Dupa ce deplingea acum doua zile veniturile mici ale ministrilor, Tariceanu a gasit o solutie pentru cresterea lor: a numit ministri in Comisia de privatizare a Daewoo. In aceasta calitate, Vladescu, Vosganian, Barbu, Atanasiu si Berceanu vor primi indemnizatii suplimentare, a caror valoare nu a fost inca stabilita. Citiva dintre ministrii din aceasta comisie au mai fost si la CEC si la BCR.

Indemnizatiile primite de ei in acea calitate au fost mai mari decit salariul de ministru. Analistii economici dezaproba gestul premierului, sustinind ca era preferabila numirea unor tehnocrati. Guvernul sustine ca a pus acesti ministri la Daewoo pentru ca sint competenti si pentru ca au avut experienta privatizarii BCR.

Guvernul a decis ieri infiintarea Comisiei de privatizare a Daewoo Craiova, din care fac parte nu mai putin de cinci ministri. Astfel, presedintele comisiei este ministrul Finantelor, Sebastian Vladescu, iar membri sint Varujan Vosganian (Economie), Radu Berceanu (Transporturi), Gheorghe Barbu (Munca) si Teodor Atanasiu (AVAS).

Din comisie mai fac parte Razvan Orasanu, fost presedinte al AVAS, actual consilier al lui Tariceanu, si vicepresedintele AVAS, Laszlo Gyerko. In perioada in care va functiona aceasta comisie, ministrii vor incasa, pe linga salariu, si indemnizatie in calitate de membri ai comisiei.

Modul de calcul al indemnizatiei trebuia, in principiu, stabilit in acelasi act normativ in care s-a numit comisia, dar, potrivit unor surse guvernamentale, acest lucru nu apare in legea Guvernului. „Comisia va elabora un act normativ cu strategia de privatizare in care vor fi incluse si prevederile referitoare la indemnizatii“, ne-au spus sursele noastre.

Uzina craioveana urmeaza sa fie vinduta in cursul acestui an. In principiu, remuneratia membrilor Comisiei de privatizare se stabileste in functie fie de salariul directorului societatii, fie de remuneratia membrilor Consiliului de Administratie. Dupa aparitia controversatei ordonante OPSPI, Daewoo a trecut in subordinea AVAS condusa de Atanasiu.
Integral in Cotidianul

Politicieni descurcareti s-au “lipit” de inca o privatizare
Vladescu si Barbu s-au ocupat si de BCR

“Guvernul este interesat sa privatizeze in termeni cat mai favorabili acest obiectiv economic”, a declarat Oana Marinescu. Comisia isi va incepe activitatea in cel mai scurt timp, iar procesul de privatizare propriu-zis va demara in martie anul acesta.

Deocamdata nu se stie cum vor fi retribuiti membrii comisiei. Experientele similare au aratat ca demnitarii participanti la privatizarile anterioare au castigat indemnizatii de invidiat.

Doi dintre ministrii membri ai comisiei, Sebastian Vladescu si Gheorghe Barbu, au mai incasat bani si din privatizarea BCR (Vladescu 109.045 lei si Barbu 112.610 lei).

Ministrul finantelor “a ridicat” alti 68.505 lei din neprivatizarea CEC, in calitate de presedinte al Comisiei de privatizare. Pana in prezent s-au declarat interesate de preluarea Daewoo Automobile companiile General Motors si Ford Automobile, premierul Calin Popescu-Tariceanu avand intrevederi cu reprezentantii ambelor companii.
EvZ.

HotNews.ro, 11 ian 2007

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *