like la pagina pentru a continua!

Profesorii si elevii abandoneaza scoala

By
Updated: November 2, 2006

Ministerul Educatiei si Cercetarii a tras linie si a incercat sa afle care este actuala stare a sistemului educational din tara noastra. Cu toate ca bugetul Educatiei si Cercetarii a inregistrat cresteri de la un an la altul, acest lucru este prea putin vizibil.

Costul mediu pe fiecare elev a ajuns la aproape 500 de euro, dar rezultatele scolare la citire si matematica sunt inca sub media OECD.9000 de angajati din invatamat au disparut total din sistem, iar in ceea ce priveste abandonul scolar – avem probleme serioase. In plus, examenele de bacalaureat se promoveaza tot mai greu.

Elevii, mai scumpi cu 150 de euro

Raportul arata ca in 2005 costul mediu pentru fiecare elev a inregistrat pentru anul 2005 o crestere cu peste 13 puncte procentuale in comparatie cu anul precedent, ajungandu-se la suma de aproape 500 de euro. Astfel, daca in 2004 costul mediu pentru fiecare elev era de 340 de euro, intr-un an de zile s-a ajuns la suma de 486 de euro.

Dascalii se lasa de meserie

Numarul angajatilor din sistemul de invatamant a inregistrat o scadere de peste patru la suta. Aceeasi evolutie negativa se inregistreaza si in cazul invatamantului secundar superior, respectiv scoala post-liceala, scaderea fiind de aproximativ 3 la suta.

Astfel, analiza evolutiei efectivelor de personal arata faptul ca, per ansamblu, sistemul de educatie a pierdut aproximativ 9000 de angajati in anul 2005, in comparatie cu anul precedent. Cu toate acestea, echilibrul se pastreaza, intrucat si numarul de elevi a scazut. Singurele niveluri unde se inregistreaza o crestere a personalului de invatamant sunt cel prescolar si superior.

Si elevii renunta la scoala

Potrivit raportului, in perioada 2000-2005, rata abandonului scolar a crescut, in special la nivelul ciclului primar si gimnazial. In perioada 2000-2005, in invatamantul primar s-a inregistrat o crestere a ratei abandonului de la 0,6 la suta la 1,3 la suta, iar in gimnaziu, de la 0,6 la suta la 2,0 la suta.

Luand in considerare numai ultimul an al perioadei de referinta (2005), pentru fiecare ciclu se constata o rata mai ridicata a abandonului in mediul rural, comparativ cu zonele urbane: 1,4 la suta, respectiv 1,3 la suta la nivelul invatamantului primar si 2,2 la suta, respectiv 1,8 la suta in gimnaziu.

Perspectiva Romaniei de a atinge tinta stabilita de UE – reducerea valorii acestui indicator la maximum 10 la suta pana in anul 2010 – este inca greu de dobandit.

Invatamantul primar ne da batai de cap

Elevii din din scoala primara sunt clasificati printre cei mai slabi. Romania se situeaza pe locul 34 din 43 tari participante, sub media OECD (Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica), cu scorul global pe domeniile evaluate de 432. Scorurile elevilor la citire situeaza Romania pe locul 34, fiind devansata de 31 de tari si devansand 6 tari.

La matematica, Romania ocupa locul 34 devansand numai 8 tari. La capitolul stiinte, tara noastra se afla pe locul 32. De asemenea, Romania a inregistrat rezultate ingrijoratoare privind nivelul de alfabetizare.

Pe o scala de la 1 la 5 (unde 1 este nivelul cel mai redus), peste 40% dintre elevii in varsta de 15 ani cuprinsi in esantion inregistrau un nivel de alfabetizare de nivel 1.

Diplomele de bacalaureat sunt in scadere

Rata de absolvire a invatamantului liceal cu examen de bacalaureat inregistreaza o scadere de peste 3 puncte. comparativ cu anul anterior, de la 47,7 % in anul 2003/2004 la 44,2% in anul 2004/2005. Diferenta este similara si in cazul compararii primului cu ultimul an al perioadei de referinta.

Si in cazul ratei de absolvire cu examen de bacalaureat, diferentele pe sexe sunt semnificative, situandu-se in jurul a 13 puncte procentuale in favoarea fetelor, in anul scolar 2004/2005. Diferenta intre rata de absolvire cu examen de bacalaureat si rata celor care finalizeaza liceul fara diploma de bacalaureat este in anul 2004/2005 de 4,2 puncte procentuale.

Somajul este rezultatul abandonului scolar

Acelasi raport arata ca rata somajului tinde sa afecteze din ce in ce mai mult tinerii cu varste intre 15 si 24 de ani care au un nivel redus de educatie. Potrivit documentului, in anul 2005 s-a inregistrat o scadere cu aproximativ 20 la suta a numarului tinerilor cu varste intre 15 si 24 ani fara un loc de munca.

Cu toate acestea, tinerii din aceasta grupa de varsta continua sa se confrunte cu cele mai mari dificultati de insertie pe piata muncii, reprezentand aproape 30 la suta din numarul total al somerilor, potrivit datelor Biroului International al Muncii.

In raport se arata ca rata somajului ramane ridicata, chiar daca a inregistrat o scadere de aproximativ 1,7 puncte procentuale in comparatie cu anul 2004, ajungand la 19,3 la suta.

HotNews.ro, Liana Anghelescu, 01 nov 2006




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.