404 Not Found


nginx
Chitu e de acord cu transferul la Steaua. Cat cere Viitorul pe mijlocas… – Sporting News

chitu1

În ciuda problemelor apărute după condamnarea lui Gigi Becali în cazul “Valiza”, Steaua caută în continuare variante pentru întărirea echipei şi oficialii din Ghencea au intrat în linie dreaptă pentru aducerea atacantului nigerian Osarimen Ebagua şi a mijlocaşului Aurelian Chiţu.

Vârful de la Varese ar urma să vină sub formă de împrumut, cu opţiune de cumpărare, în timp ce în privinţa lui Chiţu se discută un transfer definitiv.

Sursele ProSport susţin că mijlocaşul Viitorului şi-a dat deja acceptul pentru un transfer la Steaua, în condiţiile oferite de campioana României, însă în acest moment mutarea e blocată de preţul cerut de Gică Hagi pentru jucătorul său. E de aşptetat însă ca cele două formaţii să ajungă la o înţelegere în zilele următoare.

“Jucătorul este mulţumit cu salariul pe care-l primeşte la Steaua, însă Viitorul solicită peste 700.000 de euro în schimbul lui. E prea mult pentru vremurile astea de criză. Sper să ne înţelegem până la urmă, iar Chiţu să vină la Steaua”, a declarat o sursă din cadrul clubului roş-albastru pentru ProSport.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *