like la pagina pentru a continua!

Gigi Becali pierde marca STEAUA

By
Updated: December 4, 2014

gigi_becali132432_49086300Instanţa supremă a anulat, miercuri, printr-o decizie irevocabilă, marca Steaua Bucureşti înregistrată de clubul de fotbal al lui Gigi Becali, în procesul intentat acestuia de Clubul Sportiv al Armatei.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a anulat, prin decizia de miercuri, marca Steaua Bucureşti înregistrată sub nr. 061735 în 29 ianuarie 2004 de SC Fotbal Club Steaua Bucureşti SA.

Clubul de fotbal deţinut de Gigi Becali a fost acţionat în instanţă în 2011 de Clubul Sportiv al Armatei “Steaua” Bucureşti, care a cerut anularea mărcii înregistrate de cel dintâi.

Tribunalul Bucureşti a respins această cerere, în 17 aprilie 2012, decizie menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, în 20 decembrie 2013, potrivit pauzadestiri.ro.

ICCJ a pronunţat miercuri o decizie finală în acest proces, dând câştig de cauză Clubului Sportiv al Armatei. Acesta a fost reprezentat de firma de avocatură Milcev Burbea, specializată în litigii pe proprietate intelectuală.

Printre pârâţii din dosar a fost şi producătorul de vinuri SC Ostrovit SA. Instanţa supremă a decis şi anularea contractului de licenţă încheiat de această societate cu clubul de fotbal, în 2011, pentru folosirea mărcii Steaua pe eticheta unor produse.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *