-dolce_sport_uefa_champions_league_europa_leagueDolce Sport este televiziunea din România care va transmite următoarele trei sezoane ale UEFA Champions League şi UEFA Europa League, pe toate cele patru canale ale sale (Dolce Sport 1/HD, Dolce Sport 2/HD, Dolce Sport 3, Dolce Sport 4)

Telekom Romania Communications a câştigat drepturile exclusive pentru TV, online si aplicaţii mobile ale UEFA Champions League şi ale UEFA Europa League, pentru perioada 2015-2018. Astfel, dintre canalele de televiziune cu plată din România, cele Dolce Sport vor fi singurele care vor difuza cele mai importante competiții fotbalistice intercluburi din Europa.

Cele mai mari staruri ale fotbalului mondial vor putea fi văzute, în următoarele 3 sezoane, în meciurile transmise pe toate canalele Dolce Sport (4 canale SD şi două canale HD), dar şi prin platforma Telekom TV Web & Mobile (mai multe detalii despre modalitatea de înregistrare și pachete sunt disponibile aici). Drepturile includ difuzarea tuturor meciurilor, inclusiv UEFA Super Cup (Supercupa Europei), în direct sau în reluare, precum şi rezumatele de la miezul nopţii din fiecare competiţie şi magazinele săptămânale.

“Ne bucurăm să aducem încă o veste bună pentru microbiști în preajma sărbătorilor de iarnă. Ne-am propus de la început să construim un canal de sport de calitate, de aceea UEFA Champions League şi UEFA Europa League au fost în oferta noastră încă de la apariţia Dolce Sport, în 2010. Prin intermediul platformei Telekom TV Web & Mobile, clienții noștri se pot bucura de o experiență nouă și unică urmărind meciurile celor două competiții internaționale – de oriunde, pe orice tip de ecran și exclusiv pe Dolce Sport”, a declarat Vlad Enăchescu, directorul general al Dolce Sport.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *