Incercarea Google de a contracara solicitarea guvernului american referitoare la predarea a milioane de termeni de utilizare folositi de utilizatori se va muta in fata unui tribunal federal din San Jose, California, la 27 februarie.

Judecatorul James Ware a stabilit ieri data audierilor, in urma carora se va determina daca Departamentul american al Justitiei va avea castig de cauza in incercarea sa de a forta Google sa coopereze in eforturile sale de a apara o lege anti-pornografie.

Desi Departamentul Justitiei a solicitat date similare si de la Yahoo, Microsoft si AOL, Google a fost singurul motor de cautare care a ales sa nu se conformeze.

Dupa ce chestiunea a ajuns publica saptamana trecuta, procurorul general Alberto Gonzales a declarat ca “aceasta problema este importanta pentru Departamentul Justitiei si vom ramane pe pozitie”.

Solicitarea guvernamentala a starnit ingrijorarea celor care apara dreptul la intimitate dar si a unor membri ai Congresului, care se tem ca aceasta actiune ar putea stabili un precedent periculos.

Judecatorul Ware a stabilit de asemenea pentru 6 februarie data la care Google trebuie sa inainteze un dosar cu argumentatia sa, la care Departamentul Justitiei trebuie sa raspunda la 13 februarie.

Ware nu este strain de cazurile din domeniul tehnologiilor. El a fost judecatorul din celebrul proces sex.com in 2001, intr-un proces legat de spam in 1998 si intr-o disputa legala dintre RealNetworks si Microsoft in 2004.

Departamentul Apararii a solicitat o “mostra” cu un milion de adrese web accesibile prin motorul de cautare al Google si o alta “mostra” cu un milion de termeni de cautare folositi de utilizatorii Google in decurs de o saptamana.

Solicitarea face parte din eforturile Departamentului american al Justitiei pentru apararea legii Child Online Protection Act, care stipuleaza ca site-urile web comerciale sunt obligate sa protejeze minorii de la expunerea fata de materiale care le pot fi “daunatoare”.

American Civil Liberties Union sustine insa ca aceasta lege este neconstitutionala, incalcand dreptul la libertatea de exprimare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *