like la pagina pentru a continua!

Steaua – în Liga a II-a? Pasajul din regulamentul FRF care le da fiori stelistilor în cazul “Valiza”

By
Updated: June 3, 2013

steauaregulament

Dacă finanţatorul Stelei va fi găsit vinovat pentru corupţie, articolul 60, punctul 1, din regulamentul disciplinar ar putea fi interpretat în defavoarea Stelei

O eventuală retrogradare a Stelei nu înseamnă automat şi scoaterea din Liga Campionilor

Gigi Becali nu este singurul personaj care aşteaptă cu inima strânsă verdictul de mâine, din „Cazul Valiza”. Fiecare angajat al Stelei îşi va calcula viitorul în funcţie de o eventuală condamnare a finanţatorului, asta din pricina faptului că prelungirea pedepsei cu închisoarea ar putea avea consecinţe devastatoare pentru club, cea mai gravă dintre aceastea fiind retrogradarea. Practic, pe 4 iunie se poate scrie viitorul Stelei. În cazul în care Becali este declarat nevinovat, totul va decurge conform planului deja stabilit. În cealaltă situaţie, totul depinde de interpretarea unor articole din Regulamentul Disciplinar FRF.

Regulamentele FRF sunt interpretabile
Faptele de care este acuzat Gigi Becali se încadrează, judecând din punctul de vedere al regulamentului mai devreme menţionat, la Articolul 60, punctele 1 şi 9 (foto dreapta). Dacă la punctul 9 lucrurile sunt clare, sancţiunile fiind îndreptate numai către persoana care „promite, oferă sau acordă sume de bani unui jucător, antrenor, oficial al unui club sau unei alte persoane, în scopul de a stimula echipa clubului respectiv să-şi apere corect şansele într-un joc de fotbal…”, nu la fel stau lucrurile şi la punctul 1, cel care poate fi interpretat.

Au fost clujenii determinaţi să încalce statutele şi regulamentele?
Potrivit prevederilor acestui punct din regulament, există pericolul „retrogradării primei echipe a clubului în categoria imediat inferioară” în cazul în care Gigi Becali ar fi „promis un avantaj nejustificat unui jucător în scopul de a-l determina să încalce statutele şi regulamentele FIFA/UEFA/FRF”. Totuşi, în situaţia de faţă este vorba despre interpretarea intenţiei finanţatorului, cel care a mărturisit că banii din „Cazul Valiza” erau destinaţi celor de la „U” Cluj pentru a-şi apăra corect şansele. În această situaţie, rămâne de văzut dacă această formă de premiere poate fi considerată un gest prin care cei de la Cluj ar fi fost „determinaţi să încalce statutele şi regulamentele”.

Totul depinde de motivul unei eventuale condamnări
Modul în care va suna verdictul în „Cazul Valiza” este definitoriu în ceea ce priveşte viitorul sportiv al Stelei, lucru recunoscut şi de Dumitru Dragomir în urmă cu doar câteva luni: „În plan sportiv, cazul este suspendat. Însă dacă instanţa civilă decide că e vorba despre mită, cazul va fi reluat”.

Practic, dacă Gigi Becali va fi condamnat pentru corupţie, articolul 60, punctul 1 va fi interpretat nefavorabil, considerându-se faptul că jucătorii Universităţii Cluj au fost „determinaţi să încalce statutele şi regulamentele”. De aici urmează sancţiunile, cea mai gravă fiind retrogradarea. Totuşi, de notat este şi cea mai recentă reacţie a preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, cel care a revenit asupra declaraţiei pomenite anterior şi a spus că „totul s-a prescris”. Mai mult, în plan sportiv Steaua a fost deja judecată, Comisia de Recurs a FRF condusă de Daniel Florea anulând, în 2008, orice sancţiune pentru clubul din Ghencea.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.