Fanii “cainilor” îi cer explicatii lui Negoită: “Vrem sa stim care va fi plafonul maxim salarial si ce antrenor va fi adus”

dinamo

Situaţia de la Dinamo a devenit una explozivă după ultimul fluier al arbitrului din acest campionat. Imediat după finalul partidei de la Galaţi, Ionuţ Negoiţă l-a demis pe Cornel Ţălnar în direct la TV, iar a doua zi a început să convoace jucătorii pentru rezilierea sau renegocierea contractelor.

Unul dintre liderii fanilor dinamovişti, Mihnea Ionescu, este deranjat de ultimele cutremure de la Dinamo şi îi cere acţiunarului majoritar să facă publice planurile sale în ceea ce priveşte contractele care vor fi de la anul, care este plafonul maxim şi ce antrenor va fi adus.

“Am crezut că o să scăpăm de cutremurele de la Dinamo când puterea a fost preluată de Ionuţ Negoiţă, dar se pare că ne-am inşelat pentru că, în momentul de faţă, Dinamo este pe un drum bun probabil, dar noi dorim mai multă transparenţă şi vrem să ştim şi noi care vor fi contractele la anul, care este plafonul maxim, ce antrenor va fi adus. Nu vrem să ştim acum, dar noi, în discuţiile cu noul patron, am insitat pe faptul că s-a rupt ceva între conducerea clubului şi suporteri în momentul în care n-a mai fost comunicare. Orice conducător ar veni nu ştie cu ce se mânăncă Dinamo mai bine ca suporterii. Noi nu contestăm autoritatea patronului, din contră, noi vrem să-l ajutăm să facă bine. Dinamo nu deleagă o singură persoană care să vorbească despre problemele de la Dinamo. Trebuie să arătăm şi noi odată ca o societate transparentă, paralelă cu blaturile din Liga 1. Suporterii vin la stadion, dau noii conduceri girul încrederii şi asta mă bucură, pentru că nu am mai văzut demult 20.000 de suporteri la stadion şi pun asta pe seama vechilor conducători”, a declarat Mihnea Ionescu

Ionescu e de părere că clubul nu a fost fair-play în momentul în care a vrut să renunţe la Cornel Ţălnar, deoarece totul s-a făcut fără o analiză temeinică a activităţii sale.

“Mi s-a părut prea rapidă demiterea lui Ţălnar, după ultimul meci al sezonului. La orice echipă cu pretenţii, după ce se termină un campionat, are o loc o analiză a evoluţiilor şi abia după se pronunţă conducerea. Asta este dovadă de profesionalism. Se pare că, nu numai la Oţelul s-a stins nocturna. Dacă ei ne consideră o familie, trebuie să arate asta mereu. Treaba a cam suferit în trecut şi acum sunt ştiri care se bat cap în cap. Eu sunt de acord că e un pas înainte faptul că a venit domnul Negoiţă şi mai ales că a plecat domnul Badea, dar nu se poate să ai metode atât de joase şi să demiţi un antrenor prin SMS, pentru că antrenorul este acela căruia i-ai dat girul ca să facă performanţă la Dinamo. Dacă nu aveai încredere în el, de ce nu l-ai dat afară înainte de meciul cu Steaua sau Rapid? În Giuleşti Ţălnar a învins, ceea ce nu a reuşit Steaua”, a mai spus Mihnea Ionescu.