Chinul zilelor de scoala

Mai am cosmaruri ca nu sunt pregatita pentru testele de la scoala. Oare cum ar interpreta specialistii in vise acest lucru? Ca nu ma simt in control asupra vietii mele sau ca imi e frica de nereusita? Pote trebuie sa ma pregatesc mai bine pentru analizele de sange sau la ochi.

Am umblat la o scoala de fete – bluze albe, fuste albastre si pantofi maro. Numai atunci purtam machiaj cand nu mergeam la teste.

Nu imi placea matematica, si in general subiectele care aveau raspunsuri fixe – care nu puteu fi ocolite cu niste cuvinte. Si istoria era ca matematica – nu imi placea sa invat date specifice. Cine isi aminteste de ele? Cand invatam istoria, singurele date importate erau intalnirile din weekend.

Imi placea filozfia, psihologia si religia pentru ca se putea vorbi mult la ele, iar cel mai mult se putea vorbi la orele de literatura. Deoarece citim carti a caror autori au decedat, cine ne poate spune ca eseurile despre ele sunt gresite?

Apoi mai era si educatia fizica – cel mai bun lucru era ca nu trebuia sa dam teste din ea. Dar in cazul meu, si asa era nevoie de scris creativ – pentru medicul meu. Cu ajutorul lui am evitat hocheiul pe iarba ca ciuma.

Avand o personalitate apucata, am facut notite la fiecare ora. Cand studiam pentru teste, am facut notite la notite. Abilitatea de a le memora m-a lasat sa termin scoala.

Acum, inabilitatea de a putea memora orice este motivul pentru care nu ma duc la ore de educatie pentru adulti. Celalalt motiv este ca nu mai vreau sa vad un carnet de note in viata mea. Nu am inteles niciodata cum puteam primi un 3 pentru efort la o materie la care aveam 10 pentru cunostinte.

Nu am avut niciodata problema de a fi favorita profesorilor. Pai, poate am fost favorita profesoarei de drama, dar ea a interpretat rolul in care nu sunt.

Cand eram in scoala, nu m-am gandit ca voi avea atatea probleme cu tema fiului meu cate am avut cu tema mea. Cine stia ca unele tari isi vor schimba granitele sau numele? Cine stia ca matematica va fi altfel?

Odata cand imi ajutam fiul mai mic sa invete pentru un test de istoria amercii, mi-a explicat ca istoria mi-a fost mult mai usoara deoarece aveam mult mai putina istorie de invatat. Poate nu cainele mi-a mancat tema, ci un dinozaur.

Poti face exorcism exercitiilor?

Constiinta mea nu merge in vacanta. O pot imbiba in crema de plaja si sa o tin la soare, ii pot cumpara harti si sa o duc in oras, pot s-o imbrac si s-o duc la o cina romantica, dar tot refuza sa se duca in vacanta.

In timp ce incerc sa ma distrez, constiinta nu inceteaza sa imi dea lectii. Desi incerc sa explic ca o vacanta este timpul in care poti manca si face lucruri pe care nu ti le permiti acasa, ea nu asculta. Constiinta ma sacaie cel mai mult sa fac exercitii. Insista sa fac exercitii si in timp ce sunt in vacanta.

Cand am inceput pentru prima data un program de exercitii, saritul corzii era exercitiul pe care l-am ales. Da, avea atat avantaje cat si dezavantaje; dar nu aveam nevoie de imbracaminte speciala, puteam face exercitii si cand vremea nu era indulgenta si imi puteam exersa si creierul in timp ce imi exersam corpul, uitandu-ma la stirile de dimineta.

Am scimbat coarda pentru jogging ca sa imi petrec mai mult timp cu sotul meu, dar timpul petrecut transpirand si regasindu-ne suflul nu era intocmai ceea ce ne dorisem. In ciuda acestui fapt, am perseverat.

Credeam ca ma descurc bine. Faceam jogging din de in ce mai mult. In ciuda acestui fapt, medicul m-a diagnosticat cu pneumonie in timpul mersului. Astfel, mersul era singurul exercitiu permis de medicul meu. Nu mi-a sfatuit sa ridic nici greutati, sa lucrez prea mult sau sa ma obosec excesiv. In general, mi-a sfatuit sa nu fiu nici mama, nici sotie.

Cand plamanii si-au revenit, dorinta de a face jogging nu a facut acelasi lucru – pana la vancanta din Florida. In timp ce eu ma plimbam pe plaja, oamenii de varsta parintilor mei faceau jogging pe plaja. M-a muscat ceva – nu era un rac de pe plaja, ci insecta joggingului.

Am inceput iar jogging-ul, dar fara sotul meu. El facea jogging pentru viteza iar eu pentru rezistenta – un mod frumos de a recunoaste ca eram lenta. Am facut jogging pentru cativa ani, pana cand iar am incetinit la nivelul de plimbare – acum din cauza spatelui.

Desi am fost fortata sa imi conserv energia, dar imi lipsea joggingul, exercitiul face inca o mare parte din viata mea. Intotdeauna fug sa indeplinesc sarcini, iar cand imi uit acasa lista de cumapraturi, alerg prin memorie.

Din pacate, constiinta mea nu este satisfacuta cu asta. Vrea o ora de exercitii in fiecare zi – fie ea o plimbare, yoga sau o sesiune la sala de fitness – chiar si cand sunt in vacanta. Sa fiu sincera, eu cred ca am o constiinta grasa si vinovata.

Povesti sau lectii?

A fost o data ca niciodata o fata care se numea Goldilocks. Cand eram o fetita, acesta era doar o poveste de adormit copii. Ca si adult, pot citi printre randurile povestii. Oamenii mofturosi sunt greu de suportat.

Cand am auzit povestea Cenusaresei, vroiam papuci din sticla. Acum as avea nevoie de ei in marimea 38. Daca as incerca sa imi strecor picioarele intr-o pereche de 35, mi-as darama visele despre Fat Frumos. ‘Daca pantoful se potriveste, poarta-l’ – acesta este lectia Cenusaresei.

Ca si copil, am vazut ce patit Alba ca Zapada, ca dovada ca merele nu erau sanatoase, contrar spuselor mamei. Azi insa ma gandesc daca oare marul a vindecat-o pe Alba ca Zapada de mirosul neplacut al gurii de dimineata.

Fromoasa din Padurea Adormita a dormit timp de 100 de ani fara un mar si tot nu l-a dezgustat pe print cu mirosul neplacut al gurii cand acesta a sarutat-o. Nu vreau sa dorm timp de 100 de ani, dar mi-ar placea daca m-as putea intepa cu un ac, in loc de fus, daca as putea trage un pui de somn. As accepta chiar si daca as fi trezita de cainele care ma linge.

Apoi mai este si povestea lui Rapunzel, care a fost inchisa intr-un turn. Cand eram fetita am crezut ca este povestea romantica a unui print, care se urca pe parul ei sa o salveze. Acum vad ce era printul – cel care se urca pe scara sociala.

Scufita Rosie nu ar fi o poveste buna azi. O fata care umbla singura in padure ar fi incorect din punct de vedere politic. Si care bunica are ochi si urechi mari? Bunicile de azi au la dispozitie chirugi plasticieni.

Cele mai multe povesti din copilarie erau despre fete, dar cand ma gandesc la Hansel si Gretel, realizez ca nu s-ar fi putut pierde in padure daca Hansel ar fi cerut niste indicatii.

‘Jack si tupina de fasole’ era despre un baiat, dar ca adult vad lectia adevarata. Uriasul nu era de fapt un urias, ci avea probleme cu inaltimea. Daca o fata s-ar urca pe tulpina de fasola, si-ar lovi capul de tavanul de sticla; si in piata de aur de azi, gaina ar face oua mai mici.

Povestea mea preferata din copilarie era ‘Motorul care putea’. Imi alimenta presidpozitia genetica de a fi optimista. Desigur, azi nu vreau sa fiu ca motorul, sa o iau peste dealuri.

Unde sunt zilele lenese de vara?

Deoarece traim in timpuri in care oameni sunt stresati si fac mereu mai multe lucruri deodata, cred ca meritam cu totii sa fim lenesi din cand in cand. Din pacate, constiinta mi-e hiperactiva si nu vrea sa ma asculte. Trebuie sa imi includ in program timpul in care nu fac nimic, ca sa nu ma simt vinovata ca nu fac nimic productiv in timpul acesta.

Totusi exista o linie fina intre a fi lenesa si a fi practica. Hainele imi sunt negre – imprimeuri negre, linii negre si pur si simplu negru. Cand cumpar imbracaminte nu ma uit la alte culori decat la cele negre. Acesta imi salveaza din timp pentru ca nu trebuie sa imi fac griji ce se potriveste – negru merge cu negru.

Mama ’salva timp’ deoarece nu mergea sus la etaj cand trebuie sa duca ceva acolo, ci punea obiectele pe scari si regula nescrisa era ca acela care merge sus pune obiectele la locul lor. Regula mea nescrisa este ca aceasta regula nu se aplica, deoarece nu pot urca peste obiectele puse pe scari.

Oamenii tind sa evite scarile daca pot lua liftul. Lipsa de exercitii contribuie la faptul ca mai mult de 66% din americani sufera de supragreutate. Nu lispeste numai exercitiul facut in sala, ci si exercitiul pe care l-au facut stramosii nostri pentru ca nu aveau curent electric, masini sau telefoane. Datorita telefonului meu nu trebuie sa ma ridic de la birou ca sa-l intreb ceva pe sotul meu. Din cauza telefonului nici nu imi exersez corzile vocale, deoarece nu trebuie sa il strig cu voce tare.

Pentru cei care nu fac efortul de a face cateva exercitii exista programe dietetice si proceduri chirugicale. Pentru cei care nu fac efortul de a gati exista mancarea gata preparata, dar nu cred ca cumpararea acesteia inseamna ca sunt lenesa – daca nu le cer sa mi-o aduca la domiciliu.

In timpul concediilor incerc sa fac atatea lucruri incat sotul meu mi-a spus sa nu mergem in vacanta, ci sa ramanem acasa si sa nu facem nimic. Am incercat, dar constiinta m-a refuzat. Singurul mod in care imi puteam convinge constiinta de a nu mai mentiona lucrurile care trebuiau facute era sa le fac.

Nu mi-am cautat cosul cu ac si ata, deci poate chiar sunt lenesa. Vreau sa imi cos noul motto pe perna : “Nu amana pe maine ceea ce poti face azi – numai atunci cand gasesti o scuza buna” . Poate gasesc o perna de canapea care arata ca un cartof.

Poze sau pozne?

Exista trei tipuri de colectii de fotografii – fotografiile din albume, cele din cutii si cele de pe usa frigiderului. Pozele de pe frigider sunt pentru cei care pot gandi in afara cutiei.

Nu imi place sa fiu fotografiata. Daca o fotografie spune cat 1000 de cuvinte, exista milioane de cuvinte cu ajutorul carora va pot spune de ce nu imi place.

Deoarece cred ca trebuie sa fac cu altii ceea ce vreau ca ei sa imi faca mie, nici nu fac poze. Sotul meu este fotograful familiei, un fotograf amator a carui specialitate sunt fotografiile la minut.

Dupa definitia mea, fotografiile de minut sunt acele care au fost facute fara premeditare sau permisiune. Acele poze in care copiii arata dragut, dar adultii nu arata prea bine.

Adultii au nevoie de timp ca sa puna jos tortul sau paharul cu vin. Avem nevoie de timp sa ne aratam partea buna – daca avem una. Trebuie sa ne sugem burtile, sa ne aranjam parul – sau sa fugim din raza aparatului de fotografiat.

Sotul meu are acum o camera digitala. S-au terminat zilele in care speram ca va ramane fara film sau cand puteam sabota negativele care au iesit…negativ.

Da, aparatul lui de fotografiat are un buton pentru stergere, dar nu intotdeauna este de acord cu mine asupra pozelor care ar trebui sa fie sterse. Incerc sa aleg poze pentru albumul nostru, care sunt atat reprezentative cat si incantatoare. Daca el ne-ar alege pozele, am avea o intreaga librarie de fotografii.

Un timp am avut sperante legate de pozele digitale – ideea era ca familia si prietenii sa imi trimita pozele prin e-mail. Din pacate, cele mai multe poze au fost trimise de sotul meu – de la biroul lui in biroul meu – separate doar de niste scari. Am apreciat gandul dar ma gaseam in aproape oricare poza. Apoi am pus rama electronica in biroul lui, sperand ca va intelege ca nu vreau sa ma uit la poza mea.

Pe masura ce imbatranesc, apreciez pozele cu atat mai mult. Cand primesc o poza noua de la un membru al familiei sau de la un prieten de la care aveam deja poza, o pun deasupra pozelor anterioare. Uitandu-ma la pozele anterioare este ca si cum m-as duce inapoi in timp.

Desi nu vreau sa imi amintesc cum aratam in trecut, ocazional ma silesc sa zambesc – desi tot nu imi place ideea – pentru o fotografie noua. Vreau ca generatiile viitoare sa stie de la cine si-au mostenit frumoasele trasaturi, carisma si iluziile.

Asta-i regula

‘Nu o baga in gura!’ ‘Nu o atinge!’. Vietile noastre au inceput cu reguli, iar acestea se inmultesc pe masura ce crestem.

Dupa ce am invatat sa merg, azueam ‘Nu fugi prin casa!’. Dar odata, mama a fugit. De fapt, fugea dupa mine si sora mea cu un pistol de apa, dar era mama care a cazut si si-a lovit piciorul de masa. Atunci am auzit pentru prima data ‘Fa ceea ce iti spun, nu ceea ce fac.’

‘Nu vorbi cu gura plina’ ‘Nu pune cotul pe masa’ ‘Intreaba pe cineva sa ti-o da, nu iti intinde mana dupa ea’. Trebuia sa ne gandim la atatea lucruri in timp ce mancam tot ce aveam in fata.

Cand ma duceam la scoala mi se spunea ‘Joaca-te frumos’ ‘Imparte lucrurile cu altii’ ‘Coloreaza in interiorul liniilor’. Evident, Picasso nu trebuia sa urmeze acea regula.

‘Nu vorbi daca nu esti intrebat’ ‘Copii ar trebui sa fie vazuti nu sa fie ascultati’ – nu si in secolul 21. Din pacate, astazi copii sunt cei care fac regulile.

Unde erau regulile cand eram o mama tanara? Unde erau instructiunile pentru cresterea unui copil? Erau instructiuni doar pentru ansamblarea patutului sau pentru folosirea incalzitorului de biberon.

Cei care spun ca regulile sunt facute ca sa fie incalcate nu au avut niciodata adolescenti. Incerci sa-i inveti ca regulile ii protejeaza, ceea ce nu este un lucru usor, deoarece politicienii si avocatii sunt mereu la televizor pentru ca au incalcat regulile.

Ca si adult urmez regulile drumului – in majoritatea cazurilor. Pavlov si-a antrenat cainii sa saliveze cand suna clopotelul. Soferii sunt antrenati sa opreasca la semafor, sa nu treaca de limita de viteza, sa semnalizeze cand schimba banda. Oamenii sunt antrenati dupa sunetul masinei politiei.

Cred ca urmez regulile. Sunt un exemplu pentru copii, deoarece cred ca urmand regulile altora, ei imi vor urma regulile proprii. In ciuda acestui fapt, fiului meu mai mic ii place sa spuna despre cartile tehnice ale obiectelor ca sunt de fapt carti cu reguli.

Bine, nu urmez fiecare regula, de accea unele fisiere din calculator imi pot aparea la emisiunea ‘Obiecte Pierdute’.

Cuvantul regula provine din cuvantul a regla. Dar americanii nu sunt reglati, ei sunt guvernati. In locul regulilor ar trebui sa avem ‘guvernari’. Considerand modul in care ne fuctioneaza guvernul, am avea multe motive sa intrebam ce inseamna regulile pentru ei.

Vremea schimbarii sau schimbarea vremii?

“Mi-as dori, dar nu am timp” . “Scuze, dar am prea multe de facut.” “Poate ma pot duce saptamana viitoare”. Luni se transforma in Joi, Joi se transforma in luna viitoare. Ma simt ca si un caine care fuge dupa coada sa. Este timpul sa ma opresc si sa miros gratarul.

Este timpul sa ne bucuram de motivul pentru care ne-am mutat in California de Sud – vremea. Pentru mine si pentru sotul meu, traitul in Est a devenit un cuvant de sase litere – zapada. Acum sunt dependenta de soare.

Daca ploua, incerc sa ma gandesc la spusele bunicii – ‘Daca nu ploua, ce ar face lucratorii din fabricile de umbrele?’. Pai, bunico, atunci ei ar putea veni in California de Sud si sa fie meteorologi.

Nu ai nevoie de antrenament formal. Ai nevoie doar de par frumos si un zambet incantator. Zambetul este foarte folositor cand vrei sa explici de ce nu au fost corecte prognozele meteo.

Prezicerea vremii in California de Sud este la fel de grea precum prezicirea faptului ca va urma noapte dupa zi. In loc sa aiba o diploma in meteorologie, meteorologii ar trebui sa aiba geamuri in birou.

Majoritatea celor care traiesc in California de Sud nu au barometre, metraje de umiditate sau imagini de la sateliti ca sa prezica ploaia. Stim ca este probabil ca va ploua cand ne-am spalat masina, sau ca nu va ploua daca avem umbrelele cu noi.

Daca meteorologii prezic ca va fi partial innorat cerul, stiu mai mult decat ei despre cum va fi vemrea. Ei sunt pesimisti. Daca erau optimisti, ar spune ca cerul va fi partial senin.

In muzicalul ‘Man from La Mancha’, Don Quijote canta ‘Ori gresesc ori nu, dar trebuie sa fiu eu!’. Daca adaugi cuvantul ‘vremea’ dupa ‘gresesc’, primesti o melodie care ar putea fi melodia-tema pentru meteorologi.

Din pacate, acesti oameni au nevoie de consimtamantul nostru mai mult decat au nevoie de o melodie-tema. Daca prognoza lor primeste o nota mai proasta ca si a adversarilor, sunt batuti de vreme.

Familia si prietenii care traiesc in zona vestico-centrala sau in cea de est da Californiei de Sud le dau note mici deoarece noi nu avem anotimpuri. Dar le pot suporta furtuna de gelozie – mai ales din noiembrie pana in martie.

In cele din urma, este demonstrat stiintific ca vremea are efect asupra starii noastre de spirit. Pe mine soarele ma face sa ma simt fericita, ploaia ma face trista si ceata ma face sa ma simt singuratica. Dar cand traiam in New Jersey, zapada ma facea sa ma mut.

Te conduc la nebunie?

Nu stiu de ce au femeile reputatia de a fi soferi prosti – doar daca impinsul trasurilor de cumparaturi nu este considerat sofat. Eu cred ca stiu sa conduc bine, deoarece mi-am petrecut sapte ani conducand prin New York. Cand cantam melodia ‘New York, New York’, schimbam versurile in ‘Daca poti conduce acolo, poti conduce oriunde’.

Cand conduc, urmez regulile drumului in timp ce incerc sa nu ma apropii prea mult de masina din fata. Opresc ca sa las pietonii sa treaca strada, dar cand sunt pe autostrada imi incrucisez degetele. Stiu ca merg prea repede cand nu pot citi tablitele de inmatriculare a masinilor pe langa care trec.

In opozitie cu cei mai multi californieni, eu nu ma opresc sa ma uit la accidente. Nu cred ca panele sau motoarele supraincalzite sunt catastrofe. Cei din New York nu opresc sa vada accidentele – nici daca si ei sunt implicati.

Cea mai mare problema cu soferii din California este ca schimba banda mai des decat imi schimb gandul asupra rochiei pe care am sa o port la un cocktail-party. Iar atunci cand o schimba nu semnalizeaza. Din pacate, schimbatorii de banda Kamikaze vin in mai multe stiluri.

Exista cei care o fac matematic – stiind ca distanta cea mai mica intre doua puncte este o linie dreapta, ei trec trei benzi ca sa ajunga la iesirea de pe autostrada. Apoi exista cei care sunt atenti la greutate. Incerca sa intre in fata ta, nu reusesc si te fac sa franezi ca sa se poata strecura. Si ultimii sunt cei care danseaza cu stelele. Ei de fapt nu schimba banda ci valseaza intre ele. Este nevoie de doi oameni pentru tango, dar numai de unul singur sa cauzeze un accident.

Din fericire, unii soferi te avertizeaza ca sunt periculosi. Soferii care se uita la harta in loc sa se uite la drum nu trebuie sa conduca mult sa vada un accident, iar cei care isi aplica machiajul uitandu se in oglinda retrovizoare arata distrusi.

Condusul defensiv inseamna a fi atent la ceilalti soferi, ca sa nu platesti pentru greselile lor. Pistolarii din Vest aveau o scobitura pe curea pentru fiecare om impuscat. Poate soferii prosti ar trebui sa aiba o scobitura pe placuta de inmatriculare pentru fiecare accident cauzat. Iar fiecarui sofer care vrea sa conduca in siguranta pe autostrada ii spun ‘Mersí!’

Chiar esti ceea ce mananci

Mancarurile facute acasa – cotlet de porc, carne fripta si pui fript – erau mancarurile de zi cu zi. Acum le mancam doar la ocazii speciale. O familie care isi poate coordona programul astfel incat sa poata lua cina impreuna a devenit o mare raritate.

Gandurile despre mancare variaza de la necesitati la mancarurile nesanatoase – de la vitamine si minerale la pizza lui Vic si mancarea chinezeasca a lui Ming – de luat acasa. Deoarece se pare ca batem cu totii pasul pe loc, mancarea de luat acasa a devenit cina familiei.

Durerile de cap, crampele si greata sunt realitatea mea. M-as simti bine daca aceasta problema avea un nume exotic – ca Virusul din Somalia de Sud – dar este numai banala intoleranta de mancare.

Mi-as dori sa nu pot tolera ocra – as putea trai viata la maxim fara ea. Dar nu, trebuie sa fie laptele si graul – painea de la hamburger si milkshake-ul prea gros. Nu tolerez McDonalds-ul.

Mancarea de luat acasa este inselatoare deoarece demonii dietei pot juca de-a v-ati ascunselea. Exista grau si in maioneza, iar lapte in sosul pentru ulei. Trebuie sa fiu Dick Tracey-ul mancarurilor de luat acasa.

Trebuia sa renunt la cafea din cauza cofeinei dar asta insemna si renuntarea la ceai, cola si ciocolata. Stirea buna este ca exista viata si dupa ciocolata, dar nimeni nu rezista atata.

Se pare ca exista o regula nescrisa care spune ca pe masura ce un lucru are gust mai bun, cu atat este mai mare posibilitatea sa ai intoleranta impotriva lui. Zaharul rafinat imi da dureri de stomac, dar nu pot renunta la mancarurile care contin zahar rafinat – este prea neamerican – daca nu imposibil.

Zaharul este un sfert din susra de calorii a unui american, deci cred ca nu este o coincidenta ca cei mai multi americani cantaresc prea mult.

Renuntarea la zahar inseamna si renuntarea la dextroza, fructoza si lactoza. Odata credeam ca acestia sunt doar parteneri ai unei firme juridice dar orice cuvant care se termina in ‘oza’ este o forma a zaharului. ‘Oza’ este un sufix de patru litere, scris cu trei.

Un american oarecare consuma anual 8 kg de indulcitori proveniti din porumb. Siropul de porumb bogat in fructoza se poate gasi ca ingredient in aproape orice. De fapt, industria de bauturi utilizeaza mai mult indulcitor decat industria dulciurilor.

Se pare ca in loc sa mananc, ar trebui sa pasc pentru o dieta bogata in fibre si sa mananc orz, hrisca si ovaz. Din pacate, nu erau fibre destule in fulgii de porumb imbogatiti cu vitamine – doar daca nu mancam si cutia.

Cine a pus “destept” in “ceas desteptator”?

Sunt sigura ca nu sunt singura careia nu-i place ceasul desteptator. Mi-as dori sa ma trezesc aratand atat de odihnita ca si femeile din reclame. Dar nu este asa. Ma trezesc dorindu-mi mai mult medicamente somnifere decat vitamine de dimineata. Cand ochii mi se deschid, vad cantarul din baie uitandu-se la mine cu ochiul singuratic. Spre norocul meu, el nu vorbeste, dar nu isi exprima nici empatia.

Deoarece eu si cu sotul meu ne avem birourile acasa, ati spune ca putem evita traficul in timpul orei de varf. Gresit. Traficul nostru in timpul orei de varf include baia, ziarul si telefonul. Singurul mod in care pot evita ora de varf este daca impaturesc hainele sau scot farfuriile din spalatorul de vase, dar aceasta modalitate pare un pic disperata.

Ma simt disperata si cand ma duc sa cumpar imbracaminte. Cand vanzatoarea ma intreaba ce accesorii voi purta cu hainele cumparate, ii cer ajutorul. Daca mi-as accesoriza singura hainele, as fi arestata de politia modei ca si accesoriu la o crima.

Inca nu am fost arestata, dar am primit amenzi din cauza parcarii necorespunzatoare. Deoarece in California de Sud au cazut mai putin de 10 cm de ploaie anul acesta, mi-am folosit stergatoarele de parbriz pentru depozitarea amendelor.

DIn fericire, nu am o masina de cusut sau rulota. Daca ar trebui sa imi cos hainele, nu as putea iesi din casa iar daca as avea o rulota nu as putea sa scap de gatit si curatat.

Am ajuns la varsta la care nu pot evita sa imi vopsesc parul. Daca Dumnezeu nu s-ar fi odihnit in a saptea zi, as fi blonda. Iar daca sotul meu nu s-ar fi odihnit in ziua a saptea, usa de garaj ar fi reparata.

Mi-as dori ca problemele lumii sa fie rezolvate fara arme. Cand imi cresteau baietii, nu i lasam sa aiba pistoale de jucarie. In locul lor se impuscau cu degete ascutite, dar pe masura ce s-au maturizat, au inteles ca violenta nu rezolva nimic.

Au si un caine. Ocazional uita sa ii dea lui Zachary de mancare sau sa iasa cu el la o plimbare. Ocazional il impiedicau sau ii puneau coarne de ren. In ciuda acestui fapt, el tot doarme la piciorele mele – si langa patul meu si in masina mea. Poate a trai viata de caine isi are avantajele. Cainii nu trebuie sa se trezeasca cand suna desteptatorul.