like la pagina pentru a continua!

Laptop cu bodyguard

By
Updated: June 19, 2007

Cum s-ar traduce luxul cand vine vorba de un laptop? Multi ar spune sute de giga memorie, procesor intel core 2 duo, placa de baza cu racire puternica si silentioasa in acelasi timp si placi grafice puse in SLI, in timp ce altii ar spune sec aur, diamante si alte materiale pretioase. Dar cum ar fi un laptop cu toate aceste caracteristici? Pazit!

Fie ca este considerat un gadget pur functional, care ajuta la buna desfasurare a activitatii zilnice sau un element care defineste, intr-o oarecare masura, pozitia sociala a posesorului sau, producatorii de notebook-uri incearca sa atraga segmentul de cumparatori care ar fi dispusi sa scoata din buzunar sume cu multe zerouri la final pentru “laptopul perfect”. Luvaglio, un producator englez de astfel de echipamente, a dezvoltat un notebook pentru consumatorii elitisti care doresc sa aiba cate un “Bentley” in orice categorie de gadget-uri ar utiliza.

Million dollar laptop
Notebook-ul produs de englezii de la Luvaglio este lucrat manual, din materiale care vor lua ochii si celor mai pretentiosi clienti. Asta pentru ca echipamentul este acoperit de diamante, piele si lemn, putand fi astfel considerat o adevarata bijuterie tehnologica. Nu numai atat, dar fiecare client Luvaglio are posibilitatea sa creeze propriul design pentru notebook, “dupa chipul si asemanarea” sa. Toate aceste lucruri au insa si un pret, destul de piperat s-ar putea spune. Clientii vor fi nevoiti sa faca un “mic” efort daca vor sa-l achizitioneze, pentru ca averea lor va scadea cu aproximativ un milion de dolari (735.000 de euro).

Aceasta este suma pe care pasionatii de “luxury gadgets” o vor plati pentru notebookul care stie sa faca si alte lucruri decat sa straluceasca frumos. Printre functiile exclusiviste ale acestui echipament se remarca stick-ul de memorie USB de 128 GB incorporat, unitatea optica Blu-ray si sistemul de curatare automata a monitorului care are o diagonala de 17 inci. In plus, se pare ca si diamantele vor avea un rol functional. Pentru a porni laptopul, va trebui apasat un diamant, butonul de aprindere fiind incrustat cu aceasta piatra pretioasa.

Din colectia haute-couture
Notebook-ul Tulip E-Go Diamond, lansat de producatorii germani de la Tulip, este acoperit cu aur alb pe care sunt incrustate mii de diamante de cea mai buna calitate (80 de carate), asezate cu precizia unui chirurg. Pe langa diamante, notebook-ul este acoperit si cu rubine, pe care designerii le-au aranjat astfel incat acestea sa formeaze logo-ul Tulip, care are forma unei lalele, dupa cum spune si numele companiei.

Rezultatul final, laptopul de lux, costa aproximativ 350.000 de dolari (aproape 260.000 de euro) si este un dispozitiv “Easy Going”, care are capacitatea de a reflecta personalitatea si starea de spirit a posesorului prin faptul ca isi poate schimba carcasa. Pe langa aur alb, optiunile in ceea ce priveste carcasa numara piele, lemn sau diverse metale metale pretioanse. “Tulip a identificat o nevoie ascendenta de design in industria computerelor. Echipamentele obisnuite au evoluat de la un produs specializat la un obiect de uz curent. Competitia de pe piata computerelor este condusa de specificatii tehnice si pret, cu o cerere in crestere a clientilor care doresc sa plateasca in plus pentru un computer cu un design personalizat”, a spus Huub van den Boogaard, fondatorul Tulip Distribution International Holding.

Ideea originala a celor de la Tulip a fost sa dezvolte un produs din perspectiva unei femei. E-Go seamana la prima vedere mai mult cu un accesoriu de moda decat cu un notebook. Laptopul seamana cu o geanta cu un design elegant si margini rotunjite, care in plus are si caracteristici tehnice. E-Go a fost lansat in octombrie 2005 si este disponibil in sase variante. In completarea carcaselor care pot fi schimbate/personalizate, echipamentul E-Go este asteptat sa vina si cu accesorii complementare precum genti si mausi.

Lux made in Romania
In Romania nu se poate vorbi inca de o piata a laptopurilor de lux, fiind mai mult un segment de nisa, iar cele mai scumpe laptopuri nu depasesc cateva mii de euro. In plus, piata locala nu este foarte bine segmentata, motivul fiind si acela ca este intr-o perioada de adaptare si de crestere.

“In acelasi timp sunt inca multe game de produse ale companiilor mari inca nereprezentate local, acestea nefiind stimulate inca de volumele rulate in piata. Cel mai la indemana exemplu este absenta unor serii in zona consumer, adresarea pietei locale facandu-se in destul de mare proportie prin intermediul liniilor de business”, spune Catalin Patrasescu, analist al pietei IT si managing partner in cadrul companiei de consultanta SmartPoint.

Mai mult, in afara de variabila pret, este destul de dificil de definit un laptop de lux pe piata locala. Pretul unui laptop este in general in stransa legatura cu designul sau configuratia, dar la fel de bine un laptop cu un pret ridicat poate fi considerat de unii mai degraba performant decat de lux, daca valoarea acestuia este calculata in functie de dotarile tehnice si nu de materialele folosite la imbunatatirea designului.

integral in targetonline.ro




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *