Remiză între Urziceni şi Timisoara thumbnail

Remiză între Urziceni şi Timisoara

August 22, 2009 | Autor: Hada Georgiana | 81 views

Unirea Urziceni au încheiat la egalitate, scor 0-0, derbiul etapei a IV-a din Liga I, în care timişorenii au avut ocaziile mai importante de a marca.

Partida de la Urziceni a fost precedată de un imens scandal creat de patronul bănăţenilor, Marian Iancu, cel care a contestat delegarea lui Alexandru Deaconu.

În prima repriză a meciului fotbalul a fost trecător, singura ocazie notabilă aparţinându-i lui Claudiu Ionescu, al cărui şut a fost scos de pe linia porţii, fazele controversate s- au produs în schimb la ambele porţi.

În minutul 18 timişorenii au înscris prin Arman Karamian, însă golul a fost anulati pentru ofsaid la devierea făcută de Bonfim, în timp ce la poarta cealaltă, trei minute mai târziu, ialomiţenii au cerut penalty după o intervenţie a lui Nibombe asupra lui Pădureţu.

Echipa lui Ioan Ovidiu Sabău a fost mai periculoasă şi în partea a doua, când a avut două ocazii importante într- o singură fază din minutul 64. Mai întâi şutul lui Bucur a fost parat de Arlauskis, iar Ionescu a reluat slab peste poartă, din patru metri.

Din minutul 85, gazdele au jucat cu superioritate numerică după eliminarea lui Dan Alexa, iar Dan Petrescu a forţat victoria prin introducerea lui Dănălache, însă nu a putut obţine cele trei puncte.

Totul despre: , , , ,


Bonusuri la casele de pariuri

Bwin bonus pana la 60 de lei
Tobet: Bonus prima depunere 100%, pana la 200 lei
Bet-at-home bonus 100% max. 100€ depunere
Gamebookers: Bonus prima depunere 100 lei
Sportingbet: 100 lei pariuri, 300€ casino si 1000€ poker
Bet365: bonus de 200 lei

Mesaje contextuale ETARGET












Gif Banners