like la pagina pentru a continua!

Noul oras din centrul Bucurestiului

By
Updated: February 19, 2006

Americanii si ungurii vor pune bazele unui mini-oras in mijlocul Capitalei. Numit Esplanada, proiectul are girul autoritatilor si se va intinde pe o suprafata de 10 hectare, iar investitiile se vor ridica la 1.200 de milioane de euro.

Esplanada va fi situat la intersectia bulevardelor Octavian Goga, Mircea Voda si Nerva Traian. “Va fi un mini-oras al secolului XXI. El va da o imagine moderna Capitalei”, spune Janos Halasz, reprezentantul firmei care realizeaza proiectul pe baza caruia se va ridica Esplanada.

De fapt, ideea a fost a autoritatilor de la Primaria Capitalei, un arhitect din New York a facut machetele, iar firma ungureasca va face proiectul. In urmatoarele doua luni, Primaria Capitalei va alege, prin licitatie, firma care se va ocupa de constructii.

Proiectul Esplanada se va intinde pe 10 hectare, dar spatiul total va fi de 70 de hectare, luind in considerare inaltimea cladirilor. Cel mai mare spatiu va fi alocat birourilor, 75.000 de metri patrati, fiind urmate de spatiile comerciale ce vor ocupa 40.000 de metri patrati.

Pe locul al treilea sint locuintele si suprafetele destinate activitatilor sportive si culturale care vor avea fiecare cite 30.000 de metri patrati. Centrul cuprinde si spatii hoteliere precum si parcari etajate. Investitia se ridica la aproximativ 1.200 de milioane de euro. Constructia centrului va incepe anul acesta si va fi gata pina in 2009.

Cele mai inalte cladiri din Capitala

Potrivit lui Janos Halasz, mini-orasul va avea cele mai inalte cladiri din Capitala. “Se vor construi imobile de aproximativ 20 de etaje, in special cele destinate birourilor”, spune reprezentantul firmei care se ocupa de proiect. Janos Halasz este de parere ca acest centru reprezinta o rampa de lansare a modernizarii intregului Bucuresti.

Pe de alta parte, directorul Institutului National de Consultanta Imobiliara, Artur Silvestri, crede ca nu se poate produce o modernizare impotriva traditiei unui oras. “Din punct de vedere urbanistic, acest proiect contravine traditiei si spiritului acestui oras de tip european. Bucurestiul este un oras de case si blocuri de o inaltime definita prin istoria lui”, spune Silvestri.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *