like la pagina pentru a continua!

ROMÂNIA-GRECIA. Prima reacţie a lui Piturca dupa esecul calificarii

By
Updated: November 19, 2013

victor_piturca_96008400Declaratia lui Piturca dupa esecul calificarii: “Din păcate pentru noi Grecia a fost mai bună în ambele jocuri. Chiar dacă azi s-a terminat nedecis şi noi am dominat, calificarea am pierdut-o la Atena. Era foarte greu de surmontat acel 3-1, dar nu imposibil. Trebuie să îi felicităm pe greci, au fost mai buni. E o muncă de doi ani şi jumătate, o echipă aproape nouă, a fost o axperienţă pentru noi. Păcat că nu am reuşit calificarea, ar fi fost o performanţă formidabilă.

S-a autodepăşit România pe toate planurile în preliminarii, am reuşit rezultate bune contra unor adversari puternici, însă până la a forma o echipă competitivă de un anumit nivel avem nevoie în primul rând de materie umană. Adversarul a fost extrem de valoros. Dacă nu am fi primit acel gol cred că altfel s-ar fi desfăşurat partida. Da, s-a calificat echipa care trebuia, chiar dacă ne-a dat un gol din ofsaid, chiar dacă ni s-a refuzat un penalti, asta este situaţia”, a spus Piţurcă la GSP TV.

El a precizat că speră ca în preliminariile viitoare, pentru Campionatul European, România să obţină calificarea. “Sunt foarte amărât, supărat în acest moment”, a adăugat selecţionerul.
Reprezentativa de fotbal a României a ratat calificarea la Cupa Mondială din Brazilia, după ce a încheiat la egalitate, marţi seară, pe Arena Naţională, scor 1-1, cu selecţionata similară a Greciei, în manşa retur a barajului de accedere la turneul din 2014. În tur, tricolorii au pierdut, la Pireu, cu scorul de 1-3.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *