404 Not Found


nginx
Stoica a linistit fanii: ‘Au fost achitate drepturile salariale. În cazul “Valiza” a fost condamnat Becali, nu Steaua – Sporting News

stoica

Condamnarea lui Gigi Becali în cazul “Valiza” a provocat temeri în rândul fanilor. Suporterii se tem că UEFA ar putea exclude echipa roş-albastră din Liga Campionilor. Forul continental este foarte sensibil la astfel de cazuri, iar în trecut nu s-a sfiit să excludă in cupele europene echipe ca Juventus, Fener sau FC Porto.

Şi LPF a anunţat că va redeschide cazul în urma sentinţei definitive a ÎCCJ în acest dosar.

Steaua, prin vocea managerului general, a ţinut să-şi liniştească fanii. Într-o postare pe facebook, acesta a scris că Steaua nu va fi exclusă din Ligă şi va oferi mai multe detalii într-o conferinţă de presă ce va avea loc de la ora 12.00. Conferinţa de presă va avea loc la Palatul din Aleea Alexandru, locul preferat al lui Gigi Becali. Managerul face acest gest pentru a demonstra că deţine puterea la Steaua.

“Suporterii Stelei trebuie să stea liniştiţi. Astăzi au fost achitate drepturile salariale ale jucătorilor, Steaua nu suferă deloc în momentul de faţă, nu avem deloc datorii. Vom efectua turneeele aşa cum am anunţat pe site-ul oficial.

În cazul “Valiza” a fost condamnat Gigi Becali, nu Steaua. Banii nu erau ai Stelei, ci ai lui Gigi Becali.

Nu poate fi comparat cazul Stelei cu cel al celor de la Fenerbahce, pentru că acolo s-a dovedit faptul că a fost vorba de nişte meciuri trucate.

Nu cred că UEFA se poate sesiza atâta timp cât nu există o motivare a Înaltei Curţi”, a spus managerul echipei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *