Numarul utilizatorilor romani de internet a depasit cinci milioane in decembrie 2005, arata un studiul al New Media Review, ceea ce reprezinta 23,2% din populatia tarii.

Romania inregistreaza una dintre cele mai semnificative cresteri a numarului de utilizatori de internet din Europa Centrala si de Est. Numai din 2004 pana in 2005, numarul acestora a crescut cu 1.500.000, iar numarul de ore de conectare la internet s-a dublat.

Interesul tot mai crescut fata de internet, in detrimentul ziarelor, este o tendinta mondiala. Chiar daca ziarele nu vor disparea, ele vor fi nevoite sa se adapteze, intrucat in urmatorii doi-trei ani vom asista la convergenta media.

Internetul, in expansiune

Potrivit agentiei NetBridge.ro, 95% din utilizatorii de internet sunt din mediul urban. Veniturile obtinute din publicitate sunt in crestere, iar usurinta cu care se poate accesa si reactualiza un site, precum si faptul ca acesta este o metoda relativ ieftina de informare, acorda un avantaj major internetului in fata presei scrise din Romania.

Ioan Margarit, editor coordonator la HotNews.ro, estimeaza ca procentul utilizatorilor de internet din Romania va ajunge la 30-32% in 2006.

Studiile realizate in acest sens demonstreaza ca cel putin 32% din utilizatori au sub 20 de ani, iar urmatoarea categorie bine reprezentata este cea a tinerilor cu varste cuprinse intre 20 si 29 de ani, care reprezinta 25% din numarul total de utilizatori.

Procentajul scade odata cu varsta, interesul fiind din ce in ce mai mic fata de internet la persoanele trecute de 30 de ani. Oricum, faptul ca 57% din populatia urbana 50 000+ foloseste internetul reprezinta un pas semnificativ in dezvoltarea domeniului in Romania.

Manuela Preoteasa, director general EurActiv Romania, este de parere ca internetul va progresa la fel cum s-a intamplat cu telefonia mobila, facandu-ne sa nu ne mai putem dispensa de serviciile care ne sunt oferite:

“Ati incercat sa stati o ora, la birou, cu computerul deschis, dar fara conexiune internet? E ca si cum cineva v-ar fura telefonul mobil”, spune Preoteasa.

Creste numarul de cititori on-line

Ioan Margarit considera ca “piata publicatiilor pe internet este in fierbere: apar continuu site-uri noi, cu stiri generaliste sau informatii specializate, majoritatea difuzate gratuit”. Iar statisticile furnizate de Trafic.ro arata o crestere constanta a numarului de cititori pe internet.

Pe piata exista peste 550 de titluri de ziare din toata tara, care sunt inscrise pe site-ul web www.ziare.com. Dintre acestea, majoritatea sunt site-urile publicatiilor care se gasesc si pe piata, in timp ce titlurile de site-uri de sine statatoare sunt destul de putine.

Majoritatea acestora sunt site-uri de specialitate, care incarca informatii de ultima ora din domeniile economic, business, financiar, politic. Aceste site-uri merg mai bine decat cele generaliste si mai rau decat cele ale ziarelor cunoscute marii majoritati a cititorilor de presa.

Numarul de accesari pe aceste site-uri se ridica la aproximativ 200.000 intr-o saptamana.

Jurnalismul on-line din Romania ramane un mediu complementar

Deocamdata, in Romania, jurnalismul on-line ramane un mediu complementar ziarelor, radioului si televiziunii, dar analistii media sustin ca procesul de dezvoltare a internetului, chiar daca este destul de lent, va lua amploare in urmatorii 10-15 ani:

“Nu cred ca piata romaneasca este acum amenintata de internet, dar tendinta mondiala confirma ca dezvoltarea acestuia este iminenta”, a declarat Gabriel Dobre, analist media la Agentia de Monitorizare a Presei.

Totodata, Mihai Seceleanu, CEO&Partner, InternetCorp (www.9am.ro), considera ca “ziarele nu vor disparea, dar va creste, in schimb, numarul celor care citesc presa pe net, alegand poate varianta on-line a publicatiei preferate in pofida celei tiparite”.

Aceasta tendinta se explica prin faptul ca internetul ofera, prin caracteristicile sale ca mediu de diseminare a informatiei, anumite avantaje – interactivitate, acces rapid, posibilitatea de informare suplimentara.

Ziarele tiparite au savoarea lor

Seceleanu crede insa ca “savoarea ziarului citit nu va disparea niciodata”. De aceeasi parere este si Manuela Preoteasa, care spune ca “ziarele nu vor disparea, asa cum nu au disparut nici cand a aparut televiziunea, in ciuda predictiilor sumbre”.

Modalitatea prin care ziarele pot sa contrabalanseze aceasta situatie in favoarea lor este sa se adapteze, tinzandu-se spre convergenta media:

“Canalele diferite nu se exclud unul pe altul, ci se completeaza, iar ziarele categoric castiga in audienta prin cititorii on-line, asa cum sunt ziare exclusiv on-line care bat, ca numar de cititori, destul de multe publicatii tiparite.

Tendinta care se va instala pe piata este, conform declaratiilor lui Preoteasa, disparitia ziarelor care nu sunt de calitate, in timp ce celelalte isi vor creste audientele atat prin editiile tiparite, cat si prin cele on-line: “Profilul cititorului on-line bate de departe audienta jurnalelor de tip ora cinci, astfel incat cititorii de stiri on-line sunt, din acest punct de vedere, mult mai bine plasati social si economic”.

“Cititorul on-line e mai exigent,
mai educat, are acces la mai multe surse de informare.”
Ioan Margarit, coordonator editor HotNews.ro

Fenomenul “new media”, in plina expansiune

Problema in Romania este ca numai 8,1% din populatia tarii citeste ziare, iar cei care o fac sunt deja saturati de informatiile care li se ofera.

Dobre precizeaza ca un motiv pentru care romanii se orienteaza din ce in ce mai mult spre internet este faptul ca ziarul pe care il cumpara in mod constant nu-i mai satisface si pe internet pot accesa mai multe publicatii si pot obtine informatii variate si complete.

In plus, majoritatea studiilor realizate de Agentia de Monitorizare a Presei arata ca romanii sunt mult mai interesati sa urmareasca programele de la televizor decat sa citeasca presa.

Faptul ca ziarele cele mai cunoscute si-au facut propriul site este o dovada de evolutie a domeniului si o necesitate de a fi pe primul loc in preferintele cititorilor. Dobre considera ca ziarele “isi fac singure concurenta cu celelalte ziare” prin crearea de site-uri web cu accesul gratuit.

In momentul de fata, numai accesarea site-ul saptamanalului “Academia Catavencu” este conditionata de platirea unui abonament, iar aceasta poate constitui o practica viitoare a tot mai multe site-uri din Romania, urmand tendinta de pe piata mondiala.

Internetul ofera perspective avantajoase cititorilor de presa, care nu pot fi ignorate chiar daca piata se afla la inceput. Seceleanu spune ca amploarea pe care au luat-o site-urile romanesti se poate observa analizand indicii de audienta.

“Fenomenul numit “new media” este in plina expansiune si la noi, departe insa de nivelul atins, de exemplu, in Polonia unde, la sfarsitul anului 2004, cel mai vizitat site de stiri atragea 650.000 de vizitatori pe zi”, explica Seceleanu.

Tiraje in scadere
In acelasi timp, tirajele oficiale ale celor mai importante ziare din Romania, prezentate de BRAT, sunt in scadere continua si in prezent se deruleaza campanii de promovare, care incearca sa relanseze brandurile si sa recastige increderea si interesul publicului cititor (de exemplu “Averea”, “Ziua”).

Tirajul ziarului “Romania libera” a inregistrat o scadere semnificativa a tirajului, de la 78.000 de exemplare in toamna lui 2002, la 64.000 in iunie 2005, iar acesta nu este un caz izolat, multe ziare fiind nevoite sa se inchida pentru ca nu mai faceau fata presiunilor pietei.

Insa Ioan Margarit spune ca unii editori pun problema gresit in ceea ce priveste scaderea tirajelor si explica de ce:

“In primul rand, principalul venit al unui ziar vine din publicitate, nu din vanzare, iar atunci cand o firma ofera publicitate, daca nu sunt la mijloc alte interese, conteaza audienta si calitatea publicului care citeste ziarul respectiv. Chiar daca scade tirajul cu 10%, conteaza mai mult daca numarul de cititori ai site-ului ziarului creste cu 30% sau cu 100%”.

HotNews.ro, primul ziar continuu din Romania
“HotNews.ro este auditat anual prin studii sociologice comandate de ArbomediaNet, care contureaza profilul si preferintele cititorului nostru. Potrivit acestor studii, HotNews.ro are 35.000-38.000 cititori unici pe zi si peste 680.000 de cititori unici pe luna, iar peste 80% din acestia au terminat o facultate. Mai exista si datele agregate, furnizate de softul de administrare a site-ului.”

“HotNews.ro este practic primul ziar continuu din Romania, actualizat non-stop, difuzat in format text, audio, video, foto. Multe dintre anchete, analize si reportaje sunt redactate multimedia, au inserturi audio/video, sunt postate referinte catre documente sau alte articole deja publicate de HotNews.ro sau de alte ziare ori posturi radio/TV, din tara, din strainatate.

Cititorul intervine direct, posteaza comentarii, observatii, completari la articole. La randul ei, redactia reactioneaza imediat, corectand sau imbunatatind materialele jurnalistice, nu asteapta sa treaca saptamana.”

Evenimentul Zilei, 25 feb 2006

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *