Masuri de precautie pe toate aeroporturile UE

Pe aeroporturile din toate tarile Uniunii Europene intra in vigoare, luni, 6 noiembrie, restrictiile privind transportul lichidelor la bordul avioanelor. Pasagerii nu mai au voie sa ia in bagajele de mana decat cantitati reduse de apa, pasta de dinti, parfum si deodorante, scriu agentiile internationale de presa.

Comisia Europeana, companiile aeriene si aeroporturile au explicat in ce constau aceste restrictii.

Calatorii nu vor avea voie sa ia in avion decat flacoane sau sticle care cantaresc mai putin de 100 de mililitri. Toate acestea vor trebui transportate in pungi de plastic transparente, iar cantitatea lor totala va trebui sa nu depaseasca un litru.

Unele aeroporturi vor oferi pungi in conformitate cu normele stabilite, dar legea nu le obliga sa faca acest lucru, a declarat un purtator de cuvant al comisarului european pentru Transporturi, Jacques Barrot. Pungile care izoleaza termic, folosite pentru congelatoare, trebuie sa se incadreze in noile dispozitii, a adaugat el.

Masurile se aplica in cazul substantelor lichide cum ar fi bauturile, supele, parfumurile, dar si aerosolurile (fixativ pentru par, deodorant, produsele sub forma de gel (geluri de dus, sampoane) sau cele solide ca pasta de dinti.

Sunt permise cantitati mai mari.doar in cazul biberoanelor si medicamentelor sau alimentelor necesare bolnavilor.

Calatorii vor putea sa cumpere sticle mai mari de pe aeroport. Acestea vor fi transportate in pungi sigilate si prezentate separat la control.

Aceste noi masuri de securitate se vor aplica in cazul tuturor zborurilor de pe teritoriul UE, Norvegia, Islanda sau Elvetia.

Acestea au fost luate de cele 25 de state europene dupa dejucarea, in august, in Marea Britanie, a unui complot care viza aruncarea in aer a unor curse transatlantice, cu ajutorul unor substante lichide.

Britanicii, care au interzis in totalitate transportul lichidelor la bordul avioanelor, isi vor modifica normele in conformitate cu noile masuri europene.

Tot de luni, 6 noiembrie, pasagerii trebuie sa isi prezinte, sistematic, laptopurile si sacosele inainte de a trece de controalele de securitate. Dispozitiile, deja aplicate pe numeroase aeroporturi, nu au fost, pana acum, obligatorii in toate statele Uniunii Europene.

HotNews.ro, C.N.A., 05 nov 2006

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *