george-copos

Patronul Rapidului, George Copos a avut o zi plina la Tribunalul Bucuresti. Acesta a fost prezent pentru un nou termen din ,,Dosarul Loteria” , insa gandul i-a fost la verdictul pe care avea sa il dea Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Cei trei judecatori au hotarat ca ,,Dosarul Transferurilor” sa fie rejudecat din nou de la 0 de Curtea de Apel, astfel patronul Rapidului si-a mai luat o piatra de pe inima, cel putin pentru moment.

Tensiunea acumulata in ultimul timp si-a spus cuvantul, Copos gasindu-si greu cuvintele printre lacrimi pe scarile Tribunalului.

“Am făcut cea mai mare eroare a vieţii mele când am intrat în fotbal şi în politică. Acestea au fost două mari erori ale vieţii mele, în rest nu mi-e teamă de nimic. Cesionez gratuit toate acţiunile mele de la Rapid către suporteri, pentru că suporterii sunt cei care merită. Am încercat şi am reuşit să aduc la Rapid oameni care au vrut binele acestui club, dar au fost alungaţi cu pietre. Ştiţi despre ce vorbesc (…) Nu vreau să simtă cineva în viaţa lui ceea ce simt eu în acest moment. Mă întreb şi mă voi întreba cine doreşte să profite de distrugerea capitalului autohton, cine doreşte să-i omoare pe toţi oamenii de afaceri români”,a declarat Copos, cu ochii în lacrimi, la ieşirea de la Tribunalul Bucureşti.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *