cote din ultimii ani. Indiferent care va fi rezultatul acestei dispute cu siguranţă conflictele dintre cele două tabere vor continua sau chiar se vor amplifica în cazul unei victorii, de oricare parte.

Pentru „dubla” cu Ungaria şi Olanda, Victor Piţurcă a convocat la lot nu mai puţin de 9 fotbalişti de la Steaua, cea mai în formă echipă românească din acest sezon. De asemenea, din lotul „tricolorilor” nu lipseşte nici Adrian Mutu, care se chinuie de aproape 2 ani să-l egaleze pe Gică Hagi la numărul de goluri înscrise pentru echipa naţională. Diferenţa dintre cei doi fiind de doar un gol, pe care Mutu nu reuşeşte deloc să-l marcheze.

Ungaria – România este în direct la TVR 1, în această seară, de la ora 21:30.

Partida poate fi urmărită online din pagina dedicată meciurilor live online.