Asigurarea nu mai este atat de departe, ci este accesibila si pe internet, in Romania, tocmai intr-un moment in care populatia – cu voie sau fara voie – va fi nevoita tot mai mult sa constientizeze chiar si fortat beneficiul pe care il reprezinta incheierea de asigurari. Asigurare pentru masina, pentru locuinta, asigurare medicala de calatorie in strainatate…

in plus, in Romania au tot mai mare succes asigurarile de viata, cele pentru pensii private si servicii medicale complete.

In acest context, SMARTbank.ro a realizat un interviu cu Dan Ciceu, Manager Scala Assistance SRL – www.Asigur.com, portal online ce ofera posibilitatea achizitionarii direct pe internet a unor produse de asigurare. Clientul alege tipul de asigurare, compara preturile, plateste cu cardul sau prin ordin de plata.

SMARTbank.ro: Ce segment de asigurari este cel mai vandut pe www.Asigur.com?

Dan Ciceu: Un succes deosebit il reprezinta politele de asigurare auto tip CASCO. Datorita faptului ca serviciul nostru gratuit de “Calculator CASCO online” este unic la acest moment, vanzarile de polite Casco online au crescut constant si genereaza la acest moment in medie 70% din totalul comenzilor online ale Asigur.com.

O alta forma de asigurare populara la noi in site o reprezinta “Asigurarea locuintelor pentru persoanele fizice”. Constatam astfel o crestere a gradului de constientizare al populatiei la riscurile la care se expun in mod curent: cutremure, inundatii sau incendii.

SMARTbank.ro: Compania mizeaza si pe parte offline, si pe cea online, recomandati acest tip de comert dual?

Dan Ciceu: Sigur ca da! Recomandam contactul direct cu clientii tocmai pentru a intelege ce anume le oferim si mai ales de ce este atat de important sa beneficieze de serviciile nostre gratuite. Cele mai multe forme de asigurare nu se pot incheia online datorita complexitatii lor, de aceea este foarte important contactul offline cu clientii nostri.

Toate comenzile formulate prin situl nostru conduc implicit la o abordare directa a clientului, in sensul ca fiecare comanda de asigurare este urmata de un contact offline intre un reprezentant al nostru si client. Se incearca astfel o apropiere de client prin solutiile oferite, consultanta de specialitate precum si constientizarea nevoilor directe ale clientului.

Este important pentru noi ca fiecare client sa inteleaga ca noi suntem alaturi de el in toate situatiile generate de incheierea unei polite de asigurare: atat la semnarea contractului propriu-zis cat si la rezolvarea unor eventuale daune suferite.

SMARTbank.ro: Comertul electronic cu servicii pare sa se dezvolte tot mai mult in Romania, la ce crestere procentuala va asteptati in vanzarile pe www.Asigur.com pana la finalul anului 2007?

Dan Ciceu: In prezent constatam o crestere constanta de pana la 30% lunar pentru intreaga paleta de servicii furnizate de catre Asigur.com.

Ne asteptam ca, odata cu cresterea numarului de utilizatori de internet precum si cu educarea acestora cu privire la avantajele pe care le presupune accesul online liber la informatie, acest procent sa se mentina constant si chiar pe anumite intervale de timp sa creasca.

SMARTbank.ro: Ce target aveti si care este strategia de marketing a www.Asigur.com?

Dan Ciceu: Targetul nostru principal este sa devenim lideri in domeniul furnizarii serviciilor de asigurari online in Romania. Strategia de marketing consta in construirea unui brand puternic din www.Asigur.com prin cresterea calitatii serviciilor furnizate precum si prin diversificarea acestora.

O echipa de specialisti este in spatele acestui site; specialisti pregatiti sa raspunda in orice moment oricaror provocari in domeniul asigurarilor.

SMARTbank.ro: Investiti continuu in publicitatea online? Daca da, de ce si cum alegeti modalitatile de promovare?

Dan Ciceu: Investim continuu in publicitate. Este principalul motor de promovare al serviciilor noastre. Avem stabilit un buget lunar de publicitate pe care-l folosim pentru prezenta nostra pe cat mai multe siteuri care promoveaza produse sau servicii conexe domeniului asigurarilor.

Chiar acum se discuta o serie de parteneriate co-branded cu situri puternice din internetul romanesc din care sa castigam atat noi, cat si clientii nostri.

Recent am lansat serviciul de afiliere cu situl nostru. Oferim astfel posibilitatea siturilor din turism, auto, medicale sau domenii inrudite sa obtina venituri suplimentare prin vanzarea de asigurari online.

Comisioanele variind intre 1 si 3% din valoarea comenzilor inregistrate pe Asigur.com, se ofera oportunitatea proprietarilor de situri de a vinde alaturi de noi si de a-si crea un plus de valoare prin asocierea cu www.asigur.com .

SMARTbank.ro, 13 sep 2006

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *