Bogdan Olteanu este, din martie 2006, cel mai tanar presedinte al Camerei Deputatilor. Potrivit revistei Bilant, surprinzatoarea ascensiune politica a lui Bogdan Olteanu nu are in spate victorii deosebite in spatiul politic sau profesional, ci, mai degraba, o vasta retea de interese de grup si de partid.

In ziua alegerii sale in fruntea Camerei Deputatilor, Calin Popescu Tariceanu, grabit sa-si laude finul plasat intr-un post-cheie al Parlamentului Romaniei, a declarat ca Bogdan Olteanu este “primul presedinte necomunist” al acestui for legislativ, jignindu-l, in acest fel, pe fostul presedinte taranist al Camerei din legislatura 1996-2000, Ion Diaconescu.

Nasul Tariceanu a uitat, de altfel, sa precizeze ca liberalul “necomunist” Olteanu este nepotul cominternistei Ghizela Vass, membru de frunte a Partidului Comunist din Romania inca din 1933 si, ulterior, membru in Comitetul Central al PCR.

Bogdan Olteanu si-a gasit “nasul-trambulina”. Bogdan Olteanu s-a nascut pe 29 octombrie 1971, in Bucuresti. Parintii sai, Ecaterina si Danut Florin Olteanu, sunt ingineri, tatal sau fiind, pana in urma cu cativa ani, director general la Tehnofina SA din Bucuresti.

In mod surprinzator, Danut Olteanu, ginerele cominternistei Ghizela Vass, figureaza pe listele Fundatiei Revolutiei Romane din Decembrie 1989. Bogdan Olteanu este casatorit, din 2003, cu Andone Cristina Isabela, care si-a pastrat numele dupa casatorie, si are un copil de 1 an si jumatate, Tea-Iulia.

Nasul de cununie al lui Olteanu a fost Calin Popescu Tariceanu, actualul presedinte al PNL si primul-ministru al Romaniei. Pana in decembrie 1989, Bogdan Olteanu n-a fost membru de partid, deoarece abia implinise 18 ani.

{tiind din familie ce beneficii aduce insa activismul de partid, Bogdan Olteanu s-a grabit, imediat dupa caderea lui Ceausescu, sa se inscrie intr-un partid in pas cu vremea si a mizat pe partidul condus de liberalul Radu Campeanu. Astfel, in 1991, a devenit membru PNL. De atunci si påna in prezent, cariera politica a lui Olteanu a fost in continua ascensiune.

La sfårsitul anului 2004, Bogdan Olteanu a fost ales deputat pe listele Aliantei D.A. PNL – PD si, ulterior, a fost numit ministru pentru relatia cu Parlamentul. In 2006, a devenit presedintele Camerei Deputatilor.

Absolvent al unui liceu cu profil de matematica-fizica, Olteanu a intrat la Facultatea de Automatica din cadrul Politehnicii Bucuresti, dar, dupa trei ani, din cauza activitatii de partid in care se implicase, a renuntat la cursuri si s-a inscris la Facultatea de Drept, pe care a absolvit-o in 1997. In 2001, a obtinut un master financiar-bancar la Institutul Bancar Roman.

In acelasi an, s-a inscris si la un doctorat in filosofie la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj.

Performanta unica: exmatriculat de la doctorat. Inscrierea lui Olteanu la cursurile pentru obtinerea unui doctorat in filosofie de la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj a fost gandita pentru a da bine in Curriculum Vitae.

Insa, la fel ca in cazul studiilor ingineresti, Olteanu a esuat si in studiile filosofice, el fiind exmatriculat de la universitatea clujeana din cauza “chiulului” prelungit.

Cu toate acestea, in CV-ul publicat in martie anul acesta pe site-ul Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu se autointitula “doctorand in filosofie”, in conditiile in care, asa cum presa avea sa dezvaluie, el fusese deja exmatriculat de peste un an de zile de la cursurile universitatii clujene.

Intrebat de ziaristi de ce si-a inscris in CV, in fals, titulatura de doctorand, Olteanu a afirmat ca, de fapt, el si-ar fi suspendat lucrarea de doctorat din motive de timp.

“Sper sa nu patesc o asemenea rusine”, adica aceea de a fi exmatriculat, a spus Olteanu, desi o patise inca din 1 noiembrie 2004, data la care expirase nu numai perioada “scolara” (de patru ani), dar si cei doi ani de suspendare a lucrarii.

Bunica NKVD cu vila in Zambaccian. Afirmatia lui Olteanu, conform careia n-ar fi fost marcat de comunism, trebuie inteleasa in sensul ca doctrina comunista nu i-a lasat urme sau semne vizibile pe corp sau in comportament, deoarece, altfel, comunismul nu i-a adus neplaceri. Ba, dimpotriva.

Desi tanar, pana la sfarsitul lui 1989, el a avut vreme sa activeze ca membru al UTC, iar pana la inceputul anilor ’90, a avut privilegiul sa locuiasca intr-un imobil nationalizat din zona Kiseleff, unul dintre locurile preferate de nomenclaturistii partidului comunist. Ghizela Vass, bunica din partea mamei, a intrat in PCR in 1933, atunci cand partidul era compus doar din agenti NKVD.

Ascensiunea in partid a bunicii a fost fulminanta, in 1945 ea fiind deja membu al CC al PCR si reusind sa se mentina in functii pana la sfarsitul anilor ’70.

Printre sarcinile activistei Vass s-au aflat, pana la inceputul anilor ’40, si eliberarea moldovenilor de la Chisinau de sub “jugul burghezo-mosieresc romanesc”, iar, ulterior, dupa 1945, eliberarea romanilor de la Bucuresti de sub jugul lui Maniu si Bratianu.

Dupa ce a fost sefa sectiei organizatorice a CC al PCR, in 1954 a fost admisa in secretariatul CC, iar in 1958 o regasim in functia de sefa a sectiei relatii internationale a partidului. La inceputul anilor ’70, a fost “marginalizata” de Ceausescu in functia de adjunct al sectiei relatii internationale si, in 1982, a fost pensionata.

Casa din centrul Capitalei, primita la sfarsitul anilor ’40, cu mobila si tablouri confiscate de la “dusmanii poporului” a fost locul in care si-a crescut nepotul aflat azi in fruntea Camerei Deputatilor. Dupa 1990, pe baza Legii nr. 112, Ghizela Vass a cumparat imobilul din zona Kiseleff, situat pe strada Zambaccian nr. 1.

Ulterior, vila a fost revendicata de proprietari, in instanta, si in 2004 a fost recastigata, insa familia lui Bogdan Olteanu a refuzat sa elibereze locuinta. A facut recurs, sperand sa primeasca despagubiri, dar, in final, a fost obligata sa paraseasca imobilul.

Firme si afaceri de familie la biroul de circumscriptie electorala. Sursele de venit ale lui Bogdan Olteanu sunt afacerile personale sau ale sotiei, precum si pozitia privilegiata in PNL. Påna in anul 2005, Bogdan Olteanu a detinut 50% din capitalul social al firmei Gorghiu & Asociatii si a obtinut dividende de 188 milioane lei vechi, pentru anul 2004.

Firma a fost infiintata in 2004, iar actionarii actuali ai acesteia sunt Alina {tefania Gorghiu si Tudor Octavian Pop. Alina Gorghiu este un membru de vaza al PNL si a fost aleasa vicepresedinte al Curtii de Onoare si Arbitraj din cadrul acestui partid. In mai anul trecut, impreuna cu liberalul Vlad Moisescu, Alina Gorghiu si-a dat demisia din Consiliul de Administratie al RAPPS.

Intr-o declaratie televizata de anul trecut, Dorin Cocos, sotul Elenei Udrea, a afirmat ca Alina Gorghiu este logodnica lui Mihai Voicu, seful secretariatului general al guvernului. Relatiile din PNL sunt, asadar, extrem de bine cimentate. Colac peste pupaza, sediul firmei Gorghiu & Asociatii este pe bd. N. Balcescu nr.

21 din Bucuresti, la aceeasi adresa cu sediul Biroului de circumscriptie electorala al presedintelui Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, asa cum figureaza pe site-ul Camerei Deputatilor. Mai mult, la aceeasi adresa figureaza si societatea civila de avocatura Gorghiu, Pop & Asociatii.

O alta firma in care figureaza ca actionar Bogdan Olteanu, alaturi de sotia sa Cristina Andone, este Cristina Consulting SRL, societate infiintata in anul 2002. In 2005, firma a adus familiei lui Olteanu dividende de 40 milioane lei vechi. Evident, sediul social al firmei este la aceeasi adresa “electorala” din bd. Nicolae Balcescu nr. 21, etaj 1.

O verificare la adresa indicata arata ca acolo se afla insa “doar birouri ale PNL si sediul unei fundatii”. Olteanu mai are insa o societate, Enjoy Communication Grup SRL, infiintata anul trecut. Asociatii firmei sunt: sotia lui Olteanu, Andone Cristina Isabela (50%), si sora acestuia, Despot Ligia Alexandra (fosta Olteanu).

Este de prisos sa mai spunem ca Enjoy Communication are acelasi obiect de activitate cu firmele deja prezentate, dar si acelasi sediu din birourile PNL. Dincolo de dividende, la bugetul familiei s-a mai adaugat si salariul de la Ogilvy Romania obtinut de Andone Cristina, salariu care era, in 2004, de 1.500 dolari lunar.

De asemenea, au mai existat incasari si de la Biroul de avocatura “Bogdan Olteanu”. In declaratia de interese din 2005, Bogdan Olteanu a declarat si faptul ca este actionar la Banca Ion }iriac, fara a preciza, insa, conform legii, numarul de actiuni detinute.
Sursele de venit ale lui Olteanu, pe linie de partid, au fost consistente, el fiind plasat in comisiile de privatizare de la BCR si CEC, de unde a incasat, anul trecut, 64.502 RON, respectiv 27.488 RON.

Averea lui Bogdan Olteanu. Conform ultimei declaratii de avere, Bogdan Olteanu a cumparat, in 2004, o vila de 184 mp in strada Nades din Bucuresti. Valoarea impozabila a imobilului este de 184.754 RON. El mai detine, in localitatea Barasti din Adunatii Copaceni, o casa de vacanta, achizitionata de sotia sa in 2001, cu o valoare impozabila de 4.000 RON.

Pentru a-si multumi nasul, cunoscut si ca dealer Citroen, Bogdan Olteanu si-a cumparat un Citroen C3 Pluriel din 2004. In august 2005, Olteanu a vandut un apartament de 70 mp situat in str. N. Racota nr. 8 din Capitala, contra sumei de 97.000 euro. Valoarea impozabila a apartamentului era, atunci, de 520 milioane lei vechi.

In plus, el declara ca, in 2005, si-a imprumutat tatal, pe Danut Olteanu, cu 65.000 de euro. In banci, Bogdan Olteanu mai detine 19.200 euro si 10.460 RON, iar ca bunuri de valoare a declarat desene de Emilio Greco, evaluate la 10.000 de euro, si picturi in valoare de 1.000 euro. Pe de alta parte, anul trecut, a contractat un imprumut de 60.000 de euro de la BRD, pe o perioada de 20 de ani.

Veniturile din 2005 au fost, conform ultimei declaratii de avere, de 140.084 RON, sotia sa contribuind la acestea cu 51.989 RON si aproximativ 4.800 dolari. Aceasta inseamna, la valoarea dolarului din 2005, aproximativ 70.000 dolari net.

Bilant, 12 iun 2006

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *