Pele îşi doreşte o finală Brazilia – Uruguay la Cupa Mondială

pele-isi-doreste-o-finala-brazilia-uruguay-la-cupa-mondiala-262907

Pele îşi doreşte o finală Brazilia – Uruguay la Cupa Mondială, pentru ca Selecao să îşi poată lua revanşa pentru înfrângerea din 1950.

În urmă cu 64 de ani, Brazilia era marea favorită a Cupei Mondiale pe care a găzduit-o, dar a pierdut în faţa Uruguayului cu 2-1, pe Maracana, un moment considerat o adevărată dramă naţională.

„Prefer ca Brazilia să înfrunte Uruguay, pentru revanşă”, a spus Pele, potrivit BBC.

De trei ori campion mondial, în 1958, 1962 şi 1970, fostul mare jucător brazilian consideră că celelalte echipe cu tradiţie nu trebuie subestimate în cursa pentru titlu.

„Anglia, la fel ca Brazilia, Italia sau Franţa, are o reputaţie. Trebuie să fim pregătiţi pentru ei”, a explicat Pele.

„Trebuie să respectăm Anglia, pentru că are aceleaşi şanse de a câştiga titlul ca şi noi”, a adăugat cel considerat de mulţi cel mai bun fotbalist din istorie.

Incidente în Sao Paulo, cu trei zile înainte de startul Cupei Mondiale

incidente-in-sao-paulo-cu-trei-zile-inainte-de-startul-cupei-mondiale-262906

Poliţia din Sai Paulo a folosit gaze lacrimogene pentru a dispera mai multe mii de manifestanţi care susţin greva angajaţilor de la metrou, cu trei zile înainte de startul Cupei Mondiale, informează AFP, citată de Mediafax.

La Sao Paulo este programat meciul de deschidere al turneului final. Acesta va avea loc vineri, de la ora 23 (ora României), între naţionala ţării gazdă şi Croaţia.

Luni, la ora locală 06:00, manifestanţii care susţin greva angajaţilor de la metrou au blocat o arteră principală a metropolei braziliene, incendiind pubele şi anvelope de maşină.

Este cea de-a cincea zi de grevă a angajaţilor de la metrou, care solicită o creştere salarială de 12,2%.

Metroul din Sao Paulo transportă zilnic 4,5 milioane de persoane şi este mijlocul de transport cel mai rapid pentru a ajunge la stadionul Itaqueirao.

Greva afectează parţial trei dintre cele cinci linii de metrou, iar efectele se resimt asupra transportului rutier, unde în ultimele zile s-au înregistrat ambuteiaje uriaşe.

Schimbări de ultim moment în loturile Columbiei şi Ecuadorului pentru Cupa Mondială

schimbari-de-ultim-moment-in-loturile-columbiei-si-ecuadorului-pentru-cupa-mondiala-262885

Selecţionerul Columbiei, Jose Pekerman, şi cel al Ecuadorului, Reinaldo Rueda, au fost obligaţi să facă schimbări de ultim moment în loturile pentru Cupa Mondială, din cauza unor accidentări.

Astfel, în naţionala Columbiei, mijlocaşul Carlos Carbonero a fost convocat de urgenţă pentru a-l înlocui pe Aldo Leao Ramirez, a anunţat federaţia din ţara dus-americană.

Chemarea lui Carbonero reprezintă o mică surpriză, în condiţiile în care jucătorul de 23 de ani al lui River Plate nu a făcut parte din lotul iniţial de 30 al lui Pekerman.

De cealaltă parte, ecuadorianul Segundo Castillo, accidentat la genunchi sfârşitul lunii mai, într-un amical cu Mexic, nu s-a refăcut şi va rata turneul final care va debuta joi.

În locul său, Rueda l-a convocat pe Oswaldo Minda, jucător în Major League Soccer, la Chivas USA.

Franţa şi Italia au făcut spectacol în ultimele meciuri amicale înaintea Cupei Mondiale

franta-si-italia-au-facut-spectacol-in-ultimele-meciuri-amicale-inaintea-cupei-mondiale-262851

Franţa şi Italia şi-au încheiat pregătirile pentru Cupa Mondială din Brazilia cu două meciuri spectaculoase, în care s-au marcat câte opt goluri.

Pe Grand Stade din Lille, Franţa a învins cu 8-0 Jamaica, cea mai mare victorie a naţionalei din Hexagon de la un 10-0 cu Azerbaidjan în 1995, în preliminariile Euro 1996.

În absenţa lui Frank Ribery, care va ratat turneul final din cauza problemeleor medicale, Karim Benzema, Blaise Matuidi şi Antoine Griezmann au marcat fiecare câte o dublă, lista marcatorilor fiind completată de Yohan Cabaye şi Olivier Giroud.

„A fost o atmosferă frumoasă, o victorie bună pentru încredere, dar nu ne oferă nicio garanţie pentru primul meci, cu Honduras”, a declarat selecţionerul francez, Didier Deschamps, la finalul întâlnirii.

Fără victorie în precednetele şapte partide, Italia a întrerupt seria negativă la chiar ultimul jos test înaintea Cupei Mondiale din Brazilia.

La Volta Redonda, squadra azzurra a câştigat cu 5-3 în faţa celor de la Fluminense, eroii întâlnirii fiind Ciro Immobile şi Lorenzo Insigne, care au înscris toate golurile echipei pregătite de Cesare Prandelli.

Noul atacant al Borussiei Dortmund, Immobile, a reuşit un hattrick, în timp ce colegul său de linie a contribuit cu o dublă la succesul italienilor.

Prandelli are însă suficiente motive de îngrijoare, linia defensivă greşind în multe rânduri şi permiţându-le jucătorilor de la Fluminense să înscrie de trei ori, prin Chiquinho, Carlinhos şi Carvalho.

Într-o altă partidă disputată duminică, naţionala Iranului a învins cu 2-0 Trinidad-Tobago, graţie golurilor marcate de Hajsafi şi Ghoochannejhad.

Argentina a câştigat fără emoţii amicalul cu Trinidad-Tobago, scor 3-0

argentina-a-castigat-fara-emotii-amicalul-cu-trinidad-tobago-scor-3-0-262388

Argentina a învins fără probleme Trinidad-Tobago, scor 3-0, într-un meci de pregătire disputat pe stadionul Monumental din Buenos Aires.

Rodrigo Palacio a deschis scorul pentru gazde în finalul primei reprize, pentru ca, în debutul părţii secunde, Javier Mascherano să dubleze avantajul “pumelor”, după ce Messi trimisese în bară dintr-o lovitură liberă.
Rezultatul final a fost stabilit în minutul 64 de Maxi Rodriguez, care a înscris simplu după o pasă primită de la Palacio.

Sâmbătă, Argentina va juca un ultim amical înaintea Cupei Mondiale, împotriva Sloveniei. O altă naţională din America de Sud calificată la turneul final, Chile, s-a impus cu 2-0 pe teren propriu în faţa Irlandei de Nord.

Golurile chilienilor au venit pe final de meci, în ultimul sfert de oră, şi au fost marcate de Vargas şi Pinilla, de fiecare dată pasele decisive fiind oferite de Alexis Sanchez. Vicecampioana ediţiei trecute a Cupei Mondiale, Olanda, a câştigat cu 2-0 partida cu Ţara Galilor de la Amsterdam.

Arjen Robben şi Jeremain Lens au punctat pentru naţionala lui Louis Van Gaal, care are motive de îngrijorare după ce vedeta Robin Van Persie a jucat doar 45 de minute din cauza unor probleme fizice.

Într-un alt meci, la Frisco, în Statele Unite, Coasta de Fildeş a învins El salvador cu 2-1, datorită golurilor înscrise de Gervinho şi Drogba.

Poveştile Cupei Mondiale. Italia câştigă meciul secolului

Dacă există o echipă în faţa căreia Germania să sufere de un complex de inferioritate, atunci acea echipă trebuie să fie Italia. În întreaga istorie a confruntărilor directe dintre cele două forţe ale fotbalului mondial, germanii nu au reuşit niciodată să se impună în faţa azzurrilor la un turneu important, indiferent că vorbim de Cupa Mondială sau de Campionatul European.

Deşi Italia i-a învins inclusiv într-o finală de Cupă Mondială, în 1982, germanii încă au frisoane atunci când îşi amintesc de un alt meci, cel disputat în semifinalele primului Mondial mexican, în 1970. „Nimeni nu a uitat acel meci. „Şi acum înnebunesc când mă gândesc la el şi nu mi-am revenit până în prezent”, a recunoscut Gerd Muller, unul dintre protagoniştii acelei întâlniri.

Confruntarea de acum 44 de ani a fost una dintre cele mai dramatice şi mai spectaculoase din întreaga istorie a Cupei Mondiale şi chiar a fotbalului. Italia a câştigat cu 4-3 după prelungiri, cinci dintre goluri fiind înscrise în cele 30 de minute suplimentare. În faţa stadionului Azteca, care a găzduit partida, există o placă comemorativă, care aminteşte tuturor că acolo s-a jucat un meci istoric. “Meciul secolului”.



Prima Cupă Mondială în afara Europei sau a Americii de Sud

În 1970, Cupa Mondială s-a desfăşurat în premieră într-o ţară care nu se afla în Europa sau în America de Sud, aşa cum se întâmplase până atunci. Probabil nici măcar mexicanii nu-şi imaginau succesul competiţiei pe care urmau s-o găzduiască, mai ales, că, iniţial, decizia FIFA nu a fost deloc primită cu entuziasm. Meciurile au fost programate în oraşe aflate la altitudine, iar căldura sufocantă din perioada disputării turneului făcea lucrurile şi mai dificile pentru fotbalişti, majoritatea neobişnuiţi cu astfel de condiţii.

Însă orice dubiu a dispărut odată cu debutul Mondialului. După ediţiile din 1962 şi 1966, dominate de tacticile defensive, pe platourile înalte ale Mexicului fotbalul spectacol va reveni, principalii responsabili fiind brazilienii, care au reuşit să depăşească toate problemele interne cu care s-au confruntat înaintea competiţiei şi să ajungă în cea mai bună formă la ora începerii turneului.

În afara Braziliei, favorita dintotdeauna a Cupelor Mondiale, Anglia, din postura de deţinătoare a titlului, Germania de Vest, finalista ediţiei precedente, şi Italia, campioana europeană, visau la cucerirea trofeului şi aveau suficiente motive să o facă. Sorţii au decis ca echipele considerate cele mai bune ale lumii, Brazilia şi Anglia, să fie repartizate în aceeaşi grupă, alături de Cehoslovacia şi România, revenită la un turneu final după 32 de ani. Celebra “groapă cu lei” de la Guadalajara.

În schimb, Italia şi Germania de Vest au avut parte de adversari accesibili. Squadra azzurra a evoluat în grupa a doua şi a jucat cu Suedia, Uruguay şi Israel. De cealaltă parte, vest-germanii au întâlnit Maroc, Bulgaria şi Peru, în grupa a patra. Ambele s-au calificat de pe primul loc, deşi după prestaţii diferite.

Italia, în căutarea revanşei

Naţionala Italiei a sosit în Mexic cu gândul la revanşă. Dubla campioană mondială din anii ’30 nu reuşise niciodată după cel de-Al Doilea Război Mondial să depăşească faza grupelor la un turneu final, iar la precedentele două ediţii, în Chile şi în Anglia, părăsise competiţia cu scandal, în primul caz, şi ruşinos, în cel de-al doilea. În 1962, azzurri fuseseră implicaţi în celebra Bătălie de la Santiago, aşa cum a rămas cunoscut meciul pierdut în faţa chilienilor, caracterizat de o violenţă ieşită din comun. Patru ani mai târziu, italienii au fost eliminaţi după o înfrângere suferită în partida cu Coreea de Nord, unul dintre cele mai mari şocuri din istoria Cupelor Mondiale, iar la revenirea în ţară au fost bombardaţi cu roşii de fanii furioşi.

Pentru italieni nu era deloc uşor să accepte că naţionala lor nu se mai află în elita fotbalului mondial, mai ales că anii ’60 au fost caracterizaţi de succesele europene înregistrate la nivel de club de Inter Milano şi AC Milan, care, împreună, au câştigat patru Cupe ale Campionilor în această perioadă. De asemenea, ţara începea să-şi revină după haosul postbelic şi a fost martora unui boom economic, în special în partea de nord. Revirimentul fotbalistic avea să înceapă în 1968, an în care squadra azzurra, din postura de echipă gazdă, a cucerit titlul european. E adevărat, şi cu puţin noroc. Semifinala cu Uniunea Sovietică a fost decisă de o monedă, iar finala cu Iugoslavia a avut nevoie de rejucare. Erau însă suficiente motive de optimism pentru Mondialul mexican.

Selecţionerul Ferruccio Valcareggi avea la dispoziţie un lot echilibrat şi valoros, construit pe scheletul celor de la Inter şi Cagliari, suprinzătoarea campioană a Italiei din 1970. Sarzii dădeau şase jucători la naţională, patru dintre ei – portarul Enrico Albertosi, fundaşul Pierluigi Cera şi atacanţii Angelo Domenghini şi Gigi Riva – fiind titulari indiscutabili. Această reprezentare masivă a unei echipe mici, completată de prezenţa lui Giancarlo De Sisti, de la Fiorentina, câştigătoare a titlului în Serie A cu un an înainte, i-a făcut pe toţi italienii să se apropie de squadra azzurra, dominată în anii precedenţi de cluburile din nord, şi a contribuit mai mult decât oricând până atunci la formarea unei identităţi naţionale într-o ţară divizată.

Dar, în acelaşi timp, Valcareggi a trebuit să rezolve o serie de probleme care puneau în pericol performanţele Italiei la Cupa Mondială. În primul rând, pierderea lui Pietro Anastasi, o stea în ascensiune în acea perioadă, care a ratat turneul final din cauza unei accidentări stupide, suferită în urma unei lovituri primite în joacă din partea unui membru al staffului tehnic. În locul atacantului lui Juventus a fost convocat Roberto Boninsegna, o decizie care se va dovedi inspirată, pentru că vârful celor de la Inter a fost unul dintre cei mai buni italieni în Mexic.

Adevărata provocare pentru Valcareggi era însă rezolvarea dilemei care împărţea Italia în două: cine trebuia să fie titular, Gianni Rivera sau Sandro Mazzola? Primul era Balonul de Aur al anului 1969 şi răsfăţatul italienilor, al doilea reuşise să calce pe urmele tatălui său, celebrul Valentino Mazzola, şi să-şi construiască o carieră impresionantă. Unul juca pentru Milan, celălalt la Inter. Ambii aveau calităţi indiscutabile, care le dădeau dreptul să joace. Dar pentru ceea ce juca squadra azzurra în acea perioadă, nu era loc pentru amândoi în acelaşi timp pe teren.

Ştafeta

Într-un interviu pentru L’Equipe, Mazzola explica că Italia vedea fotbalul altfel decât, de exemplu, Brazilia, unde folosirea în acelaşi timp a mai multor jucători de număr 10 nu reprezenta o problemă. În schimb, dacă se întâmpla în Italia, iar meciul era pierdut, antrenorul trebuia să facă faţă atacurilor din toate părţile. În acelaşi timp, era un lucru specific italienilor să încurajeze rivalitatea dintre două nume importante.

„E dificil să spun că eram prieteni. Interiştii şi milaniştii nu puteau fi prieteni. Faptul că nu am jucat împreună este un lucru tipic italian. La fel cum Coppi şi Bartali nu puteau fi în aceeaşi echipă şi să câştige Turul Franţei. Dacă avem doi sportivi valoroşi, îi punem unul contra altuia, nu încercăm să-i facem să fie de acord”, a spus fostul jucător al Interului.

Dezbaterea a fost întreţinută de articolele celui mai important jurnalist italian, Gianni Brera, un cunoscut critic al lui Rivera, care considera că mijlocaşul Milanului reprezintă un lux pe care o echipă nu şi-l poate permite. I se reproşa faptul că nu se implică suficient, că nu contribuie la faza defensivă, că nu este un luptător, calităţi absolut necesare într-o perioadă în care celebrul catenaccio făcea legea în fotbalul italian. „Dacă îl ai pe Rivera, trebuie să construieşti echipa în jurul lui”, considera Brera, adeptul convins al colectivului în favoarea individualităţii.

Nici Rivera nu şi-a susţinut foarte mult cazul. Nu a făcut niciun secret din faptul că preferă un altfel de fotbal şi a criticat deschis catenaccio-ul. Mulţi au considerat reacţia sa un atac la adresa rivalilor de la Inter, cei mai de seamă reprezentanţi ai acestui stil. Înaintea turneului final din Mexic, a intrat în conflict cu stafful tehnic şi a ameninţat că va părăsi naţionala, răzgândidu-se doar după ce antrenorul său de la Milan, Nereo Rocco, a zburat personal în Mexic pentru a-l convinge să renunţe la idee.

În aceste condiţii, Valcareggi a găsit o soluţie de compromis, inventând celebra “ştafetă”. Asta însemna că Mazzola urma să joace o repriză, iar Rivera pe cealaltă. „A fost o eroare istorică. Probabil că un alt selecţioner l-ar fi folosit şi pe Rivera”, este de părere Boninsegna, care nu l-a iertat nici în prezent pe antrenorul Italiei din 1970 pentru modul în care a gestionat acea situaţie. În fapt, celebra ştafetă a funcţionat doar la două meciuri disputate de Italia în Mexic, în sferturile de finală şi în semifinale. În primele două jocuri din grupă, Rivera nu a fost folosit deloc, în al treilea a intrat în locul lui Domenghini, iar în finală a jucat ultimele şase minute, când soarta titlului era deja decisă. Însă această controversă a continuat să fie subiect de dezbatere mulţi ani şi încă sunt mulţi italieni care consideră că Rivera a fost marele nedreptăţit al Cupei Mondiale din 1970.

Meciul secolului

Italia a ajuns în semifinale jucând un singur meci cu adevărat mare, în sferturile de finală. În faza grupelor, azzurri au câştigat un singur joc, cel de debut, cu Suedia (1-0), şi le-au încheiat la egalitate pe celelalte două, cu Uruguay (0-0) şi Israel (0-0). Efort minim, rezultat maxim. Squadra azzurra a terminat grupa pe primul loc şi a întâlnit naţionala ţării gazdă în sferturi.

La Toluca, Mexic a deschis scorul după doar 13 minute, prin Jose Gonzalez, dar un autogol al lui Javier Guzman a restabilit egalitatea la mijlocul primei reprize. La pauză, Rivera l-a înlocuit pe Mazzola, iar Balonul de Aur din 1969 a schimbat meciul. A marcat o dată, Riva a punctat şi el de două ori, iar Italia a câştigat cu 4-1 şi revenea astfel în semifinalele unei Cupe Mondiale după 32 de ani.

Adversara italienilor urma să fie Germania de Vest, o altă echipă care căuta o revanşă, după ce, cu patru ani înainte, pierduse controversat titlul mondial în faţa Angliei. Germanii au câştigat grupa cu punctaj maxim, după ce au învins Maroc (2-1), Bulgaria (5-2) şi Peru (3-1), iar în sferturi s-au răzbunat pentru înfrângerea din finala din 1966, eliminându-i pe englezi. În minutul 50, Anglia conducea cu 2-0, după golurile lui Alan Mullery şi Martin Peters. Franz Beckenbauer a redus însă din diferenţă, iar veteranul Uwe Seeler a trimis meciul în prelungiri, acolo unde Gerd Muller a marcat golul decisiv.

„Odată ce ai învins Anglia, poţi bate pe oricine”, spunea Seeler după succesul dramatic din sferturi. Dar atmosfera în cadrul echipei Italiei se liniştise, iar victoria clară cu Mexic crescuse moralul în rândul jucătorilor lui Valcareggi. Cu toate acestea, germanii erau consideraţi favoriţi. Erau vicecampioni mondiali, avuseseră evoluţii solide până în acel moment, dădeau golgheterul competiţiei, Gerd Muller, care marcase opt goluri până atunci, mai multe decât întreaga naţională a Italiei, iar istoria participărilor recente la Cupa Mondială le era favorabilă. Singurul argument al squadrei azzurra era bilanţul întâlnirilor directe, favorabil atunci, aşa cum a rămas până în prezent.

Marele duel a avut loc pe 17 iunie 1970, pe Estadio Azteca din Ciudad de Mexico şi a rămas pentru totdeauna în istorie. „Nu a fost un meci atât de bun în primele 90 de minute, însă prelungirile au fost emoţionante”, şi-a amintit Gigi Riva. De aceeaşi părere este şi Franz Beckenbauer: „Lumea uită cât de obişnuite au fost primele 90 de minute. Cele 30 de minute de prelungiri au fost cu adevărat extraordinare”. Şi totuşi, chiar şi după standardele actuale, primele 90 de minute ale partidei de acum 44 de ani nu au fost deloc rele.

Italia a deschis scorul în minutul 8, prin Boninsegna, care l-a surprins pe Sepp Maier cu un şut foarte bun din afara careului, apoi, previzibil, s-a mulţumit să se retragă şi să apere avantajul. A făcut-o atent, exact, calm, având şi jucători cu un important potenţial ofensiv, precum Mazzola sau Domenghini, dispuşi să se sacrifice şi să contribuie la faza defensivă. În acelaşi timp, cei doi atacanţi, Riva şi Boninsegna, foarte mobili şi foarte buni din punct de vedere fizic, i-au ţinut permanent în alertă pe fundaşii germani.

De cealaltă parte, echipa lui Helmut Schon a căutat să împingă jocul spre poarta lui Albertosi şi să spargă lacătul italian. Beckenbauer, mereu cu capul sus, elegant, rapid, curajos, cu un dribling perfect din punct de vedere tehnic, şi Wolfgang Overath erau responsabili cu construirea atacurilor germane, care trebuiau să ducă mingea la atacanţii Seeler, care la 33 de ani încă evolua cu entuziasmul unui adolescent, şi Muller, oricând pregătit să profite de fiecare oportunitate sau de fiecare greşeală a adversarilor.

Deşi ocaziile nu au lipsit, rezultatul a rămas neschimbat. La pauză, Rivera i-a luat locul lui Mazzola, la fel cum se întâmplase şi în sferturi. Atunci, intrarea mijlocaşului de la Milan a schimbat în bine jocul italienilor, dar acum era vorba de un adversar de cu totul alt calibru. Totuşi, iniţial, prezenţa lui Rivera a adus un plus de strălucire şi de periculozitate în ofensivă pentru squadra azzurra, iar în primul sfert de oră al reprizei secunde Italia a părut să aibă iniţiativa. În acelaşi timp însă, ieşirea lui Mazzola a însemnat şi mai puţină rigoare defensivă. Interistul a avut rolul de a-l controla permanent pe Beckenbauer şi, în cea mai mare parte a timpului, a reuşit să facă acest lucru. Rivera era mai puţin dispus să se sacrifice, iar Kaiserul a căpătat tot mai multă libertate.

Uşor-uşor, germanii au preluat conducerea ostilităţilor şi dominarea lor a devenit tot mai clară. Careul italienilor a fost pe alocuri asediat. Roberto Rosato a scos de pe linia porţii un şut al lui Jurgen Grabowski, arbitrul mexican Arturo Yamasaki Maldonado a închis ochii la două posibile penaltyuri în favoarea germanilor. Timpul trecea şi Italia reuşea să reziste. Meciul se îndrepta spre un deznodământ atât de drag italienilor, o victorie cu 1-0, după o rezistenţă eroică. Apoi, în minutul 92, Gabrowski a aruncat o minge în careu, iar liberoul Karl-Heinz Schnellinger a venit fără om şi, din şase metri, a trimis mingea în poartă.

Schnellinger juca la AC Milan şi nu marcase niciodată în precedentele 47 de meciuri pentru echipa naţională. A făcut-o într-un moment în care nimeni nu mai spera. „Tocmai el, dintre toţi oamenii!”, a exclamat comentatorul german al partidei, Ernst Huberty. Un jucător care îşi câştiga pâinea în Serie A trimitea Italia în prelungiri. Cele mai frumoase prelungiri din istoria fotbalului.

În cele 30 de minute suplimentare, orice idee tactică a fost lăsată deoparte. Meciul a devenit o luptă cu garda jos între doi boxeri la categoria grea. Nici măcar simţul de autoconservare nu a mai funcţionat. Beckenbauer, care şi-a dislocat umărul, a continuat să joace, bandajat şi ţinându-şi braţul lipit de corp, pentru a evita posibilele lovituri în urma contactelor cu adversarii. Chiar şi italienii au renunţat la prudenţa lor obişnuită şi au arătat că ştiu şi să atace.

În minutul 94, Muller i-a adus pe germani în avantaj, profitând aşa cum doar el ştia de o neînţelegere în apărarea italienilor. Patru minute mai târziu, Tarcisio Burgnich s-a transformat dintr-un fundaş de fier într-un atacant veritabil şi a egalat. Peste alte şase minute, Riva a făcut 3-2, cu un şut la colţul lung din interiorul careului. În al cincilea minut din a doua repriză de prelungiri, Muller a marcat din nou, în urma unui corner. Un moment în care Rivera a riscat cu adevărat să fie luat la bătaie de Albertosi.

„De obicei aşezam un fundaş la bară, la cornere. Dar la acea fază era Rivera. Mi-a spus să nu fiu preocupat, că se ocupă el. I-am răspuns că e treaba lui să respingă mingea. Apoi a venit lovitura de cap a lui Muller. Gol! Rivera a crezut că mingea va ieşi, dar a trecut prin spaţiul dintre el şi bară. Am început să-l insult. «Figlio di puttana! Testa di cazzo! Stronzo!»”, a povestit fostul portar italian pentru L’Equipe.

Rivera a plecat de la locul faptei, conştient că poate face un singur lucru pentru a-şi repara greşeala: să marcheze. Şi exact asta a făcut. Italienii au reluat jocul de la centru, mingea a ajuns pe partea stângă la Boninsegna, acesta a scăpat de un adversar, a intrat în careu şi a pasat în centru, în zona punctului de la 11 metri. Acolo a apărut Rivera, care, calm, a pus latul a înscris pentru 4-3. „Un gol marcat cu o luciditate excepţională. Un gol pe care doar un mare jucător îl putea reuşi”, a recunoscut acelaşi Albertosi. Italia era în finală.



Învinşi categoric de Brazilia

„Dacă ar fi trebuit să jucăm în finală împotriva Braziliei după două meciuri cu prelungiri, cu Anglia şi cu Italia, am fi pierdut la cinci goluri”, spunea Uwe Seeler, încercând să vadă partea plină a paharului după un eşec dureros. În schimb, germanii au câştigat finala mică împotriva Uruguayului şi s-au întors acasă „ca nişte eroi”. Peste patru ani, pe teren propriu, Germania de Vest va merge până la capăt şi va câştiga cel de-al doilea titlu mondial.

Previziunea lui Seeler s-a potrivit însă în cazul Italiei. Epuizaţi fizic şi mental de duelul din semifinale, italienii nu au rezistat decât o repriză în faţa Braziliei lui Pele, care a câştigat finala cu 4-1 şi a devenit pentru a treia oară campioană mondială, intrând astfel definitiv în posesia trofeului Jules Rimet. În ciuda înfrângerii categorice din ultimul act, squadra azzurra reuşea cea mai bună performanţă în mai mult de trei decenii şi, mai important, aducea bucurie într-o ţară frământată de probleme politice şi sociale.

După semifinala cu Germania de Vest, urmărită la televizor de aproximativ 28 de milioane de italieni, oamenii au ieşit în stradă, într-o manifestare de entuziasm nemaiîntâlnită până atunci. Nici măcar titlul european din 1968 nu a fost sărbătorit la fel de intens. Bătrânii au comparat bucuria din 1970 cu cea de la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial. Acea victorie a contribuit la vindecarea multor răni, iar “Meciul secolului” continuă să fie şi astăzi o parte importantă a identităţii naţionale în Italia.

Selecţionerul Italiei a convocat un al patrulea portar pentru Cupa Mondială, ca măsură de precauţie

selectionerul-italiei-a-convocat-un-al-patrulea-portar-pentru-cupa-mondiala-ca-masura-de-precautie-262301

Selecţionerul Italiei, Cesare Prandelli, l-a convocat pe portarul celor de la Parma, Antonio Mirante, ca măsură de precauţie, după ce Salvatore Sirigu s-a accidentat uşor în timpul unui antrenament.

Medicul squadrei azzurra a declarat că goalkeeperul lui PSG, titular în amicalul din weekend cu Iralnda, a suferit o contuzie la coastă, o accidentare dureroasă pentru un fotbalist.

Stafful medical exclude însă o accidentare serioasă, iar chemarea la lot a lui Mirante este doar o precauţie.

„Antonio Mirante se va afla de asemenea în avionul care, mâine, va duce echipa naţională a Italiei în Brazilia. Portarul Parmei, care s-a pregătit alături de restul lotului la Coverciano, a fost convocat ca o măsură de precauţie”, se arată într-un comunicat al federaţiei italiene.

„El se va antrena cu echipa până pe data de 13 iunie, ultima zi în care un jucător accidentat poate fi înlocuit, potrivit regulamenteleor FIFA”, se mai precizează în comunicat.

Mirante este a doua rezervă la care apelează Cesare Prandelli, după ce fundaşul lui Inter Milano, Andrea Ranocchia, a fost reţinut în lot în această postura, în afara listei de 23 de jucători care vor avea drept de joc la Cupa Mondială.

Sirigu nu este singurul jucător din lotul naţionalei Italiei care are probleme medicale. Fundaşul Andrea Barzagli, care ar fi trebuit să fie titular în amicalul de miercuri seară împotriva Luxemburgului, va lipsi de la acest ultim test al squadrei azzurra înainte de plecarea spre Brazilia, din cauza febrei.

România a pierdut cel de-al doilea amical disputat în Elveţia, 1-2 cu Algeria

romania-a-pierdut-cel-de-al-doilea-amical-disputat-in-elvetia-1-2-cu-algeria-262320

Naţionala României a pierdut cel de-al doilea meci amical disputat în Elveţia. La Geneva, elevii lui Victor Piţurcă au fost învinşi cu 2-1 de Algeria, echipă calificată la Cupa Mondială din Brazilia. Golul tricolorilor a fost marcat de Alex Chipciu, în timp ce pentru algerieni au punctat Bentaleb şi Soudani.

Partida a stat sub semnul incidentelor produse de fanii formaţiei africane, care, în finalul primei reprize, au aruncat o sticlă pe teren şi l-au forţat pe arbitrul întâlnirii să trimită jucătorii la vestiare cu două minute mai devreme.

După aproximativ 20 de minute, jocul s-a reluat din momentul în care a fost întrerupt, apoi, după două minute, cele două echipe au schimbat terenurile şi au continuat meciul cu repriza secundă.

Piţurcă a făcut câteva schimbări în echipa de start faţă de partida cu Albania. Pantilimon a început ca titular în poartă, Chiricheş a fost folosit ca fundaş dreapta, fiind înlocuit în centrul apărării de Găman, iar Costin Lazăr a făcut pereche cu Bourceanu la mijlocul terenului.

Începutul de meci a fost unul intens, ambele echipe având ocazii importante de a marca. Tănase a irosit două oportunităţi bune, în timp ce, la cealaltă poartă, Feghouli a avut o şansă excelentă, dar a trimis peste poartă.

Deschiderea scorului a venit în minutul 22, atunci când Feghouli s-a distrat cu Chiricheş pe partea stângă şi apoi a centrat în faţa porţii. Pantilimon a încercat să reţină, dar a greşit incredibil şi a scăpat mingea, permiţându-i astfel lui Bentaleb să înscrie în poarta goală.

Replica echipei României a venit de la Marica, atacantul lui Getafe ratând de puţin întâlnirea cu mingea centrată de Raţ. În minutul 28, Chipciu a păcălit pasul la offside al africanilor şi a egalat, după ce a driblat şi portarul.

Până la pauză, România a ratat şansa de a trece în avantaj, prin Maxim, care nu a reuşit să trimită în poartă după o centrare excelentă a lui Tănase.

Repriza a doua a început cu o mare ocazie a lui Tănase, al cărui lob din interiorul careului, dintre doi fundaşi adverşi, a fost scos de sub bară de portarul algerian. A fost ultimul moment bun al echipei noastre, până la final algerienii preluând controlul jocului.

După ce Bentaleb a irosit o şansă foarte bună de a realiza dubla, în minutul 66, Soudani a făcut 2-1, cu un gol marcat din apropiere, în urma unei centrări de pe partea dreaptă.

Acelaşi Soudani şi Slimani, în două rânduri, au avut şansa de a mări avantajul algerienilor, dar Silviu Lung jr, care a bifat a şaptea selecţie în naţională în ziua în care a împlinit 25 de ani, a reuşit să limiteze proporţiile înfrângerii.

Motive de îngrijorare pentru Italia înaintea Cupei Mondiale. Squadra azzurra a remizat cu Luxemburg

motive-de-ingrijorare-pentru-italia-inaintea-cupei-mondiale-squadra-azzurra-a-remizat-cu-luxemburg-262381

Motive de îngrijorare pentru Italia înaintea Cupei Mondiale din Brazilia. Echipa antrenată de Cesare Prandelli a ajuns la al şaptelea meci consecutiv fără victorie, după ce a încheiat la egalitate, scor 1-1, partida amicală disputată la Perugia împotriva Luxemburgului.

Ultimul joc al squadrei azzurra înainte de plecarea spre Brazilia ar fi trebuit să fie o simplă formalitate şi o ocazie pentru jucătorii lui Prandelli de a se despărţi de proprii fani cu o victorie, ţinând cont de numele adversarului.

Şi, după cum începuse meciul, se părea că echipa care a cucerit patru titluri mondiale nu va avea nicio problemă. În minutul 8, Marchisio a deschis scorul, după o pasă excelentă a lui Balotelli, şi anunţa un succes fără emoţii.

Italienii nu au reuşit însă să se desprindă şi, cu trei minute înainte de final, Chanot a egalat cu o lovitură de cap, în urma unui corner.

În ciuda rezultatului surprinzător, selecţionerul azzurrilor, Cesare Prandelli, crede în continuare că echipa sa poate face un Mondial bun în Brazilia.

„Am încercat câteva lucruri, dar încă sunt aspecte ale jocului care trebuie îmbunătăţite. Trebuie să continuăm să muncim, dar ştim că putem avea o bună Cupă Mondială”, a spus tehnicianul italian.

Una dintre adversarele Italiei din grupa D a turneului final, Anglia, a terminat de asemenea la egalitate, scor 2-2, meciul de pregătire disputat la Miami împotriva Ecuadorului.

Jucătorul lui Manchester United, Antonio Valencia, a deschis scorul pentru sud-americani, însă englezii au întors rezultatul graţie reuşitelor lui Rooney şi Lambert, înainte ca Michael Arroyo să marcheze cu un şut superb din afara careului.

Ambele echipe au terminat meciul în inferioritate numerică, după ce Valencia şi Sterling au fost eliminaţi în minutul 79, în urma unei altercaţii.

Selecţionerul Angliei, Roy Hodgson, are şi alte motive de îngrijorare în urma partidei cu Ecuador, Alex Oxlade-Chamberlain accidentându-se într-un duel cu Carlos Gruezo şi fiind în pericol să rateze turneul final.

O altă echipă din grupa D, Uruguay, a încheiat pregătirile pentru Cupa Mondială cu un succes în faţa Sloveniei, scor 2-0, la Montevideo.

În absenţa lui Luis Suarez, în refacere după operaţia suferită la genunchi, Cavani şi-a asumat rolul de lider al atacului şi a deschis scorul după o pasă a lui Forlan, apoi i-a pasat decisiv lui Stuani la cea de-a doua reuşită a sud-americanilor.

Cristiano Ronaldo şi Franck Ribery au probleme medicale înaintea Cupei Mondiale

cristiano-ronaldo-si-franck-ribery-au-probleme-medicale-inaintea-cupei-mondiale-262291

Doi dintre jucătorii aflaţi pe podium în clasamentul Balonului de Aur în 2013, portughezul Cristiano Ronaldo şi francezul Franck Ribery, au probleme medicale înaintea Cupei Mondiale din Brazilia, dându-le emoţii fanilor în privinţa participării lor la turneul final, lipsit deja de mai multe nume importante.

Ronaldo nu a evoluat în amicalul pe care Portugalia l-a încheiat la egalitate cu Grecia (0-0) în weekendul trecut şi are şanse mici de a se afla pe teren la testul de sâmbătă cu Mexic.

Stafful medical al naţionalei lusitane a confirmat că starul lui Real Madrid are tendinită şi se antrenează separat de coechipierii săi, în încercarea de a se recupera cât mai rapid.

Totuşi, unul dintre coechipierii Balonului de Aur, Nani, a ţinut să-i liniştească pe fani: „Nu cred că situaţia lui Ronaldo este gravă, este relaxat în această privinţă. Lucrurile se vor rezolva. Sperăm că fie într-o formă bună, să joace şi să ajute echipa”.

Portugalia va debuta la turneul final pe 16 iunie, împotriva Germaniei, urmând ca apoi să întâlnească Ghana şi Statele Unite, în grupa G a Cupei Mondiale.

De cealaltă parte, deşi convocat în lotul definitiv al Franţei, participarea lui Ribery la Cupa Mondială este în continuare incertă.

Jucătorul celor de la Bayern Munchen a ratat ambele jocuri amicale disputate de naţionala condusă de Didier Deschamps, cu Norvegia şi Paraguay, din cauza unei accidentări la spate, iar selecţionerul francez ar dori să-l folosească măcar câteva minute în testul cu Jamaica de duminică.

În cazul în care Ribery nu va fi complet refăcut, el ar putea fi înlocuit de Remy Cabella (Montepellier) sau Alexandre Lacazette (Lyon).