like la pagina pentru a continua!

Andreea Marin continua sa-si promoveze sotul

By
Updated: August 31, 2006

Abia revenita din vacanta, Zana Surprizelor s-a si pus pe treaba. Prima ei grija a fost legata de cariera muzicala a lui Stefan Banica jr. Vedeta TVR 1 a anuntat personal redactiile ziarelor ca sotul ei va canta pe scena celui mai mare festival de muzica clasica din lume, BBC Proms.

Andreea va fi alaturi de Stefan si de aceasta data: va realiza la Londra un material care va fi prezentat in emisiunea “Surprize, Surprize”.
Sotul Andreei se va afla la Londra pe 9 septembrie, in ultima seara a evenimentului din Marea Britanie, “Last Night of the Proms”, in calitate de compozitor si cantautor al piesei “Numele tau”, pe care o va face cunoscuta publicului de peste hotare in varianta simfonic-pop-rock, cantata in limba engleza, in duet cu soprana Angela Gheorghiu.

Andreea va merge si ea in Anglia, unde va impleti inca o data interesul personal cu cel profesional. Prezentatoarea tv va realiza la fata locului un reportaj ce va implica personalitati de prima marime si care va fi difuzat in emisiunea “Surprize, Surprize”.

IMPRESARUL STA DEOPARTE

Incet, dar sigur, Andreea devine un pion din ce in ce mai important in viata profesionala a lui Banica jr. Chiar daca sotul ei este impresariat de cunoscutul manager artistic Radu Groza, diva s-a implicat in promovarea acestui moment deosebit in cariera alesului ei.

Impresarul Radu Groza s-a plecat in fata dorintei doamnei Marin-Banica, care il va inlocui doar de acesta data, conform spuselor sale.

Probabil ca Andreea a simtit ca este de datoria ei sa rezolve partea de PR, dupa ce spre sfarsitul anului trecut a fost coproducator al clipului realizat la piesa “Numele tau”, filmari pe care diva le-a supravegheat personal.

“Cand sprijini pe cineva nu o faci ca sa apari in presa!… Nu vreau sa vorbesc eu despre acest lucru, pentru ca in acest moment importanti sunt, de fapt, doar protagonistii videoclipului”, spunea modesta Andreea Marin la momentul respectiv. Ei bine, de data aceasta s-au schimbat putin datele problemei.

Andreea va straluci alaturi de sotul ei si de Angela Gheorghiu in propria ograda, la TVR.

“SURPRIZE, SURPRIZE” PENTRU BANICA JR

Nu este prima data cand vedeta TVR ii da o mana de ajutor lui Stefan Banica. In anul 2002, artistul si-a lansat videoclipul la piesa “Te iubesc, femeie!”, (in care a aparut si Andreea), in prima editie a emisiunii “Surprize, Surprize” din acel sezon.

Apoi, luna februarie a acestui an i-a adus lui Banica jr trei premii in cadrul galei “Cei mai iubiti”, trofee despre care s-a spus ca ar fi fost un fel de dar de nunta al Andreei Marin, tinand cont de faptul ca vedeta a fost consultata la realizarea listelor cu nominalizati.
Integral in Ziarul

Ziarul, 30 aug 2006




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *