Masini de curse la Bucuresti !

Dupa ce in acest an nu am avut parte de o etapa din circuitul FIA GT – desi ea fusese anuntata inclusiv pe site-ul oficial al competitiei – din cauza unor probleme organizatorice, in 2007 vom putea urmari live la Bucuresti bolizi de curse care vor rula pe deja celebrul circuit stradal care se va construi in jurul Palatului Parlamentului.

Pana atunci insa, organizatorii au tinut sa isi ia revansa fata de lipsa Bucurestiului din calendarul 2006 si ne pregatesc o frumoasa surpriza.

Astfel, duminica, 5 noiembrie, vom putea vedea la lucru masini de curse ca Lamborghini Murcielago GT, Lamborghini Gallardo GT3, Porsche 996 GT3 RS, Formula Renault 2000 si doua masini din care participa in cadrul Cupei Logan Germania intr-o demonstratie extraordinara cu rolul de a prefata etapa de Fia GT din Bucuresti, care se va desfasura in 18-20 mai 2007.

Demonstratia, denumita oficial Bucharest Ring Show, va avea loc in fata Palatului Parlamentului, intr-o zona in care vor fi construite paddock-uri pentru cei 18 bolizi participanti si vor fi amplasate doua ecrane de dimensiuni mari pentru ca publicul sa poata urmari live prima astfel de manifestare din Bucuresti (vezi schita alaturata – click pentru a vedea fotografiile marite).

Accesul publicului in zona va fi permis incepand cu ora 9, demonstratia propriu-zisa incepand la ora 11:30. In sfarsit, totul se va incheia in jurul orei 15, atunci cand modelele participante vor fi exponatele unei expozitii pentru cei interesati.

Sa trecem insa la etapa de FIA GT care va avea loc in primavara. Circuitul stradal a fost imaginat de hermann Tilke, arhitectul care are in palmares constructiile circuitelor de Formula 1 din Bahrein, Shanghai, Malaysia si Turcia.

Etapa din Romania va fi a treia in calendarul sezonului 2007, echipele participante urmand sa soseasca la Bucuresti dupa o a doua etapa desfasurata la pe celebrul circuit de la Silverstone.

Automarket, 01 nov 2006

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *