like la pagina pentru a continua!

44.000 de euro – o zi de închisoare. Cât a câştigat în realitate Becali din AFACEREA TERENURILOR din Voluntari

By
Updated: May 27, 2013

becali3

Gigi Becali a intrat la puşcărie trei ani pentru tunul imobiliar dat în ani ’98-’99, o afacere care i-a îngroşat conturile cu aproape 50 milioane euro. Un calcul simplu arată că, puse în balanţă, condamnarea şi afacerea imobiliară, o zi de puşcărie valorează pentru Becali 44.000 de euro.  Becali a fost condamnat la închisoare pentru că a făcut un schimb de terenuri cu MApN. El a pus mâna pe 29 de hectare în Voluntari şi a dat la schimb 29 de hectare în Ştefăneşti, pe care însă nu era proprietar de drept. Acum, statul trebuie să recupereze de la Becali 2,2 milioane euro.

Instanţa a hotărât că statul român a fost păgubit de Gigi Becali în urma schimbului de terenuri prin care patronul Stelei a pus mâna pe 29 de hectare în Voluntari. Istoria acestui schimb de terenuri, aşa cum a fost redată în rechizitoriu, arată că Becali a pusă mâna pe terenurile MapN din Voluntari în schimbul cărora a dat nişte terenuri extrem de ieftine, din Stefăneşti. Astfel, în 1998-1999, statul român a pierdut posesia a aproape 29 de hectare de teren din Voluntari.

Prin sentinţa dată de Curtea Supremă, Gigi Becali, Victor Babiuc şi Dumitru Cioflină au fost obligaţi să plătească prejudiciul datorat statului român. În 2010, procurorii DNA au stabilit că statul a fost prejudiciat în 1999 de acest schimb de terenuri cu suma de 869.658 dolari. Însă completul de judecată a decis că această sumă trebuie să fie indexată.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *