like la pagina pentru a continua!

Cristiano Ronaldo şi Franck Ribery au probleme medicale înaintea Cupei Mondiale

By
Updated: June 11, 2014

cristiano-ronaldo-si-franck-ribery-au-probleme-medicale-inaintea-cupei-mondiale-262291

Doi dintre jucătorii aflaţi pe podium în clasamentul Balonului de Aur în 2013, portughezul Cristiano Ronaldo şi francezul Franck Ribery, au probleme medicale înaintea Cupei Mondiale din Brazilia, dându-le emoţii fanilor în privinţa participării lor la turneul final, lipsit deja de mai multe nume importante.

Ronaldo nu a evoluat în amicalul pe care Portugalia l-a încheiat la egalitate cu Grecia (0-0) în weekendul trecut şi are şanse mici de a se afla pe teren la testul de sâmbătă cu Mexic.

Stafful medical al naţionalei lusitane a confirmat că starul lui Real Madrid are tendinită şi se antrenează separat de coechipierii săi, în încercarea de a se recupera cât mai rapid.

Totuşi, unul dintre coechipierii Balonului de Aur, Nani, a ţinut să-i liniştească pe fani: „Nu cred că situaţia lui Ronaldo este gravă, este relaxat în această privinţă. Lucrurile se vor rezolva. Sperăm că fie într-o formă bună, să joace şi să ajute echipa”.

Portugalia va debuta la turneul final pe 16 iunie, împotriva Germaniei, urmând ca apoi să întâlnească Ghana şi Statele Unite, în grupa G a Cupei Mondiale.

De cealaltă parte, deşi convocat în lotul definitiv al Franţei, participarea lui Ribery la Cupa Mondială este în continuare incertă.

Jucătorul celor de la Bayern Munchen a ratat ambele jocuri amicale disputate de naţionala condusă de Didier Deschamps, cu Norvegia şi Paraguay, din cauza unei accidentări la spate, iar selecţionerul francez ar dori să-l folosească măcar câteva minute în testul cu Jamaica de duminică.

În cazul în care Ribery nu va fi complet refăcut, el ar putea fi înlocuit de Remy Cabella (Montepellier) sau Alexandre Lacazette (Lyon).




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *