De ce este Stolojan popular ?

Liderii PNL au descoperit cu uimire ca platforma Stolojan-Stoica atrage adepti si ca vreo citeva zeci de notabili ai partidului au semnat un fel de apel la unitate. Cind tu dai afara pe cineva si altii cer unitate cu acel cineva, asta arata ca ai o problema, oricite volte diplomatice ar folosi semnatarii apelului.

Uimirea liderilor PNL este surprinzatoare. Era de asteptat ca a doua persoana ca popularitate de pe scena politica va rupe serios din baza electorala si de cadre a partidului. Oricite comitete si comitii de exclus oameni se intrunesc la PNL, popularitatea nu poate fi decisa pe holuri si votata in sedinte.

Conducerea PNL arata ca atunci cind a exclus pe banda grupul Stoica-Stolojan nu doar ca a incalcat bunul simt care permite membrilor unui partid democratic sa-si critice conducerea, dar a facut si o imensa greseala de calcul: cita vreme se manifesta in cadrul partidului, chiar daca iti sint inconfortabili, ii mai poti controla printr-o combinatie de posibile recompense si probabile pedepse („nu vrei o functie?”; „poate te dau afara!”).

Odata exclusi, au nu doar libertatea, ci si interesul sa se manifeste cu toata forta impotriva conducerii care i-a exclus. Pare ca sefii liberali actuali au crezut sincer ca excluderea din Partid inseamna finalul, retragerea, ca fara Partid nu mai insemni nimic. Si acum se arata surpinsi: „uite, dom`le, noi l-am dat afara si el tot mai misca!”.

Nu doar ca misca, dar ii misca si pe altii. Cum peste tot in PNL conducerea se alege pe liste, inevitabil ramin intregi grupari pe afara. Practic, fiecare filiala a PNL are o grupare dominanta si una dizidenta, de aici si numarul comiteteler de sprijin pentru Platforma Liberala. La asta se adauga atractivitatea popularitatii lui Stolojan.

Politica romaneasca este inca puternic personalizata. Liderii fac partidele, nu invers. PD a fost in forma cita vreme Petre Roman insusi era un lider veritabil, nu un patetic invitat permanent la OTV. Cind Roman s-a apropiat el personal de pragul insignifiantei, si partidul risca sa dispara, fiind ridicat abia ulterior de Traian Basescu.

Singurul exemplu cind un partid a facut un lider a fost Adrian Nastase. Cum transplantul nu a reusit, Nastase s-a prabusit pentru ca el personal nu avea substanta. Era modelul vechiului nomenclaturist: nu il alegea nimeni, datora totul Partidului.

Spre deosebire de Tariceanu, Stolojan ofera o perspectiva: propria popularitate si alianta viitoare cu Traian Basescu. Oamenii cunosc sondajele si actioneaza ca atare. Basescu si Stolojan inseamna primele locuri in topul popularitatii. Tariceanu et comp. inseamna pierderea in coloana. Cei care nu au nimic de pierdut in prezent, dar asteapta ceva pentru viitor, au sarit repede in barca Stolojan.

Este un calcul pur rational si profund pragmatic. In schema lor, la Platforma Liberala se impart deja functiile de ministri si parlamentari, pentru inlocuirea actualilor ministri si parlamentari PNL.

Faptul ca Stolojan ramine atit de popular in sondaje este totusi destul de interesant si greu de explicat. Vorbim de o persoana care a dat un colosal semn de slabiciune cind s-a retras in 2004. Iar slabiciunea nu este apanajul invingatorilor, mai ales in politica.

Mai mult chiar, nu a dat nici o explicatie clara pentru acel moment, lasind imaginatia publica sa zburde in voie, motiv pentru care iesiri de genul Cosmin Gusa, care l-a acuzat ca ar fi ofiter acoperit, mai sint inca bagate in seama. In plus, Stolojan este un adevarat anti-orator, pare prins intr-o permanenta lupta cu cuvintele, care fug de el. Nici macar nu este un om proaspat.

Dimpotriva, are un trecut consistent in aceasta tranzitie politica, de la mandatul de prim-ministru in 1991-1992 la sustinerea lui Iliescu in 1996 si candidatura ratata din 2000. Atunci cum de este popular Stolojan? Pentru ca oamenii il vad retinut si serios. Iese astfel din pluton. Se remarca prin absente prelungite si prin nespectaculozitate asezata atunci cind apare. Oamenii il vad pe Stolojan ca un om politic „altfel”.

Avem o clasa politica unde domina dorinta disperata de a iesi pe sticla si de a avea ziaristi la conferintele de presa. Se intretine astfel un fals clasament politic: numarul de aparitii este echivalat cu popularitatea. Nu conteaza ca primim permanent dovezi ca nu este asa. Un Cosmin Gusa nu creste in sondaje oricite fumigene bagate in seama de presa lanseaza.

Politicienii nostri traiesc cu iluzia ca daca apari la televizor cit mai mult esti si ascultat si votat cit mai mult.

In schimb, Stolojan se remarca prin discretie. A avut mai putine aparitii in 16 ani decit Gusa in jumatate de an. A stat aproape 2 ani la Cotroceni, perioada in care a dat doar citeva interviuri. Nu se inghesuie sa apara si asta nu pentru ca ar fi un geniu al comunicarii, ci pentru ca nu ii place. Iar atunci cind apare totusi, oamenii il asculta pentru ca pare un eveniment: a mai iesit Stolojan.

In plus, are permanent aerul ca vorbeste despre chestii serioase – politici, bani, investitii, rezultate etc. – spre deosebire de ceilalti, care se cearta si se balacaresc. I-a raspuns scurt lui Cosmin Gusa, zicindu-i ca spune prostii si a trecut la altceva.

Acest aer de om care apare rar si spune lucruri serioase intretine mitul Stolojan, care functioneaza de cind a fost prim-ministru, o clasica activare a mitului salvatorului in versiune tehnocrata (Raoul Girardet da in a sa Mituri si mitologii politice exemple din Franta anilor ’50 care seamana uimitor cu evolutia lui Stolojan).

Dilema Veche, Cristian Ghinea, 15 nov 2006

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *